Asa, pentru ultima oara ...

Acum stiu ca s-a terminat, stiu foarte bine, imi e clar.
Nu e prima oara cand scriu despre tine...nu e prima oara cand ma gandesc la tine de atunci. Incredibil, ah?
Haha, tot aici am ajuns. Nu puteam sfarsi intr-un mod frumos, asa-i? A fost mereu vorba de prea multa drama, asta ne-a adus aici, mereu. Ne-am iubit prea mult, cred, asta a fost greseala fatala comuna - dar nimeni nu o putea opri, asa-i?

Acum un an, putin mai tarziu, cand vara tocmai pleca si "noi" tocmai incepeam iar, stateam pe scaunul de la biroul tau, scriam un mesaj, iar tu stateai in pat, te uitai la mine si imi multumeai ca exist. Tii minte ca ne-a fost si atat de bine?

Adevarul e ca nu meritai nimic, iar eu ti-am dat tot. Nu imi pare rau ca am facut-o, imi pare rau ca nu ai observat niciodata. Imi pare rau ca dupa atata timp, aflu ca ai impresia ca eu nu am vazut tot ce ai facut pentru mine. Am vazut...am apreciat, mai mult decat ti-am spus, e adevarat - mai mult decat tine, oricum. Am apreciat si am respectat tot ce a fost legat de tine si de noi, pana ai plecat iar, in felul in care ai facut-o...exact, dar exact, pana atunci.

Vezi tu, atunci am inceput sa uit - ce ai fost, ce ai insemnat, si mai ales, faptul ca timp de 2 ani, fara oprire, fara nicio conditie, te-am iubit mai mult decat orice.

Le-am lasat pe toate in spate, exact cum m-ai lasat tu pe mine. Doare, intr-adevar, cand iti lasi in spate practic "o viata", dar nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat sa ma trezesc in fiecare dimineata cu imaginea aia veche in cap, in care ma tineai in brate si imi spuneai ca ma iubesti "o viata".

Stiu ca m-ai iubit, cred ca asta o s-o stiu mereu...doar nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca m-ai iubit, ca ai fost acolo, ca m-ai facut fericita, ca "aratam ca o famile fericita si normala"...nu mai conteaza nimic, copilu`, ai sters tot, tot ce am avut, intr-o singura zi. Nu e amuzant cum 2 ani apuca sa treaca pe langa tine si sa ramana in spate, intr-o singura zi, dupa o cearta, o usa trantita, un tipat, un planset si o groaza de scuze inutile?

Nu e amuzant, cum ti-am permis sa strici iar tot?
Nu e amuzant ca e 4 dimineata, si scriu despre cum ai plecat, iar?
Nu, nu e amuzant ca acum 2 ani faceam acelasi lucru?
Nu e. Nu o sa fie niciodata amuzant ca n-a ramas nimic, nu o sa fie amuzant pentru nici unul dintre noi, pentru ca desi amandoi inainte de culcare ne rugam sa nu ne mai vedem fata unul, altuia, stim ce am avut, candva. Nu e amuzant, e tragic.

Dar vezi tu, nici macar lucrurile tragice, ca tine si povestea asta lunga, nu ma mai ating. Dimineata ma trezesc zambind si seara adorm la fel. Zilele trec simplu, ca si cum n-ai fi existat - niciodata nu am vrut sa ajung aici, dar asa ai facut sa fie.

Nu mai conteaza nimic, si nu o sa mai conteaze de acum in colo. Poate o sa te iubesc mereu, cum am spus de atatea ori, de ce nu? Dar nu, vezi, nici asta nu mai conteaza. Cred ca nimic, inseamna intr-adevar nimic.

Nu am vrut niciodata sa fi doar "another story to tell", dar cred ca asta vei ramane. In fond, daca erai mai mult de atat, eu eram inca acolo, la 3 strazi de tine, asteptand ziua de maine. Dar nu ai fost, nu mai sunt, si maine, tu o astepti pe ea sa apara, si eu il astept pe el sa vina acasa.

Asa a fost sa fie. Nu o sa te iert niciodata pentru ca m-ai dat afara din viata ta pentru nimic altceva in schimb, fara vreun motiv intemeiat. Nu o sa te mai iert niciodata, sper doar ca te duce capu` atat de mult incat sa fi constient de asta.

Eh, stii cum se spune, nu ai vazut tu, o sa vada altu`.
Nici n-ai idee cat de departe am "fugit".
Goodbye, dear - sincerely, it`s been a pleasure.

-not so Forever Yours-

P.S.: Nu consideri ca ai fost un porc, de data asta? Consider eu, si in locul tau.
(si clasicul...)Te-am iubit, fraiere!

Interzis nefumatorilor

M-am plictisit de scaun. Mă așez pe marmura rece și mă las pe spate. Îmi iau pachetul de țigări și-n cinci minute-i arsă una. Și apoi încă una, încă una, și tot așa până se termină. Noroc c-am și Jack. Răceala marmurei mă cuprinde, dar nu-mi pasă. Nu-mi pasă că probabil nu pot să vorbesc sau să simt ceva. S-a făcut noapte, bineînțeles- am adormit în bucătărie. A doua zi m-am trezit cu o durere infernală de cap, dar încă nu-mi păsa. Iau un măr verde și mă așez. Îmi aprind o țigară și o privesc cum se arde, cum se mistuie... cât de previzibil. pffft! M-am plictisit de tot, de fapt- m-am săturat. Țigările sunt făcute pentru a fi stinse cu piciorul. Frige. Mi-am propus ca astăzi să fumez doar 3 pachete... ce rost au toate? Incă o țigară. E timpul pentru mahmureala de dimineață, de amiază sau de seară- cine mai știe cât e ceasul? Nu eu! Noroc! Îmi urăsc camera, nu mă mir că am ajuns aici, în halul ăsta. Incă mai știu tot... omniștienta din mine. Camera mea e imensă- un om normal s-ar putea pierde. Draperiile albastre de la fereastră mereu îmi zgârie retina și întregul meu simț artistic *nul, de altfel*... patul...el, e doar mare. Îmi dă mereu impresia că e chiar mai mare decât camera asta- e așa... mare... și... gol?! Mă pierd între cele doua perne și în întregul univers al unei camere, dar asta-i altă poveste. Sper ca mâine să nu mă mai trezesc.
N-am noroc. Același loc, aceeași oră, aceleași obiceiuri. Îmi iau o țigară din pachetul aproape gol și mă ridic să privesc pe fereastră. Se aude o bătaie cum cade în ușă și cu un scârțâit surd aceasta se deschide. Cineva intră în casă, iar pașii acestui individ se aud cum îmi încalcă teritoriul. Câte un pas, câte un pas... Se oprește în spatele meu. Mă strânge în brațe și își plimbă mâinile peste pieptul meu, peste gâtul meu.. și îmi acoperă ochii:
- Ghici cine e!
- Poți să-ți iei mâinile. O să-mi țin ochii închiși.
Mâinile se retrag și pentru un moment nu se mai aude nimic în juru-mi decât suflarea străinului ce o simt în ceafă. Își pleacă ușor capul pe umărul meu stâng și îi simt buzele umede pe obraz. Se îndepărtează câțiva pași, iar eu mă întorc, cu ochii închiși. Mă apucă de talie și se apropie de urechea mea:
- Ghici!
- Dă-mi o țigară.
*Sunetul plăcut al ritualului de aprindere al unei țigări
Cu un zâmbet ironic îmi încep "discursul":
- Deci cum ai intrat?
- Ușa era deschisă.
- Normal, am uitat- te așteptam.
- Atunci poți să deschizi ochii... presupun că ai ghici cine sunt.
- Nu sunt așa curioasă.
Și totuși îmi deschid ochii pentru a mă contrazice puțin.
- Ah, tu erai.
Nu-mi venea să cred, era chiar el... nu-l văzusem de mult timp. Îmi era tare dor de ochii lui albaștri, de chipul său angelic. Acum devenise bărbat. Avea o mină mult mai serioasă, un zâmbet mult mai sever, era mai înalt decât mine, lucru ce mă surprindea oarecum. Umerii săi lați îmi dădeau o oarecare teamă, dar mâinile sale mari și-acum calde, nu reci și ca altădată, îmi mângâiau fața, iar ochii săi- același albastru- încă mă priveau cu multă dragoste.
- Mi-a fost dor de tine.
Au fost singurele cuvinte pe care am putut să le rostesc și-apoi am căzut. Totul era în ceață și ce puteam să disting între umbrele ce mă-nconjurau era forma sa. Unduirile corpului său se legau armonios și pentru mine întruchipa aceeași ființă perfectă pe care o iubeam cândva, poate și acum dacă mi-ar mai păsa de ceva.
M-am trezit în brațele sale puternice și protectoare- eram încă în bucătărie. Am început să râd isteric. Se uita altfel la mine și privirea sa m-a făcut să înțeleg că știa tot ce mi s-a-ntâmplat. Apoi nu am mai făcut nimic. M-am ridicat și mi-am aprins altă țigară. Ma învârteam în ritm alert prin bucătărie, iar el încă mă privea... cu milă. Urăsc mila.
- Vezi tu, viața mea nu mai e așa perfectă. Fumez, beau, mor sau mi-aș dori, dorm și aștept din nou să mor sau mi-aș dori... e oarecum plictisitor cercul ăsta vicios.
Ochii lui nu se puteau despărți de mine și îmi urmăreau fiecare pas. Se ridică și îmi apucă brațul ca și când ar vrea să îmi oprească țigara din omorul său pasiv. Îmi așez bratul stâng pe umărul său și în mâna cealaltă continui să-mi țin țigara.
- Vezi tu... nu mai am țigări.
Îmi sting țigarea. Frige. Dacă...
- Vezi tu, nu-mi doream să zic asta.
Îmi arunc privirea spre chiștocul de sub talpa mea iar el mă privește ca și când ar putea trece de bariera ochilor mei și ar putea citi ce ascund în suflet. Buzele sale asprite îmi sărută respectuos mâna. Din ochi îmi izbucnesc câteva lacrimi de mânie:
- De ce nu ai spus nimic până acum?! De ce?! îți place cum am ajuns...
Dar știam în gând că mereu a fost vina mea, și dacă ar fi fost a lui, eu aș fi considerat-o tot a mea. Acum nu știu cine a greșit, dar nu-mi mai pasă.
Îmi îmbrățișează buzele cu un sărut. Și tace. Se apropie de urechea mea și cu același glas tremurând, dar cu mai multă forță îmi șoptește:
- Am fost un prost...
- Da.
- Știu că e vina mea... și..
- Și nimic. Taci!
Și-atunci mă desprind de el.
- Pleacă!
Ochii lui încercau să-mi exploateze sufletul din nou și să mai găsească ceva bun în mine, dar nu a găsit, căci singura mea comoara a fost bine ascunsă, de fapt în mine nu mai e nimic- sunt un suflet mort, sunt un strigăt mut al unui biet trup.
- Am spus să pleci...
L-am alungat. Se depărtează... de data asta venise pentru mine. A rămas lângă ușă pentru un moment ca și când ar fi vrut să-mi mai spună ceva, dar...
- Să vii să mă mai vezi, da? Știu că se va întâmpla curând...
A plecat. A închis ușa și a plecat. Acum sunt din nou închisă. Îmi iau altă țigară și...și... și telefonul. Am s-o sun pe ea.
- Alo?!
Eu râd.
- Ghici! Vreau doar să mă asculți, el a venit.
Am închis telefonul... și ea m-a sunat toată după-amiaza.
A doua zi, dimineață, ea plângea și ea mă strângea strâns în brațe... și plângea. El a intrat speriat în casă și m-a văzut întinsă. Am murit probabil.
- Nu mi-a spus decât: el a venit.
Și ochii lui s-au umplut atunci cu lacrimi.

-Hei...
-Buna..
-Dormeai?
-Nu,nu..
-Te`am sunat sa..pff,sa iti amintesc ca intr`o zi de iarna ca asta ne`am cunoscut noi.
-A,nu trebuia sa ma suni,sincer..au trecut 4 ani de atunci.De ce încerci sa imi amintesti?
-Sunt in Bucuresti,ne vedem la cafeneaua noastra?Caffe latte?
-Da,iti amintesti..
-N`as putea uita,te astept acolo.
Ma ridic somnoroasa din pat,și încerc sa îmi dau seama dacă a fost un vis sau nu.Verific telefonul și ma izbește realitatea:A. 16.12.2009,15:03.Stai!nu mi`a spus ora.In fine,vad eu ce fac..
In 5 minute sunt jos si iau taxiul.
-Pana la Bucur-Obor.
Ii dau mesaj:"hei n`ai zis ora,ești deja acolo?"
Privesc pe geamul aburit al taxiului.Doamne cat de frumos este.Totul alb..doar cateva pete de culoare in albul asta imaculat.Un cuplu se da cu sania de pe un deal,cad,rad si se saruta..imi amintesc de mine si de el..Primesc mesaj:"da,sunt deja aici,chelnerul s`a cam plictisit de fata mea.Vino mai repede sau ma da afara.".Incerc sa inteleg de ce ma suna sa ne vedem.A trecut un an,un an in care n`am primit nici macar un mesaj..cobor din tax,ajung in fata cafenelei si il vad stand la masa noastra de la geam,se uita la mine si zambeste..deja am lacrimi in ochi..
-Hei,ce frumoasa esti.
Se intinde sa ma ia in brate.
-Nu,te rog.Nu imi face mai mult rau decat mi`ai facut.Da`mi o tigara.
Scoate pachetul,si scoate o tigara..o iau fara sa astept sa mi`o intinda el.Imi prinde mana si mi`o saruta.
-Termina.
Imi aprind tigara.Ma simt mai bine.
-Lasa teatrul si spune`mi ce vrei.
-Mi`e dor de tine.Mi`e dor de zilele alea in care ningea afara si ma trezeam cu tine in fata usii pregatita pentru o bataie cu zapada.As vrea sa repetam momentele astea.
-Ti`a mai zis cineva cat de tupeist esti?
- In afara de tine nimeni..
-Aha.
-Te iubesc.
-Te rog sa ma lasi.Vreau sa plec.
Plateste si plecam.Nu stiu daca mi s`a parut sau nu,dar chelnerul ala i`a facut un semn.
-Auzi,i`ai spus ceva?
-Mda,i`am povestit cate ceva..
-Si?
-A zis ca sunt prost dacă te mai las sa pleci.
.............

-Băi..
-Da.
-Nimic..
-Hai zi,ştiu că vrei să îmi zici ceva..
-Nu,nimic..
-George!
-Mi`e dor de tine..
-Si mie mi`e dor de tine.
Pentru o persoană foarte specială.Te iubesc,bă..și abia aștept să ne vedem!

Te`am vrut si .....

Doamne,ce dreptate avea Simplu cu "m`ai vrut și nu te`am vrut,acum te vreau da`i prea târziu".Ce ironie!Cred că toți am trecut prin situațiile alea în care cineva ne vrea și noi îi respingem,iar peste câteva luni dai peste persoana respectivă și parcă ți se pare că are ceva ce nu avea atunci,că e schimbată,că e ce îți dorești tu,și încerci să te apropii de ea și ghici!acum ea te respinge și îți dă peste nas cu "te`am vrut și nu m`ai vrut,acum mă vrei da`i prea târziu".Si uite cum realizezi cât de prost/proastă ai fost.Problema este că puțini știu să privească dincolo de înfățișare,puțini știu că omul ăla pe care îl rănești are un suflet căruia nu`i convine să fie călcat în picioare de toți neghiobii.Puțini știu că roata se intoarce,v`o spun din proprie experiență că orice lucru bun sau rău pe care îl faceți vi se intoarce pe diferite căi.In concluzie gândiți`vă fiecare pas,fiecare gest,fiecare vorbă.

Vacanta de iarna

Vacanta mea de iarna a fost una foarte frumoasa, cu inceput previzibil si final neasteptat. Stateam in ultima banca alaturi de colega mea, asteptand cu sufletul la gura ultimul sunet al clopotelului din anul 2010. Acesta a venit neintarziat si toti copii s-au napustit sa iasa din clasa in goana spre binemeritata vancata de iarna. Desi vacanta de iarna incepuse, zapada lipsea cu desavarsire, fapt ce refuza copiilor una dintre cele mai mari bucurii ale iernii, de a se juca cu zapada in vacanta de iarna.
Usor, usor, zilele de vacanta au trecut si a venit ziua Craciunului, pe care l-am petrecut impreuna cu prietenii. Seara toata lumea a inceput sa desfaca darurile de la Mos Craciun, insa pentru mine cel mai frumos cadou de Craciun ar fi fost ca orasul sa fie acoperit de zapada, lucru care nu s-a intamplat.Usor , usor timpul a trecut si a venit revelionul pe care l-am petrecut alaturi de cine am vrut.
A fost o vacanta de iarna reusita dar fara zapada.

Pe drum

Port in spate acelasi rucsac, ce m-a insotit peste tot unde am fost. Am mp3-ul pe jumatatea descarcat, dar nu imi mai pasa asa de mult de asta. Ma intorc acasa acum. De data asta a fost o calatorie scurta, dar totusi atat de lunga si plina de intamplari.

Cola bauta in benzinarie, explorarea orasului, sfidarea politistilor chiar in fata sectiei, cand stai cu gluga pe cap si fularul legat peste gura, in speranta ca se opresc sa te legitimeze, cartofii prajiti la ora 12 noaptea, sticla de vin rosu, el, noaptea care vroiam sa nu se mai termine. Cateva ore de somn, el langa mine, calculele legate de ora la care o sa plec iar, micile urme ale primei zapezi, micul dejun - pranzul luat in graba, plecarea spre vama. El ramane, eu autostop, viteza medie 120 km/h (Ford Focus e cea mai tare masina in viata), prima escala dupa 60 de km. Autostop. Dubita greoaie, zapada din ce in ce mai deasa, pescari pe Olt, accident la Pielesti. Craiova.

Cocluzii: Cel mai lung autostop, Ford Focus e cea mai tare masina in viata!

A trecut si asta

Dupa un an cu multe peripetii care mai de care mai dubioase am trecut in 2011...
Nu-mi aduc aminte cand sau cum s-a intamplat asta... dar s-a intamplat... :))
Si acum un scurt rezumat al serilor precedente:
Luyyyyy
Frig
Frig
Fratele ichim
Autobuz
Frig
Maxiiiiiiii
Party
Lume multa
"Unde e ma sticla aia de tequilla???"
Shot de tequilla
"Opaaaa, tu cine esti?;;)"
Pahar de Jack
Shot de tequilla
Shot de tequilla
Hora
Pahar de Jack
Shot de tequilla
"unde dreaq e mah lamaia?"
Shot de tequilla
"Iar ati baut ma sarea?"
Shot de tequilla
*Lipsa*
*Lipsa*
Ora 12 cica
"La multi aaaaaani!!! (in ce an suntem mah?)"
Telefon
Sticla de Baileys
Telefon
Sticla de Ballentines
Telefon
Lighean verde
Bideu
Luy, hai acasa..."
"Nu ma simt in stare"
Alex acasa
"Hai Adi culca-te"
"Mi-e sete"
*Ar trebui sa ma trezesc...*
"Cum a fost?"
":-?? puuuuuuuuuuula mea"

Pentru ca a mai trecut un an

...Vezi, abea acum inteleg cum poate trece un an intr-o secunda, si in acelasi timp, intr-o vesnicie. Ar fi putut fi altfel, si asta cred ca m-a durut mereu cel mai tare.

Cred ca am prea multe in cap, in suflet, sau in trecut, ca sa imi gasesc cuvintele. Ce-i drept, sunt foarte rare momentele in care eu nu imi gasesc cuvintele - mi-ar place sa pot spune ca ce a fost, era mai presus de cuvinte, dar a fost de fapt doar un "ceva", un "ceva" pentru care nu am gasit nici azi un cuvant care sa exprime cat de mult m-a bucurat, cat de tare m-a durut, cat de mult m-a schimbat, cat m-a invatat sa iubesc din nou, cat m-a readus la viata si in final, cat m-a dezamagit.

Cateodata imi doresc sa nu fiu nevoita sa afisez un zambet enervant de fals cand te vad, sa mai am macar o urma de fluturi in stomac, sa imi provoace o oarecare bucurie. Cateodata mi-ar placea sa iti vreau binele, sa ma bucur pentru tine, cateodata imi doresc sa insemni mai mult, chiar si azi, pentru mine.

Dupa un an, insa, din care jumatate ai insemnat atat de mult cat voi stii doar eu si astia 4 pereti, ai ramas doar o pata de culoare in trecut, si una neagra in prezent. Nici dupa un an, nu am puterea sa te vad cu alti ochi, sa te vad ca un oarecare, sa te vad ca pe oricine altcineva care nu mi-a facut ceva, vreodata.

Nu pot. Nu am sa pot niciodata, pentru ca vezi tu, nu doar ca "mi-ai facut ceva", mi-ai facut ce nu a reusit, nu a incercat, nu a avut intentia, nimeni, niciodata sa faca; m-ai rupt pe mine, si tot ce aveam candva in mine. Dupa un an, sunt un intreg din nou, dar singura imagine care o am in minte cu mine distrusa efectiv psihic, se leaga de tine - ma opreste si acum sa te vad cu alti ochi, o va face intotdeauna.

Sincer, imi aduc aminte de tine extrem de rar, iar acele momente sunt oricum irelevante - nu imi provoaca nicio reactie, nu prezinta niciun strop de interes. Tu esti oricum uitat de mult, de dezamagiri, nervi, si timp. Ceea ce imi mai aduce din cand in cand o lacrima pe obraz, suntem "noi".

Vezi tu, asta e partea cea mai grea. In cazul acesta, mi-ar place sa gasesc lucruri urate, regrete, greseli, si nu sunt - nu aveam nici macar o pata in "noi", si asta ma termina.

O sa admit acum, pentru ca nu o s-o mai fac niciodata de acum inainte, ca imi lipsesti.

Poate, daca dupa un an, in ochii mei ai fi macar umpic mai mult decat un nenorocit care mi-a rupt inima in timp record, umpic mai mult decat o greseala fatala, umpic mai mult decat "ceva" de care prefer adesea sa nu imi amintesc, poate daca era asa (si Doamne, cat as fi vrut sa fie...), intr-o zi, ti-as fi sarit la gat si ti-as fi multumit pentru un singur lucru: pentru amintiri.

Dar pentru asta, am sa iti multumesc oricum, dupa un an, si intotdeauna.