Moarte si viata

Ah, afara e cald. Soarele se apropie de asfintit, dar mai are de zabovit pe cer inca vreo ora si jumatate, e abia sapte si cinci minute dupa-amiaza. Pe fereastra, soarele impinge o lumina aurie, dulce si densa ca laptele. Pozitia lui pe cer e descendenta catre nord-vest, deasupra casei vecine cu a mea. Niste nori albi zboara in jurul sau, ca niste supusi in jurul regelui, dar dinspre sud vin amenintatori nori de o culoare albastru-inchis, marin, sa inece soarele.
Ihm, de ceva timp tuna incet, de undeva departe. Si niste fulgere micute lumineaza cerul. S-a intunecat, dar soarele inca triumfa. Vantul adie incet si imi managie pielea ca vesminte de matase. Ciresii mei, chiar via, si corcodusii vecinului fac mici plecaciuni pamantului, sau se leagana in ritmul unui cantec de leagan auzit doar de ei.
A inceput sa ploua. De fapt, nu ploua, ci picura mai tare. Miroase a vara... Dar deja se opreste. Cred ca va ploua mai tare mai tarziu.


Gata, s-a oprit. Este ora sapte si douazeci si opt de minute. Am stat in pragul usii de la intrare in timp ce picura si ascultam melodia lui Luis Fonsi "Nada es para siempre" la volum maxim. Inca mai tuna undeva in departare, dar fulgerele nu se mai vad. Vantul e doar o briza acum, doar frunzele copacilor se leagana. Ma simt ca la mare.
In aer miroase a pamant ud, a proaspat, a nou, a asfalt incins. Pe strada sunt copii care se joaca, iar cimentul este ud, dar cald. Am iesit in picioarele goale si am tras pe nari mirosul ploii pana in adancul plamanilor. Norii inca impanzesc cerul, dar nu mai sunt albastrii, ci gri. Soarele nu se mai vede, s-a ascuns in umbrele caselor, dar acolo unde statea mai devreme se vede o lumina alba, amestecata cu cele mai deschise nuante de roz si auriu. Si iar incepe sa fulgere. E asa de schimbatoare vremea! Oricum, intotdeauna am iubit ploaia. Mai ales ploaia de vara.

Imi aduc aminte ca acum un an, prin iulie, intr-o noapte furtunoasa, m-am dat din pat la ora doua si m-am proptit in pragul usii de la intrarea din spate si am ascultat ploaia si tunetele timp de o ora. Poate chiar mai mult. Cred ca au fost cele mai puternice tunete pe care le-am auzit in scurta mea viata. La intervale de cateva minute noaptea devenea zi, mai luminoasa decat zilele toride de vara. Era o altfel de zi... Cu lumina albastruie, nu aurie. Cu lumina rece, de culoarea ghetii, nu a focului. Apoi, negrul care ma inconjura era cel mai infricosator intuneric. Insotit de tunete, era ca si cum moartea imi canta in urechi si venea dupa mine. Dar nu mi-era frica. Din contra, ma simteam libera. Mai libera ca niciodata. Si gata sa plec.
Nu ma gandeam la nimic atunci. Doar simteam. Stropi de ploiae care incercau sa ma prinda fara prea mare reusita, nu puteau decat sa imi gadile pielea. Doar tunetele ma faceau sa ma cutremur, de parca eu insami eram un tunet.
Din pacate, din reveria mea m-a trezit mama, care se trezise din cauza geamurilor care tremurau. Dar am adormit atat de linistita. Golita de orice emotie negatva. Plina doar de pace. Mi-a zis mama ca dimineata, cand s-a trezit, m-a vazut zambind in somn si m-a intrebat ce am visat. Nu am visat nimic. Sau cel putin asa imi amintesc eu...
Oricum... asa cum spuneam mai demult, daca as fi un fenomen al naturii, as fi un tunet sau un fulger. Si daca as fi un element, as fi apa, sau foc. Si una si alta, daca s-ar putea. :)

Si totusi...

-
Esti fericita?!
- Par a nu fi?
- Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?
- Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
- Adica sunt batran.
- Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
- Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
- Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
- Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
- Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
- Spune-mi... esti fericita?
- Deocamdata, da.
- Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
- O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
- Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
- Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
- Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
- Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
- Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
- Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
- Sau darurile.
- Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.

Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.

Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!

„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”

iubesc

ieri am iubit.
si n-am sa uit asta.
nu.
niciodata.

azi iubesc.
maine voi face ce-am facut si azi.
si n-am sa uit...
depresia.
depresia e mereu acolo.
in umbra, asteapta.
ataca.
nu ma poate desparti nimeni de ea.
iubesc depresia si te iubesc pe tine.

lumea.
mereu m-a facut sa fiu rea,
egoista.
mereu a fost rea.
urasc lumea, dar te iubesc pe tine.

eu?
ma urasc pe mine, dar pe tine...
niciodata.

Vara

Vara, întotdeauna se întâmpla cele mai mişto lucruri din an; cuplaje ciudate, despărţiri şi mai ciudate, căcaturi d-astea banale care îţi mai îndulcesc amintirile. Dar, nu întotdeauna e aşa.
Un exemplu concret sunt zilele caniculare, când simţi cum efectiv, ţi se topesc creierii în tărtăcuţă. Sunt zilele alea în care singurul lucru care îţi dă satisfacţie e o bere al dracului de rece. Da unde e? Te uiţi în frigider... pla! Nu ai de ales, mergi la magazin şi ţi-o cumperi. Da, încă nu ţi-ai dat seama că ieşi în „cuptorul” de afară.
Ieşi şi îţi vezi de drum. Slăbeşti 3 kg până ce ajungi la magazin şi îţi dai seama că ai ieşit cu hainele cu care erai în casă şi cu 50 de bani mai puţin (că, deh, s-a scumpit şi berea). Te întorci leoarcă acasă, te schimbi, iei ăia 50 de bani împuţiţi care îţi lipseau şi retur la magazin frate. Alte 3 kg date jos prin sudoare, iei berea şi pleci cât de repede poţi. Ajunsa înapoi în sanctuarul tău ferit de soare începi să te gândeşti:
„Oare nu ar fi mişto să beau berea asta cu ceva amici... ia să sun pe cineva”. Şi suni... futu-ţi măta de căsuţă vocală... altul... offf... mă da mai au ăştia căsuţe vocale??? După vreo 5 minute de nervi şi înjurături dai în sfârşit de un amic...
- Buna, ce faci?
- Uite, pe aici pe acasa... Tu?
- Măi şi io... mor de cald. Auzi, am luat o sticlă de bere de 2 litri, ai chef de o poveste?
- Când?
- Acum... sau, pana mea, când ai tu chef.
- Pfff... cât îi ceasul?
- 5 fără 15.
- Ooo... să-mi bag pla! Nu cred că pot veni.
- De ce?
- Păi, tre să fac curat prin casă şi mno... durează şi aia...
- Da, da... replica cu făcut curat... te tragi pe cur.
- Nu mă, da... serios acum...
- N-ai fost în stare până acuma să faci curat... Numa’ acum te-o mâncat în cur să te apuci de curat?
- Dapoi, dacă am dormit până la 1 jumate...
- Da, da... spor la labă tristă.
- Da io...
- Pa!!!

Oameni de tot căcatul. Eh, dacă asta e... o bei singura. Şi de abia în clipa în care ai gustat din bere şi ai simţit că e caldă... începi să înjuri, din nou, ca la uşa cortului. Cine zicea că „vara toate zilele-s mişto” să se împuşte. Eu ma pun pe mess... DNFD!!!