Te iubesc :((

-Nu m-as desparti niciodata de tine!
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriata, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie...
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand conduc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?

Am redus-o la tacere.

Nu o sa mai fie ce a fost

Nu te vad altfel, ci nu te mai vad.


Uita-te in ochii mei si o sa vezi cum nu te mai vad, cum nu mai vreau sa te vad, cum imi feresc privirea de tine. Stii ca aveai rolul principal in privirea mea? Stii ca te vedeam doar si doar pe tine? Stii...?

Imi lipseste zambetul pe care il stiai, pe care il iubeai, care era al tau. Doar zambetul ala. L-am inlocuit cu altu`, si nu mi-a fost greu, pentru ca niciodata nu o sa reprezinti destul de mult cat sa imi stergi mie zambetul de pe buze. Nimeni nu o sa reprezinte. Niciodata.

Imi lipseste bucuria din suflet care o aveam cand te auzeam, cand te vedeam, sau doar cand ma gandeam la tine. Si cu toate astea, tu nu imi lipsesti. Nu o sa imi mai lipsesti niciodata.

Imi lipseste dorul de tine, si o sa imi lipseasca intr-una. Nu imi pica bine, dar prefer sa imi lipseasca dorul, decat sa imi lipsesti tu.

Daca te doare? Nu, stiu si eu ca nu te doare, la fel de bine cum stiu ca o sa te doara intr-o zi, din nou; la fel de bine cum stiu ca "tot la mine vii, tot la mine tii"; la fel de bine cum stiu ca nu o sa mai fiu aici; la fel de bine cum stiu ca o sa iti doresti sa mai fi fost aici; la fel de bine cum stiu ca o sa incerci sa ma inlocuiesti cu prima care o gasesti; la fel de bine cum stiu ca nu o sa poti niciodata; la fel de bine cum stiu ca o sa iti para rau, o sa iti para rau pentru ca m-ai lasat sa plec, inca o data, si nu ar fi trebuit.


Nu mai am multe de spus, poate nu mai e nimic de spus, un timp. Am sa fiu aici mereu, dar nu cum am fost. Am sa te ajut mereu, dar nu cum o faceam. O sa ai tot timpul un loc in inima mea, dar nu cel pe care il aveai. O sa fi mereu altfel decat "restul", dar nu o sa mai fi niciodata "tu si restul".


Intotdeauna o sa te iubesc, prostule.