Nu pot sa spun ca o scriu cu ura, nu am timp si nervi de asa ceva. Nu o scriu cu regrete, nu as avea de ce. Nu o scriu cu scarba, mi-as irosi prea multe sentimente pe asta.
Scriu asta cu o dezamagire incredibila, cu un zambet pe buze care cu siguranta nu e zambetul meu, genul de zambet prin care imi spun "proasta esti, copila!". Cert e ca imi pare rau, ca scriu asta, ca nu am zambetul meu pe buze, imi pare rau de multe lucruri acum, prea multe, atat de multe, incat imi pare rau de tine, si tot ce ai fost tu. Stii, cel mai rau imi pare ca mi-a parut rau, ca m-am simtit prost, ca am pierdut cateva nopti bune, cel mai rau imi pare ca am ales sa te cred, in prostia mea.
Dar vezi tu, eu nu imi mai pierd timpul pe astfel de lucruri, nu ma mai doare decat ca m-a durut si poate, intr-adevar, nu meritai, iar pentru mine, nu o sa mai fi niciodata "prin ochii mei", cel care iti spuneam ca esti, cel care erai, intr-adevar, caci eu nu mai am ochi pentru tine. Las si eu o urma in perete, cum ai facut tu in ultimele zile, beau a patra cafea din ultima ora, fumez a opta tigara, trag aer in piept, rup in bucati scrisoarea pe care m-am chinuit sa ti-o scriu azi noapte, scrisoare care poate iti explica tot ce eu n-am stiut sa-ti explic, si las sa imi curga o ultima lacrima pentru tine, desi nu am nici cea mai mica idee de ce o fac. De maine o sa am inca un loc liber in mine, caci iubirea ta nu mi-a lasat niciun gust dulceag dupa ce ai fugit intr-un timp impresionant, trebuie sa recunosc - o sa am un loc liber in mine, caci eu nu mai pastrez locuri pentru cei care nu au pastrat un loc pentru mine.
Sa-ti fie rusine, ba.
*de parca tot ce-a fost frumos, acum e scrum.*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu