Zambitoare ,tot mereu zambitoare.
Bun venit in lumea mea!Aici toti idiotii zambesc si au fata umana .In orasul asta poti vinde orice.Poti inlatura palidele umbre din oglinzi si poti bantui straziile in pustietatea noptii fara a ti se intampla nimic.In fiecare dimineata moartea iti va fi inchisa intr-un plic .Vei vedea cum esti privit precum un extraterestru si plin de tupeu privirea ta se va regasi in multe alte locuri.Te vei putea refugia intr-un colt de perete gandindu-te la mine.Ca sa nu te superi nu iti voi cere nimic la schimb doar...distreaza-te.
In fiecare zi ratata vei simti cum vei fi prada unei custi fara soare...si tu stii.In fiecare dimineata vei citi pe fata ta aceasi greata ca pana acum.Ei bine ,oricat de mult ti-ai dori ca toate acele lucruri sa i-a sfarsit vei folosi aceleasi sentimente ciudate pentru a te face sa te simti puternic.Imi pare rau.Nu vei putea fi inlocuit.Sunt clipele reale la care tu visai acum ceva timp.Nu voi ezita niciodata sa iti dau mai mult din ce tu mi-ai cerut.In cazul in care nu sti viata merita traita.
In lumea asta totul va fi bine.Fara haos,fara ore fixe,fara stres,fara mine,fara isterici,fara ganduri,fara sentimente,fara fumuri de tigari,fara planuri...fara dimineti calme.Orasul asta te va taxa de fiecare data cand vei vrea pasiune si din bucati de plaja se va cladi un oras in care toti oamenii zambesc.Aici vei invata sa traiesti pe o strada desenata de un copil.Dar nimeni nu zambeste!
Nu te-ai plictisit de deja-vu-ul asta ?
joi, 1 decembrie 2011
luni, 12 septembrie 2011
.
La sfarsitul unei alte veri, cel mai ciudat nu e ca oamenii nu se schimba niciodata, ci cum unele lucruri nu se schimba niciodata, cum pot ele sa ramana asa cum erau "atunci", si nu conteaza - nu conteaza cat timp a trecut, nu conteaza cat a durut, nu conteaza de cate ori "au luat sfarsit", nu conteaza alte brate si alte buze, alte cuvinte sau sentimente, alte dezamagiri sau alt an.
Era soare, prea cald si tu. M-ai batut la jocu` ala nenorocit cu tigara, si de atunci ai inceput sa tii un scor. Aveai un punct in plus, ti-ai pus o mie de nicaieri. M-am suparat pe tine si te-am injurat, probabil ti-am dat una, mereu mi-a placut sa dau in tine, nu stiu de ce, dar e o placere reciproca oricum. Ti-am spus sa "taci!", si ai tacut. Ai tacut jumatate de ora si mi-ai mancat toti nervii. Te-ai intins in mijlocu` bulevardului pe jos si radeai intai subtil, iar apoi strident de-a dreptu` de mine. Gesticulai tu acolo ceva, pentru ca inca nu aveai de gand sa scoti niciun cuvant. Ulterior am aflat ca radeai de cum o sa conduc eu peste 3 ani un camion de gunoi, in loc de decapotabila despre care vorbeam eu in ziua aia. Probabil iar te-am injurat. Trageam de tine si nu vroiai sa te ridici, te-ai prins de mine si mi-ai....tipat...un "te iubesc". Si eu te iubeam, si ti-am spus-o, dupa vreo 5 secunde, timp in care m-am uitat la tine cum nu ma uitasem la nimeni pana atunci, cum nici n-am s-o mai fac.
M-am uitat la tine cum ma uit si azi. Si te-am iubit cum te iubesc si azi.
Ne-am schimbat mult, copilule. S-au schimbat toate in jurul nostru, si parca tot Universu` ala care lucra acolo pentru noi, acum s-a intors impotriva noastra. Lumea ta s-a schimbat, a mea la fel, nu mai stim noi sa fim fericiti ca atunci, nu mai stim nici sa avem zambetu` care il aveam.
A ramas la fel iubirea aia nebuna, fara nicio limita, care iti ia tot, care trece prin tot, iubirea aia care oricat o cauti, nu e niciunde altundeva. Te iubesc asa cum te-am iubit, cum ma iubesti, cum ma iubeai. Asta a ramas.
Ah...si inca suntem frumosi, in toate geamurile.
Era soare, prea cald si tu. M-ai batut la jocu` ala nenorocit cu tigara, si de atunci ai inceput sa tii un scor. Aveai un punct in plus, ti-ai pus o mie de nicaieri. M-am suparat pe tine si te-am injurat, probabil ti-am dat una, mereu mi-a placut sa dau in tine, nu stiu de ce, dar e o placere reciproca oricum. Ti-am spus sa "taci!", si ai tacut. Ai tacut jumatate de ora si mi-ai mancat toti nervii. Te-ai intins in mijlocu` bulevardului pe jos si radeai intai subtil, iar apoi strident de-a dreptu` de mine. Gesticulai tu acolo ceva, pentru ca inca nu aveai de gand sa scoti niciun cuvant. Ulterior am aflat ca radeai de cum o sa conduc eu peste 3 ani un camion de gunoi, in loc de decapotabila despre care vorbeam eu in ziua aia. Probabil iar te-am injurat. Trageam de tine si nu vroiai sa te ridici, te-ai prins de mine si mi-ai....tipat...un "te iubesc". Si eu te iubeam, si ti-am spus-o, dupa vreo 5 secunde, timp in care m-am uitat la tine cum nu ma uitasem la nimeni pana atunci, cum nici n-am s-o mai fac.
M-am uitat la tine cum ma uit si azi. Si te-am iubit cum te iubesc si azi.
Ne-am schimbat mult, copilule. S-au schimbat toate in jurul nostru, si parca tot Universu` ala care lucra acolo pentru noi, acum s-a intors impotriva noastra. Lumea ta s-a schimbat, a mea la fel, nu mai stim noi sa fim fericiti ca atunci, nu mai stim nici sa avem zambetu` care il aveam.
A ramas la fel iubirea aia nebuna, fara nicio limita, care iti ia tot, care trece prin tot, iubirea aia care oricat o cauti, nu e niciunde altundeva. Te iubesc asa cum te-am iubit, cum ma iubesti, cum ma iubeai. Asta a ramas.
Ah...si inca suntem frumosi, in toate geamurile.
marți, 6 septembrie 2011
un drum bun
camera se luminase incetul cu incetul.nu dormise o clipa.
-ce faci?
-plec.
de ce dimineata asta rece se imprima si ne imbraca vocile?de ce ne ingheta inimile si ne face sa fim tristi si reci?
-mai stai !!
un ultim te iubesc spus in gand,in graba-a lasat acelasi gust amar ca de obicei.
cafea,ganduri,tigari,regrete,prima zi de toamna,frig,iubire...multa iubire!!
s-a dus vara,asta ma plaseaza in elementul meu.
-ce faci?
-plec.
de ce dimineata asta rece se imprima si ne imbraca vocile?de ce ne ingheta inimile si ne face sa fim tristi si reci?
-mai stai !!
un ultim te iubesc spus in gand,in graba-a lasat acelasi gust amar ca de obicei.
cafea,ganduri,tigari,regrete,prima zi de toamna,frig,iubire...multa iubire!!
s-a dus vara,asta ma plaseaza in elementul meu.
luni, 29 august 2011
Trup fara suflet
O mie de ganduri,o mie de vise,o singura clipa...totul se rezuma la timp si sentimente ...in zadar sunt fara suflet.Si acum cand totul parea sa aibe un rost fug...sunt o lasa...fug de fericire de fiecare data cand gasesc o portita de scapare si apoi doar regret.Nu mai exista sentimente ,ci doar zambete false,minciuni,oameni nepasatori..suflete goale.Incetul cu incetul voi deveni exact ca tine.O urma,o persoana fara suflet,inca vie calcata in picioare de persoanele pe care le iubeam si inca le iubesc.
Simt,vad ,ating aceeasi mana ce imi este intinsa cand am nevoie de ea...De fiecare data doar ea ...singura farama de speranta ce se risipeste odata cu stariile mele,singura care niciodata nu ma va umple de venin si egoism.Degeaba incerci sa ma protejezi pentru ca sunt in mijlocul tornadei ,lasand-o sa ma duca catre departari ramanand doar trupul cazut pe o bucata de pamant.Lasa-ma aici unde sunt.Nu incerca sa ne luptam pentru ca vom pierde.Trezeste-te si doar priveste...nu este nimic inauntru.Cum inca mai poti vedea in ochii mei inocenta?Lasandu-ti libere instinctele sperand ca vei gasi singurul drum amotit catre inima mea?Poti face orice ...dar nu cu mine!Nu ma poti motiva sa imi las sangele sa curga liber printre vene.Nu ma vei readuce la viata ,nu ma poti salva de nimicul ce a incetat sa mai puna stapanire pe gandurile mele.Nimic din ce vei vrea nu va fi real.
Trupul fara suflet,fara ganduri ,fara voce.Toate astea fara lacrimi si durere.
Paraseste-ma fara pic de alinare si poate candva ne vom regasi...acelasi tu...o alta eu...!!
Simt,vad ,ating aceeasi mana ce imi este intinsa cand am nevoie de ea...De fiecare data doar ea ...singura farama de speranta ce se risipeste odata cu stariile mele,singura care niciodata nu ma va umple de venin si egoism.Degeaba incerci sa ma protejezi pentru ca sunt in mijlocul tornadei ,lasand-o sa ma duca catre departari ramanand doar trupul cazut pe o bucata de pamant.Lasa-ma aici unde sunt.Nu incerca sa ne luptam pentru ca vom pierde.Trezeste-te si doar priveste...nu este nimic inauntru.Cum inca mai poti vedea in ochii mei inocenta?Lasandu-ti libere instinctele sperand ca vei gasi singurul drum amotit catre inima mea?Poti face orice ...dar nu cu mine!Nu ma poti motiva sa imi las sangele sa curga liber printre vene.Nu ma vei readuce la viata ,nu ma poti salva de nimicul ce a incetat sa mai puna stapanire pe gandurile mele.Nimic din ce vei vrea nu va fi real.
Trupul fara suflet,fara ganduri ,fara voce.Toate astea fara lacrimi si durere.
Paraseste-ma fara pic de alinare si poate candva ne vom regasi...acelasi tu...o alta eu...!!
duminică, 31 iulie 2011
Moarte si viata
Ah, afara e cald. Soarele se apropie de asfintit, dar mai are de zabovit pe cer inca vreo ora si jumatate, e abia sapte si cinci minute dupa-amiaza. Pe fereastra, soarele impinge o lumina aurie, dulce si densa ca laptele. Pozitia lui pe cer e descendenta catre nord-vest, deasupra casei vecine cu a mea. Niste nori albi zboara in jurul sau, ca niste supusi in jurul regelui, dar dinspre sud vin amenintatori nori de o culoare albastru-inchis, marin, sa inece soarele.
Ihm, de ceva timp tuna incet, de undeva departe. Si niste fulgere micute lumineaza cerul. S-a intunecat, dar soarele inca triumfa. Vantul adie incet si imi managie pielea ca vesminte de matase. Ciresii mei, chiar via, si corcodusii vecinului fac mici plecaciuni pamantului, sau se leagana in ritmul unui cantec de leagan auzit doar de ei.
A inceput sa ploua. De fapt, nu ploua, ci picura mai tare. Miroase a vara... Dar deja se opreste. Cred ca va ploua mai tare mai tarziu.
Gata, s-a oprit. Este ora sapte si douazeci si opt de minute. Am stat in pragul usii de la intrare in timp ce picura si ascultam melodia lui Luis Fonsi "Nada es para siempre" la volum maxim. Inca mai tuna undeva in departare, dar fulgerele nu se mai vad. Vantul e doar o briza acum, doar frunzele copacilor se leagana. Ma simt ca la mare.
In aer miroase a pamant ud, a proaspat, a nou, a asfalt incins. Pe strada sunt copii care se joaca, iar cimentul este ud, dar cald. Am iesit in picioarele goale si am tras pe nari mirosul ploii pana in adancul plamanilor. Norii inca impanzesc cerul, dar nu mai sunt albastrii, ci gri. Soarele nu se mai vede, s-a ascuns in umbrele caselor, dar acolo unde statea mai devreme se vede o lumina alba, amestecata cu cele mai deschise nuante de roz si auriu. Si iar incepe sa fulgere. E asa de schimbatoare vremea! Oricum, intotdeauna am iubit ploaia. Mai ales ploaia de vara.
Imi aduc aminte ca acum un an, prin iulie, intr-o noapte furtunoasa, m-am dat din pat la ora doua si m-am proptit in pragul usii de la intrarea din spate si am ascultat ploaia si tunetele timp de o ora. Poate chiar mai mult. Cred ca au fost cele mai puternice tunete pe care le-am auzit in scurta mea viata. La intervale de cateva minute noaptea devenea zi, mai luminoasa decat zilele toride de vara. Era o altfel de zi... Cu lumina albastruie, nu aurie. Cu lumina rece, de culoarea ghetii, nu a focului. Apoi, negrul care ma inconjura era cel mai infricosator intuneric. Insotit de tunete, era ca si cum moartea imi canta in urechi si venea dupa mine. Dar nu mi-era frica. Din contra, ma simteam libera. Mai libera ca niciodata. Si gata sa plec.
Nu ma gandeam la nimic atunci. Doar simteam. Stropi de ploiae care incercau sa ma prinda fara prea mare reusita, nu puteau decat sa imi gadile pielea. Doar tunetele ma faceau sa ma cutremur, de parca eu insami eram un tunet.
Din pacate, din reveria mea m-a trezit mama, care se trezise din cauza geamurilor care tremurau. Dar am adormit atat de linistita. Golita de orice emotie negatva. Plina doar de pace. Mi-a zis mama ca dimineata, cand s-a trezit, m-a vazut zambind in somn si m-a intrebat ce am visat. Nu am visat nimic. Sau cel putin asa imi amintesc eu...
Oricum... asa cum spuneam mai demult, daca as fi un fenomen al naturii, as fi un tunet sau un fulger. Si daca as fi un element, as fi apa, sau foc. Si una si alta, daca s-ar putea. :)
Ihm, de ceva timp tuna incet, de undeva departe. Si niste fulgere micute lumineaza cerul. S-a intunecat, dar soarele inca triumfa. Vantul adie incet si imi managie pielea ca vesminte de matase. Ciresii mei, chiar via, si corcodusii vecinului fac mici plecaciuni pamantului, sau se leagana in ritmul unui cantec de leagan auzit doar de ei.
A inceput sa ploua. De fapt, nu ploua, ci picura mai tare. Miroase a vara... Dar deja se opreste. Cred ca va ploua mai tare mai tarziu.
Gata, s-a oprit. Este ora sapte si douazeci si opt de minute. Am stat in pragul usii de la intrare in timp ce picura si ascultam melodia lui Luis Fonsi "Nada es para siempre" la volum maxim. Inca mai tuna undeva in departare, dar fulgerele nu se mai vad. Vantul e doar o briza acum, doar frunzele copacilor se leagana. Ma simt ca la mare.
In aer miroase a pamant ud, a proaspat, a nou, a asfalt incins. Pe strada sunt copii care se joaca, iar cimentul este ud, dar cald. Am iesit in picioarele goale si am tras pe nari mirosul ploii pana in adancul plamanilor. Norii inca impanzesc cerul, dar nu mai sunt albastrii, ci gri. Soarele nu se mai vede, s-a ascuns in umbrele caselor, dar acolo unde statea mai devreme se vede o lumina alba, amestecata cu cele mai deschise nuante de roz si auriu. Si iar incepe sa fulgere. E asa de schimbatoare vremea! Oricum, intotdeauna am iubit ploaia. Mai ales ploaia de vara.
Imi aduc aminte ca acum un an, prin iulie, intr-o noapte furtunoasa, m-am dat din pat la ora doua si m-am proptit in pragul usii de la intrarea din spate si am ascultat ploaia si tunetele timp de o ora. Poate chiar mai mult. Cred ca au fost cele mai puternice tunete pe care le-am auzit in scurta mea viata. La intervale de cateva minute noaptea devenea zi, mai luminoasa decat zilele toride de vara. Era o altfel de zi... Cu lumina albastruie, nu aurie. Cu lumina rece, de culoarea ghetii, nu a focului. Apoi, negrul care ma inconjura era cel mai infricosator intuneric. Insotit de tunete, era ca si cum moartea imi canta in urechi si venea dupa mine. Dar nu mi-era frica. Din contra, ma simteam libera. Mai libera ca niciodata. Si gata sa plec.
Nu ma gandeam la nimic atunci. Doar simteam. Stropi de ploiae care incercau sa ma prinda fara prea mare reusita, nu puteau decat sa imi gadile pielea. Doar tunetele ma faceau sa ma cutremur, de parca eu insami eram un tunet.
Din pacate, din reveria mea m-a trezit mama, care se trezise din cauza geamurilor care tremurau. Dar am adormit atat de linistita. Golita de orice emotie negatva. Plina doar de pace. Mi-a zis mama ca dimineata, cand s-a trezit, m-a vazut zambind in somn si m-a intrebat ce am visat. Nu am visat nimic. Sau cel putin asa imi amintesc eu...
Oricum... asa cum spuneam mai demult, daca as fi un fenomen al naturii, as fi un tunet sau un fulger. Si daca as fi un element, as fi apa, sau foc. Si una si alta, daca s-ar putea. :)
Si totusi...
-
Esti fericita?!
- Par a nu fi?
- Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?
- Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
- Adica sunt batran.
- Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
- Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
- Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
- Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
- Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
- Spune-mi... esti fericita?
- Deocamdata, da.
- Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
- O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
- Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
- Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
- Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
- Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
- Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
- Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
- Sau darurile.
- Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.
Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.
Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!
„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”
Esti fericita?!
- Par a nu fi?
- Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?
- Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
- Adica sunt batran.
- Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
- Nu vrei banii mei, nu vrei sa ma desparti de ea, nu vrei sa imi cresti copiii, nu vrei nimic...
- Cum nimic? Ai impresia ca voi plati eu nota la hotel?!
- Nu... asta e o nimica toata. Ai putea sa stai aici oricand.
- Da. Dar singura. Si ce farmec ar mai avea?!
- Spune-mi... esti fericita?
- Deocamdata, da.
- Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
- O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
- Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
- Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.
- Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul? Sa imi caut o pitipoanca de pe Dorobanti, pentru care banii mei si numele sa fie suficiente?
- Nu. Nu ai putea. In primul rand, pentru ca s-au mutat pe Decebal. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o cerand o noua pereche de pantofi sau o noua geanta, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi primiti de Bogdaproste nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad.
- Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit darurile de Craciun.
- Halal comparatie. Stii doar ca nu suport Craciunul.
- Sau darurile.
- Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa.
Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult.
Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita!
„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”
joi, 14 iulie 2011
iubesc
ieri am iubit.
si n-am sa uit asta.
nu.
niciodata.
azi iubesc.
maine voi face ce-am facut si azi.
si n-am sa uit...
depresia.
depresia e mereu acolo.
in umbra, asteapta.
ataca.
nu ma poate desparti nimeni de ea.
iubesc depresia si te iubesc pe tine.
lumea.
mereu m-a facut sa fiu rea,
egoista.
mereu a fost rea.
urasc lumea, dar te iubesc pe tine.
eu?
ma urasc pe mine, dar pe tine...
niciodata.
si n-am sa uit asta.
nu.
niciodata.
azi iubesc.
maine voi face ce-am facut si azi.
si n-am sa uit...
depresia.
depresia e mereu acolo.
in umbra, asteapta.
ataca.
nu ma poate desparti nimeni de ea.
iubesc depresia si te iubesc pe tine.
lumea.
mereu m-a facut sa fiu rea,
egoista.
mereu a fost rea.
urasc lumea, dar te iubesc pe tine.
eu?
ma urasc pe mine, dar pe tine...
niciodata.
marți, 12 iulie 2011
Vara
Vara, întotdeauna se întâmpla cele mai mişto lucruri din an; cuplaje ciudate, despărţiri şi mai ciudate, căcaturi d-astea banale care îţi mai îndulcesc amintirile. Dar, nu întotdeauna e aşa.
Un exemplu concret sunt zilele caniculare, când simţi cum efectiv, ţi se topesc creierii în tărtăcuţă. Sunt zilele alea în care singurul lucru care îţi dă satisfacţie e o bere al dracului de rece. Da unde e? Te uiţi în frigider... pla! Nu ai de ales, mergi la magazin şi ţi-o cumperi. Da, încă nu ţi-ai dat seama că ieşi în „cuptorul” de afară.
Ieşi şi îţi vezi de drum. Slăbeşti 3 kg până ce ajungi la magazin şi îţi dai seama că ai ieşit cu hainele cu care erai în casă şi cu 50 de bani mai puţin (că, deh, s-a scumpit şi berea). Te întorci leoarcă acasă, te schimbi, iei ăia 50 de bani împuţiţi care îţi lipseau şi retur la magazin frate. Alte 3 kg date jos prin sudoare, iei berea şi pleci cât de repede poţi. Ajunsa înapoi în sanctuarul tău ferit de soare începi să te gândeşti:
„Oare nu ar fi mişto să beau berea asta cu ceva amici... ia să sun pe cineva”. Şi suni... futu-ţi măta de căsuţă vocală... altul... offf... mă da mai au ăştia căsuţe vocale??? După vreo 5 minute de nervi şi înjurături dai în sfârşit de un amic...
- Buna, ce faci?
- Uite, pe aici pe acasa... Tu?
- Măi şi io... mor de cald. Auzi, am luat o sticlă de bere de 2 litri, ai chef de o poveste?
- Când?
- Acum... sau, pana mea, când ai tu chef.
- Pfff... cât îi ceasul?
- 5 fără 15.
- Ooo... să-mi bag pla! Nu cred că pot veni.
- De ce?
- Păi, tre să fac curat prin casă şi mno... durează şi aia...
- Da, da... replica cu făcut curat... te tragi pe cur.
- Nu mă, da... serios acum...
- N-ai fost în stare până acuma să faci curat... Numa’ acum te-o mâncat în cur să te apuci de curat?
- Dapoi, dacă am dormit până la 1 jumate...
- Da, da... spor la labă tristă.
- Da io...
- Pa!!!
Oameni de tot căcatul. Eh, dacă asta e... o bei singura. Şi de abia în clipa în care ai gustat din bere şi ai simţit că e caldă... începi să înjuri, din nou, ca la uşa cortului. Cine zicea că „vara toate zilele-s mişto” să se împuşte. Eu ma pun pe mess... DNFD!!!
Un exemplu concret sunt zilele caniculare, când simţi cum efectiv, ţi se topesc creierii în tărtăcuţă. Sunt zilele alea în care singurul lucru care îţi dă satisfacţie e o bere al dracului de rece. Da unde e? Te uiţi în frigider... pla! Nu ai de ales, mergi la magazin şi ţi-o cumperi. Da, încă nu ţi-ai dat seama că ieşi în „cuptorul” de afară.
Ieşi şi îţi vezi de drum. Slăbeşti 3 kg până ce ajungi la magazin şi îţi dai seama că ai ieşit cu hainele cu care erai în casă şi cu 50 de bani mai puţin (că, deh, s-a scumpit şi berea). Te întorci leoarcă acasă, te schimbi, iei ăia 50 de bani împuţiţi care îţi lipseau şi retur la magazin frate. Alte 3 kg date jos prin sudoare, iei berea şi pleci cât de repede poţi. Ajunsa înapoi în sanctuarul tău ferit de soare începi să te gândeşti:
„Oare nu ar fi mişto să beau berea asta cu ceva amici... ia să sun pe cineva”. Şi suni... futu-ţi măta de căsuţă vocală... altul... offf... mă da mai au ăştia căsuţe vocale??? După vreo 5 minute de nervi şi înjurături dai în sfârşit de un amic...
- Buna, ce faci?
- Uite, pe aici pe acasa... Tu?
- Măi şi io... mor de cald. Auzi, am luat o sticlă de bere de 2 litri, ai chef de o poveste?
- Când?
- Acum... sau, pana mea, când ai tu chef.
- Pfff... cât îi ceasul?
- 5 fără 15.
- Ooo... să-mi bag pla! Nu cred că pot veni.
- De ce?
- Păi, tre să fac curat prin casă şi mno... durează şi aia...
- Da, da... replica cu făcut curat... te tragi pe cur.
- Nu mă, da... serios acum...
- N-ai fost în stare până acuma să faci curat... Numa’ acum te-o mâncat în cur să te apuci de curat?
- Dapoi, dacă am dormit până la 1 jumate...
- Da, da... spor la labă tristă.
- Da io...
- Pa!!!
Oameni de tot căcatul. Eh, dacă asta e... o bei singura. Şi de abia în clipa în care ai gustat din bere şi ai simţit că e caldă... începi să înjuri, din nou, ca la uşa cortului. Cine zicea că „vara toate zilele-s mişto” să se împuşte. Eu ma pun pe mess... DNFD!!!
vineri, 17 iunie 2011
Vacanta
ploaia a incetatzilele de scoala s-au terminat
o vara intreaga ma asteapta
sa stau sa visez sa fiu ca niciodata
sa zambesc sa pretuiesc
sa zbor sa calatoresc
sa simt ceea ce nu am simtit
anul de boboc s-a sfarsit
suspinele de emotii ce le-am avut
si prima ora de dirigentie ce a trecut
si uite ca s-a terminat
clasa a 9a si nu am regretat
intrebarea ce mi-o pun la final
vara asta o sa stau?
o sa fie ca cea ce a trecut
sau va evolua altfel ca un mut
imprevizibil ma asteapta
zeci de clipe ce le voi zambi
alaturi de tine ma voi mandri
draguta mereu apari delicat
si la culcare ai un somn minunat
vara asta o sa mi-o petrec cu tine
sau zambetul ma inebuneste sa scot rime
sa scriu despre tine o vara intreaga
dar mai bine prefer sa o petrec cu tine toata
versurile ce le scriu sunt averea mea
e imprumutat versul dar nu ar conta
este la inceput vara si m-am gandit
alaturi de tine zilele sa mi le ridic
noptile instelate sa le petrec
si clipele de fericire ce repede trec
trece timpul si se va termina vara
si scoala iar va incepe
alaturi de tine o inima pereche
alaturi de tine racoarea ce ma ajutat
sa trec prin acest anotimp minunat
setea de dragoste tu mi-ai calmat
clipele ce repede ma repet s-au terminat
se termina totul la un sfarsit
si orice inceput este fericit
sunt fericita ca te intalnesc zi de zi
si ca pot sa iti citesc aiurelile mele numite poezi
sa stau sa astern frumusetea ta pe hartie
sa descriu ingerul cu chipul lui de faclie
inima ce mi-a aprins
flacara vieti se va termina
si imi voi aduce aminte cu placere de prezenta ta
intr-o vara m-am indragostit de un anume chip
intr-o vara am sarutat buzele ce m-au drogat
intr-o vara am terminat clasa a9a si am regretat
un singur lucru ca voi imbatrani si clipele iar se vor desparti
se vor detasa de mine de tine de noi si la un momendat
si tu iti vei aduce aminte de aceasta vara de neuitat
marți, 14 iunie 2011
Il iubesc
-mi-e teama sa mor.
-tie? nu se poate. ce-ai patit? nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
-n-am zis ca mi-e frica de moarte, ci ca mi-e teama sa mor.
-de ce?
-pentru ca am pentru ce trai.
-aha, pentru ce?
-pentru cineva mai exact.
-pentru ...
-da. pentru...
-tu chiar il iubesti, nu?
-nici n-ai idee.
-eh si tu.
-eh si eu.
-stii, se vede...
-ce se vede?
-cat de mult il iubesti.
-adica?
-adica iti pasa de viata ta. pana acum nu dadeai doi bani pe ea. putea sa te trasneasca, sa te loveasca masina, sa nu stiu... orice. nu-ti pasa. voiai doar sa mori dracului si eu nu stiam cum sa te impiedic.
-eu...
-mereu ai fost asa. de cand eram micute amandoua. mi se parea ca esti nebuna la un moment dat.
-n-am realizat asta...
-niciodata n-ai fost fericita aici, parca nu-ti gas...
-nu-mi gaseam locul.
-dar acum...
-acum l-am gasit. nu vreau sa plec. nu vreau sa-l las aici, sa suporte singur totul. nu vreau sa mai treaca printr-o singura depresie, nici macar sa atinga tristetea daca nu sunt langa el. nu vreau sa scuture o singura lacrima din el, daca nu sunt acolo sa o prind, sa o sterg. nu vreau sa-l dezamagesc si mai ales nu vreau sa nu-l iubeasca nimeni.
-dar il iubesc multi oameni.
-il iubesc in felul lor, dar niciodata asa cum vrea el. eu pot sa-l iubesc asa cum vrea fara sa-mi spuna, fara sa ceara. stiu. pur si simplu stiu cand vrea ceva, sau cand nu e bine, cand vrea sa ramana singur... si atunci ma tem...
-de ce te temi?
-de singuratatea lui. stii, in singuratate totul o ia razna. parca definitia singuratatii cuprinde cuvintele "depresie", "durere", "ura", "lacrimi" si tot ce nu-ti face bine.
-delirezi.
-tot timpul. nu vreau sa-l las in pace si vreau sa vorbesc tot timpul cu el ca sa-i demonstrez ca nu urmaresc ceva la el, nu vreau placere carnala, sau alte rahaturi. daca as petrece o singura zi, doar cu el, fara nimic altceva, nici macar sa-l ating, doar sa stam intre patru pereti sa ne uitam unu la altu, sa nu ne vorbim, as fi fericita. iar daca l-as prinde de mana, m-as numi primul om care a atins perfectiunea, primul om cu adevarat fericit.
-m-au trecut fiorii.
-de ce?
-cine esti?
-ce?
-unde-i sora mea? unde-i nebuna cu dorinte suicidale? ce-ai facut cu ea?
-termina...
-nici nu stii cat il iubesc!
-poftim?!
-e pentru prima data cand te vad fericita, pentru prima data cand razi din suflet fara sa te prefaci. pentru prima data cand viata ta are un rost. stiu ca ma iubesti si pe mine si pe ceilalti, dar... noi nu valoram mai nimic in fata lui.
-nu-i adevarat.
-ba da. stii cand nu esti cu el, te gandesti la el. iar cand vorbesti cu el, parca toata camera se umple cu lumina. radiezi. intelegi? ra-di-ezi!
-nu...
-ba da...
-eu doar il iubesc...
-tie? nu se poate. ce-ai patit? nu ti-a fost niciodata frica de moarte.
-n-am zis ca mi-e frica de moarte, ci ca mi-e teama sa mor.
-de ce?
-pentru ca am pentru ce trai.
-aha, pentru ce?
-pentru cineva mai exact.
-pentru ...
-da. pentru...
-tu chiar il iubesti, nu?
-nici n-ai idee.
-eh si tu.
-eh si eu.
-stii, se vede...
-ce se vede?
-cat de mult il iubesti.
-adica?
-adica iti pasa de viata ta. pana acum nu dadeai doi bani pe ea. putea sa te trasneasca, sa te loveasca masina, sa nu stiu... orice. nu-ti pasa. voiai doar sa mori dracului si eu nu stiam cum sa te impiedic.
-eu...
-mereu ai fost asa. de cand eram micute amandoua. mi se parea ca esti nebuna la un moment dat.
-n-am realizat asta...
-niciodata n-ai fost fericita aici, parca nu-ti gas...
-nu-mi gaseam locul.
-dar acum...
-acum l-am gasit. nu vreau sa plec. nu vreau sa-l las aici, sa suporte singur totul. nu vreau sa mai treaca printr-o singura depresie, nici macar sa atinga tristetea daca nu sunt langa el. nu vreau sa scuture o singura lacrima din el, daca nu sunt acolo sa o prind, sa o sterg. nu vreau sa-l dezamagesc si mai ales nu vreau sa nu-l iubeasca nimeni.
-dar il iubesc multi oameni.
-il iubesc in felul lor, dar niciodata asa cum vrea el. eu pot sa-l iubesc asa cum vrea fara sa-mi spuna, fara sa ceara. stiu. pur si simplu stiu cand vrea ceva, sau cand nu e bine, cand vrea sa ramana singur... si atunci ma tem...
-de ce te temi?
-de singuratatea lui. stii, in singuratate totul o ia razna. parca definitia singuratatii cuprinde cuvintele "depresie", "durere", "ura", "lacrimi" si tot ce nu-ti face bine.
-delirezi.
-tot timpul. nu vreau sa-l las in pace si vreau sa vorbesc tot timpul cu el ca sa-i demonstrez ca nu urmaresc ceva la el, nu vreau placere carnala, sau alte rahaturi. daca as petrece o singura zi, doar cu el, fara nimic altceva, nici macar sa-l ating, doar sa stam intre patru pereti sa ne uitam unu la altu, sa nu ne vorbim, as fi fericita. iar daca l-as prinde de mana, m-as numi primul om care a atins perfectiunea, primul om cu adevarat fericit.
-m-au trecut fiorii.
-de ce?
-cine esti?
-ce?
-unde-i sora mea? unde-i nebuna cu dorinte suicidale? ce-ai facut cu ea?
-termina...
-nici nu stii cat il iubesc!
-poftim?!
-e pentru prima data cand te vad fericita, pentru prima data cand razi din suflet fara sa te prefaci. pentru prima data cand viata ta are un rost. stiu ca ma iubesti si pe mine si pe ceilalti, dar... noi nu valoram mai nimic in fata lui.
-nu-i adevarat.
-ba da. stii cand nu esti cu el, te gandesti la el. iar cand vorbesti cu el, parca toata camera se umple cu lumina. radiezi. intelegi? ra-di-ezi!
-nu...
-ba da...
-eu doar il iubesc...
luni, 13 iunie 2011
Loc liber.
Nu pot sa spun ca o scriu cu ura, nu am timp si nervi de asa ceva. Nu o scriu cu regrete, nu as avea de ce. Nu o scriu cu scarba, mi-as irosi prea multe sentimente pe asta.
Scriu asta cu o dezamagire incredibila, cu un zambet pe buze care cu siguranta nu e zambetul meu, genul de zambet prin care imi spun "proasta esti, copila!". Cert e ca imi pare rau, ca scriu asta, ca nu am zambetul meu pe buze, imi pare rau de multe lucruri acum, prea multe, atat de multe, incat imi pare rau de tine, si tot ce ai fost tu. Stii, cel mai rau imi pare ca mi-a parut rau, ca m-am simtit prost, ca am pierdut cateva nopti bune, cel mai rau imi pare ca am ales sa te cred, in prostia mea.
Dar vezi tu, eu nu imi mai pierd timpul pe astfel de lucruri, nu ma mai doare decat ca m-a durut si poate, intr-adevar, nu meritai, iar pentru mine, nu o sa mai fi niciodata "prin ochii mei", cel care iti spuneam ca esti, cel care erai, intr-adevar, caci eu nu mai am ochi pentru tine. Las si eu o urma in perete, cum ai facut tu in ultimele zile, beau a patra cafea din ultima ora, fumez a opta tigara, trag aer in piept, rup in bucati scrisoarea pe care m-am chinuit sa ti-o scriu azi noapte, scrisoare care poate iti explica tot ce eu n-am stiut sa-ti explic, si las sa imi curga o ultima lacrima pentru tine, desi nu am nici cea mai mica idee de ce o fac. De maine o sa am inca un loc liber in mine, caci iubirea ta nu mi-a lasat niciun gust dulceag dupa ce ai fugit intr-un timp impresionant, trebuie sa recunosc - o sa am un loc liber in mine, caci eu nu mai pastrez locuri pentru cei care nu au pastrat un loc pentru mine.
Sa-ti fie rusine, ba.
*de parca tot ce-a fost frumos, acum e scrum.*
Scriu asta cu o dezamagire incredibila, cu un zambet pe buze care cu siguranta nu e zambetul meu, genul de zambet prin care imi spun "proasta esti, copila!". Cert e ca imi pare rau, ca scriu asta, ca nu am zambetul meu pe buze, imi pare rau de multe lucruri acum, prea multe, atat de multe, incat imi pare rau de tine, si tot ce ai fost tu. Stii, cel mai rau imi pare ca mi-a parut rau, ca m-am simtit prost, ca am pierdut cateva nopti bune, cel mai rau imi pare ca am ales sa te cred, in prostia mea.
Dar vezi tu, eu nu imi mai pierd timpul pe astfel de lucruri, nu ma mai doare decat ca m-a durut si poate, intr-adevar, nu meritai, iar pentru mine, nu o sa mai fi niciodata "prin ochii mei", cel care iti spuneam ca esti, cel care erai, intr-adevar, caci eu nu mai am ochi pentru tine. Las si eu o urma in perete, cum ai facut tu in ultimele zile, beau a patra cafea din ultima ora, fumez a opta tigara, trag aer in piept, rup in bucati scrisoarea pe care m-am chinuit sa ti-o scriu azi noapte, scrisoare care poate iti explica tot ce eu n-am stiut sa-ti explic, si las sa imi curga o ultima lacrima pentru tine, desi nu am nici cea mai mica idee de ce o fac. De maine o sa am inca un loc liber in mine, caci iubirea ta nu mi-a lasat niciun gust dulceag dupa ce ai fugit intr-un timp impresionant, trebuie sa recunosc - o sa am un loc liber in mine, caci eu nu mai pastrez locuri pentru cei care nu au pastrat un loc pentru mine.
Sa-ti fie rusine, ba.
*de parca tot ce-a fost frumos, acum e scrum.*
joi, 2 iunie 2011
E vara, e fericire, oficial.
Macar nu acum, atunci cand? De fapt, chiar acum.
Acum am facut ordine in mine. I-am aruncat definitiv pe cei care mi-au futut meciu` toamna trecuta cand exact de asta nu aveam nevoie, pe cei care au avut grija sa nu lase o iarna sa fie perfecta pana la sfarsit, si in special, pe cei pentru care mi-am irosit in zadar ca o copila proasta zile de vara, pentru ca asta era cel mai important. Despre primavara nu am nimic de spus, primaverile cred ca sunt ale mele - primavara mi-a fost mereu bine, cu el, fara el, cu un alt el, sau cu mine pur si simplu.
In stilu` asta, au plecat multi, tare multi din mine. Ma bucur. Era si cazul. Vara asta nu mai sunt mama ranitilor, descurcati-va, cum am facut-o eu cu toti ani la rand. Iar ei, astia patru care raman si o sa ramana, ei sunt ai mei - si sunt tot ce ma fac pe mine completa, asa ca imi sunt cel putin de`ajuns.
Trecand peste toti cei aruncati departe de mine o data pentru totdeauna, dupa curatenia de vara, se pare ca au venit in sfarsit si vremurile bune, care le tot asteptam de un timp si nu dadeau niciun semn cum ca s-ar intoarce si vara asta. S-au intors totusi, cu o intarziere de patru zile fata de anul trecut, dar sunt aici si cam asta e tot ce conteaza.
Acum cateva seri am auzit o piesa:
Regrete?
Eu nu am regrete.
Dar tot ce urasc cel mai mult la tine
E faptul ca te iubesc.
Lasand partea cu "urasc sa te iubesc", pentru ca tot nu ii dau de cap, si ma chinui de ceva timp, ramanem la "Regrete? Eu nu am regrete."
Cand am auzit prima oara versurile astea, o tipa langa mine a strigat tare "EU DA". Din noaptea aia, am o fericire inexplicabila in mine, pentru ca intr-adevar, eu nu am regrete.
Am o colectie impresionanta de greseli si de persoane pierdute din orgoliu`. Majoritatea lucrurilor care le-am facut, le-am gandit dupa ce erau deja terminate. Daca as putea, as schimba intr-adevar cate ceva, nu multe, oricum. Stiu foarte bine de cate ori am cazut, de cate ori am ramas cand trebuia sa plec, de cate ori am iertat si de cate ori am incercat macar sa uit. Toate astea au fost prostii, au fost greseli fatale, cu care mi-am complicat doar existenta un timp destul de bun, pana sa imi dau seama ca nu o sa reziste totul, doar daca eu nu ii dau drumul.
Daca ma gandesc, as putea regreta multe lucruri, fara de care totul ar fi fost mai simplu, dar fara ele, n-as fi fost niciodata ce sunt azi. Deci nu, eu nu am regrete, nici macar unul, si sunt mandra de absolut fiecare lucru care l-am facut, fie ca m-a bucurat, fie ca m-a durut. Eu le-am facut, eu le-am vrut, eu le-am purtat. Si as face-o din nou, oricand.
Avand in vedere ca vine vara, si am inteles ca fiecare vara e mai lunga, mai plina, cu mai multe amintiri decat cea de anul trecut, mi-am impus sa nu am regrete nici la toamna. Si nu o sa am, chiar nu o sa am, desi fac lucruri care am stiut dintotdeauna ca nu trebuie sa le fac, desi sunt indragostita pana peste cap exact de cine nu trebuie, desi nu ma gandesc deloc la ce fac, desi sunt aeriana, desi spun "DA" la fiecare ocazie care o am, si poate nu e cea mai buna idee, desi peste o luna si cateva zile o sa mi se innece corabiile, desi o sa-mi fie dor, desi nu fac nimic sa evit toate astea, nici la toamna nu o sa am absolut niciun regret, ci doar another story to tell, pentru ca tot ce fac, se clasifica in doua categorii: lucruri gandite si lucruri mai putin gandite. Dupa un an sau mai putin, oricum rad cu aceeasi pofta amintindu-mi de oricare dintre ele.
Acum, ca e vara oficial si a inceput sezonul de "fa ce vrei si daca nu stii ce faci", eu am intrat in pauza mea de fericire, a doua oara anul asta, si va doresc o vara in care fiecare rasarit sa va prinda pe mal, in pat, pe bordura, pe peron, in tren, oriunde ati fi, exact cu acelasi zambet pe care il am eu acum pe fata scriind asta, din exact acelasi motiv: nici unul.
Acum am facut ordine in mine. I-am aruncat definitiv pe cei care mi-au futut meciu` toamna trecuta cand exact de asta nu aveam nevoie, pe cei care au avut grija sa nu lase o iarna sa fie perfecta pana la sfarsit, si in special, pe cei pentru care mi-am irosit in zadar ca o copila proasta zile de vara, pentru ca asta era cel mai important. Despre primavara nu am nimic de spus, primaverile cred ca sunt ale mele - primavara mi-a fost mereu bine, cu el, fara el, cu un alt el, sau cu mine pur si simplu.
In stilu` asta, au plecat multi, tare multi din mine. Ma bucur. Era si cazul. Vara asta nu mai sunt mama ranitilor, descurcati-va, cum am facut-o eu cu toti ani la rand. Iar ei, astia patru care raman si o sa ramana, ei sunt ai mei - si sunt tot ce ma fac pe mine completa, asa ca imi sunt cel putin de`ajuns.
Trecand peste toti cei aruncati departe de mine o data pentru totdeauna, dupa curatenia de vara, se pare ca au venit in sfarsit si vremurile bune, care le tot asteptam de un timp si nu dadeau niciun semn cum ca s-ar intoarce si vara asta. S-au intors totusi, cu o intarziere de patru zile fata de anul trecut, dar sunt aici si cam asta e tot ce conteaza.
Acum cateva seri am auzit o piesa:
Regrete?
Eu nu am regrete.
Dar tot ce urasc cel mai mult la tine
E faptul ca te iubesc.
Lasand partea cu "urasc sa te iubesc", pentru ca tot nu ii dau de cap, si ma chinui de ceva timp, ramanem la "Regrete? Eu nu am regrete."
Cand am auzit prima oara versurile astea, o tipa langa mine a strigat tare "EU DA". Din noaptea aia, am o fericire inexplicabila in mine, pentru ca intr-adevar, eu nu am regrete.
Am o colectie impresionanta de greseli si de persoane pierdute din orgoliu`. Majoritatea lucrurilor care le-am facut, le-am gandit dupa ce erau deja terminate. Daca as putea, as schimba intr-adevar cate ceva, nu multe, oricum. Stiu foarte bine de cate ori am cazut, de cate ori am ramas cand trebuia sa plec, de cate ori am iertat si de cate ori am incercat macar sa uit. Toate astea au fost prostii, au fost greseli fatale, cu care mi-am complicat doar existenta un timp destul de bun, pana sa imi dau seama ca nu o sa reziste totul, doar daca eu nu ii dau drumul.
Daca ma gandesc, as putea regreta multe lucruri, fara de care totul ar fi fost mai simplu, dar fara ele, n-as fi fost niciodata ce sunt azi. Deci nu, eu nu am regrete, nici macar unul, si sunt mandra de absolut fiecare lucru care l-am facut, fie ca m-a bucurat, fie ca m-a durut. Eu le-am facut, eu le-am vrut, eu le-am purtat. Si as face-o din nou, oricand.
Avand in vedere ca vine vara, si am inteles ca fiecare vara e mai lunga, mai plina, cu mai multe amintiri decat cea de anul trecut, mi-am impus sa nu am regrete nici la toamna. Si nu o sa am, chiar nu o sa am, desi fac lucruri care am stiut dintotdeauna ca nu trebuie sa le fac, desi sunt indragostita pana peste cap exact de cine nu trebuie, desi nu ma gandesc deloc la ce fac, desi sunt aeriana, desi spun "DA" la fiecare ocazie care o am, si poate nu e cea mai buna idee, desi peste o luna si cateva zile o sa mi se innece corabiile, desi o sa-mi fie dor, desi nu fac nimic sa evit toate astea, nici la toamna nu o sa am absolut niciun regret, ci doar another story to tell, pentru ca tot ce fac, se clasifica in doua categorii: lucruri gandite si lucruri mai putin gandite. Dupa un an sau mai putin, oricum rad cu aceeasi pofta amintindu-mi de oricare dintre ele.
Acum, ca e vara oficial si a inceput sezonul de "fa ce vrei si daca nu stii ce faci", eu am intrat in pauza mea de fericire, a doua oara anul asta, si va doresc o vara in care fiecare rasarit sa va prinda pe mal, in pat, pe bordura, pe peron, in tren, oriunde ati fi, exact cu acelasi zambet pe care il am eu acum pe fata scriind asta, din exact acelasi motiv: nici unul.
miercuri, 4 mai 2011
N-o sa mai fie niciodata bine
Se gandise mereu ca lucrurile mici mai conteaza. Credea ca zambetul ei o sa-l mai impresioneze macar o dimineata din zece, ca imbratisarile ei o sa mai tina de cald cat de putin cand restu` lumii e rece, se gandise ca o sa conteze tot ce face, ca o sa observe intr-un sfarsit, ca o sa se gandeasca cine a ramas, ca o sa-i pese, poate. Proasta. Proasta, proasta, proasta..
Lucrurile nu se schimba. Oamenii nu se schimba. Nimanui nu ii pasa ca lupti. Nimanui nu ii pasa ca iti pasa.
Se gandise ca o sa se intoarca intr-o zi, caci oamenii ar trebui sa vina inapoi la cei care n-au plecat, nu? Se gandise ca o sa fie bine, ca ei erau mai sus decat toti ceilalti, si ca ar fi gasit o cale intr-un final. Se gandise ca merita sa nu cedeze, si n-a cedat, si nu cedeaza nici azi, cand vede ca s-a gandit prost. Foarte prost.
El a ramas in ea, nu cu ea. El a ramas cu oricine altcineva care nu e ea, si asa avea sa fie. El nu se intorcea niciunde, el nu venea "acasa", si asta era un fapt, unul deloc influentat de asteptarile si rabdarea ei. Nu contau, n-o sa conteze niciodata, chiar daca ea conta, si asta o stia.
Iubirea e iubire si nimic mai mult decat atat - nu vine cu fericirea, nu vine cu el in viata ta, nu vine cu nimic - vine cu o mie de vise, si cateodata, raman doar vise. Si doare, la dracu`, e o durere din aia care iti ajunge pana in oase, care se pierde prin sange, care o simti pana si in firele de par, care urla in tacerea ta si te omoara. TE OMOARA - asta se intampla cand iubesti degeaba, cand iubesti fara niciun rezultat, dar o faci, asa, in prostia ta - mori, incet, in fiecare zi, pana cand ti se face dor de zilele cand plangeai de durere, de dor, de tot ce-oi fi plans tu, caci azi...azi nu mai stii sa simti nimic, si nici n-ai mai avea tupeul sa o faci.
Dar ea n-a stiut asta - ei, si daca a stiut-o, s-a facut ca nu stie. Ea credea ca o sa fie bine, ea chiar credea ca o sa fie bine, si ca el o sa vada, o sa stie, o sa inteleaga...dar el nu o face, si probabil nici n-o s-o faca, el a plecat demult, si nu e vina nimanui ca ea n-a inteles. Acum sta, isi bea cafeaua de la cinci dupa-masa, isi fumeaza penultima tigara ca si cum ar fi penultima oara cand mai poate ramane in picioare in fata iubirii asteia, isi plange ultimele lacrimi, ultimii nervi, si stie ca a cazut, destul de jos, atat de jos incat pentru prima oara isi spune N-o sa fie bine, n-o sa fie bine, n-o sa mai fie niciodata bine.
Uite asa ai ajuns. Iti place? E bine? Esti mandra? Ti-era dor? Asa ziceam si eu.
Proasta. Proasta, proasta, proasta. Pana cand ?
Lucrurile nu se schimba. Oamenii nu se schimba. Nimanui nu ii pasa ca lupti. Nimanui nu ii pasa ca iti pasa.
Se gandise ca o sa se intoarca intr-o zi, caci oamenii ar trebui sa vina inapoi la cei care n-au plecat, nu? Se gandise ca o sa fie bine, ca ei erau mai sus decat toti ceilalti, si ca ar fi gasit o cale intr-un final. Se gandise ca merita sa nu cedeze, si n-a cedat, si nu cedeaza nici azi, cand vede ca s-a gandit prost. Foarte prost.
El a ramas in ea, nu cu ea. El a ramas cu oricine altcineva care nu e ea, si asa avea sa fie. El nu se intorcea niciunde, el nu venea "acasa", si asta era un fapt, unul deloc influentat de asteptarile si rabdarea ei. Nu contau, n-o sa conteze niciodata, chiar daca ea conta, si asta o stia.
Iubirea e iubire si nimic mai mult decat atat - nu vine cu fericirea, nu vine cu el in viata ta, nu vine cu nimic - vine cu o mie de vise, si cateodata, raman doar vise. Si doare, la dracu`, e o durere din aia care iti ajunge pana in oase, care se pierde prin sange, care o simti pana si in firele de par, care urla in tacerea ta si te omoara. TE OMOARA - asta se intampla cand iubesti degeaba, cand iubesti fara niciun rezultat, dar o faci, asa, in prostia ta - mori, incet, in fiecare zi, pana cand ti se face dor de zilele cand plangeai de durere, de dor, de tot ce-oi fi plans tu, caci azi...azi nu mai stii sa simti nimic, si nici n-ai mai avea tupeul sa o faci.
Dar ea n-a stiut asta - ei, si daca a stiut-o, s-a facut ca nu stie. Ea credea ca o sa fie bine, ea chiar credea ca o sa fie bine, si ca el o sa vada, o sa stie, o sa inteleaga...dar el nu o face, si probabil nici n-o s-o faca, el a plecat demult, si nu e vina nimanui ca ea n-a inteles. Acum sta, isi bea cafeaua de la cinci dupa-masa, isi fumeaza penultima tigara ca si cum ar fi penultima oara cand mai poate ramane in picioare in fata iubirii asteia, isi plange ultimele lacrimi, ultimii nervi, si stie ca a cazut, destul de jos, atat de jos incat pentru prima oara isi spune N-o sa fie bine, n-o sa fie bine, n-o sa mai fie niciodata bine.
Uite asa ai ajuns. Iti place? E bine? Esti mandra? Ti-era dor? Asa ziceam si eu.
Proasta. Proasta, proasta, proasta. Pana cand ?
marți, 22 martie 2011
Te iubesc :((
-Nu m-as desparti niciodata de tine!
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriata, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie...
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand conduc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?
Am redus-o la tacere.
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriata, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie...
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand conduc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?
Am redus-o la tacere.
luni, 21 martie 2011
Nu o sa mai fie ce a fost
Nu te vad altfel, ci nu te mai vad.
Uita-te in ochii mei si o sa vezi cum nu te mai vad, cum nu mai vreau sa te vad, cum imi feresc privirea de tine. Stii ca aveai rolul principal in privirea mea? Stii ca te vedeam doar si doar pe tine? Stii...?
Imi lipseste zambetul pe care il stiai, pe care il iubeai, care era al tau. Doar zambetul ala. L-am inlocuit cu altu`, si nu mi-a fost greu, pentru ca niciodata nu o sa reprezinti destul de mult cat sa imi stergi mie zambetul de pe buze. Nimeni nu o sa reprezinte. Niciodata.
Imi lipseste bucuria din suflet care o aveam cand te auzeam, cand te vedeam, sau doar cand ma gandeam la tine. Si cu toate astea, tu nu imi lipsesti. Nu o sa imi mai lipsesti niciodata.
Imi lipseste dorul de tine, si o sa imi lipseasca intr-una. Nu imi pica bine, dar prefer sa imi lipseasca dorul, decat sa imi lipsesti tu.
Daca te doare? Nu, stiu si eu ca nu te doare, la fel de bine cum stiu ca o sa te doara intr-o zi, din nou; la fel de bine cum stiu ca "tot la mine vii, tot la mine tii"; la fel de bine cum stiu ca nu o sa mai fiu aici; la fel de bine cum stiu ca o sa iti doresti sa mai fi fost aici; la fel de bine cum stiu ca o sa incerci sa ma inlocuiesti cu prima care o gasesti; la fel de bine cum stiu ca nu o sa poti niciodata; la fel de bine cum stiu ca o sa iti para rau, o sa iti para rau pentru ca m-ai lasat sa plec, inca o data, si nu ar fi trebuit.
Nu mai am multe de spus, poate nu mai e nimic de spus, un timp. Am sa fiu aici mereu, dar nu cum am fost. Am sa te ajut mereu, dar nu cum o faceam. O sa ai tot timpul un loc in inima mea, dar nu cel pe care il aveai. O sa fi mereu altfel decat "restul", dar nu o sa mai fi niciodata "tu si restul".
Intotdeauna o sa te iubesc, prostule.
Uita-te in ochii mei si o sa vezi cum nu te mai vad, cum nu mai vreau sa te vad, cum imi feresc privirea de tine. Stii ca aveai rolul principal in privirea mea? Stii ca te vedeam doar si doar pe tine? Stii...?
Imi lipseste zambetul pe care il stiai, pe care il iubeai, care era al tau. Doar zambetul ala. L-am inlocuit cu altu`, si nu mi-a fost greu, pentru ca niciodata nu o sa reprezinti destul de mult cat sa imi stergi mie zambetul de pe buze. Nimeni nu o sa reprezinte. Niciodata.
Imi lipseste bucuria din suflet care o aveam cand te auzeam, cand te vedeam, sau doar cand ma gandeam la tine. Si cu toate astea, tu nu imi lipsesti. Nu o sa imi mai lipsesti niciodata.
Imi lipseste dorul de tine, si o sa imi lipseasca intr-una. Nu imi pica bine, dar prefer sa imi lipseasca dorul, decat sa imi lipsesti tu.
Daca te doare? Nu, stiu si eu ca nu te doare, la fel de bine cum stiu ca o sa te doara intr-o zi, din nou; la fel de bine cum stiu ca "tot la mine vii, tot la mine tii"; la fel de bine cum stiu ca nu o sa mai fiu aici; la fel de bine cum stiu ca o sa iti doresti sa mai fi fost aici; la fel de bine cum stiu ca o sa incerci sa ma inlocuiesti cu prima care o gasesti; la fel de bine cum stiu ca nu o sa poti niciodata; la fel de bine cum stiu ca o sa iti para rau, o sa iti para rau pentru ca m-ai lasat sa plec, inca o data, si nu ar fi trebuit.
Nu mai am multe de spus, poate nu mai e nimic de spus, un timp. Am sa fiu aici mereu, dar nu cum am fost. Am sa te ajut mereu, dar nu cum o faceam. O sa ai tot timpul un loc in inima mea, dar nu cel pe care il aveai. O sa fi mereu altfel decat "restul", dar nu o sa mai fi niciodata "tu si restul".
Intotdeauna o sa te iubesc, prostule.
vineri, 11 februarie 2011
Ne inoarcem in gara ... in trecut
azi iau trenul spre trecut.
te chem si te rog sa ma astepti in gara...
eram asa buimacita cand ai acceptat sa ne revedem, incat nu stiam incotro s-o iau.
dar m-am decis. mi-am luat geanta, am indesat in ea un caiet, o carte, un pix, cheile de la casa si portofelul.
azi vreau sa te vad, sa fiu cu tine.
am urcat in autobuz. am fugit spre gara. am ajuns cu trei ore, inaintea trenului. injuram. inima mea depindea de venirea lui, iar fiecare bataie a ei scurgea o farama de viata din mine.
asteptam pe peron de una singura, de parca trenul mi-era special destinat. frigul de afara ma salva, incetinindu-mi bataile inimii, intr-un final oprindu-le. am ramas inghetata in spatiu, iar timpul fugea pe langa mine.
un tipat. locomotiva imi trezea inima, facand-o sa bata ca o nebuna. tot ce voiam era sa te vad, sa fiu acolo cu tine.
am urcat scarile zambind. eram atat de fericita si sentimentul era atat de pur. m-am asezat pe scaunul rece, langa geam, langa calorifer. caldura nu-si mai avea rostul. inima-mi batea.
sinele cantau ca nebunele, un cantec enervant, cu aceleasi versuri stupide. injuram. timpul nu mai trecea, iar viata mea era pe sfarsitul clepsidrei...
am deschis cartea si-am inceput sa citesc. sick boy avea ceva cu rent. apoi nu mai stiu...
m-am trezit din cauza frigului si a luminii de afara.
am ajuns.
m-am tarait afara din tren cu ultimile farame de luciditate, inca somnoroasa. te cautam.
zeci de oameni se impingeau in mine, in ei. voiam sa ajung la tine... sa ajung odata.
-copil?
inima mi s-a oprit. clepsidra s-a spart. cioburile erau peste tot in mine, iar eu zambeam.
ti-am sarit in brate. mirosul, pielea, parul, privrea ta... nu s-au schimbat deloc. dragul meu...
ma abtineam sa nu plang.
trecutul, totul se derula inapoi.
15 aprilie 2008. primul sarut. un copil indragostit de tine, si cat te iubeam...
16 aprilie 2008. ultimul sarut, ultima imbratisare. momente dureroase, perfecte, inca asteptate de pe atunci.
3 noiembrie 2010. degetele mele incolacite cu ale tale. tu dragul meu, tu...
urcam in metrou.
deja-vu...
tu te ti de tavan cu trei degete, iar cu o mana ma cuprinzi la piept. te tin strans si ma dezechilibrez cand porneste. raman cu fata ascunsa la gatul tau. inima-mi ticaie ca nebuna, sfaramand doi ani nenorociti.
-copilul meu...
intotdeauna. iti promit...
coboram. ni se face frig. ne ancoram mainile intre noi, impreunate.
sa nu-mi mai dai drumul...
urcam trei etaje. intram in casa. ne asezam pe pat si ne privim. vorbele nu-si au sensul, iar eu am atatea sa-ti spun. cioburile-mi intrau adanc in carne, implorandu-ma sa-ti vorbesc.
nu pot. sunt muta, fascinata de omul pe care l-am iubit enorm.
incerc. deschid gura si oftez. imi pun capul pe pieptul tau si tac. inima ta e muzica pentru auzul meu.
astept sa-mi fac curaj.
astept.
-copil?
imi ridic ochii spre tine si tac. te joci cu varful nasului, pe fata mea. ma tachinezi. tac si indur. o merit. nu ma astept nicio clipa sa ma saruti... ar trebui sa ma certi.
ma saruti.
cioburile se aduna, se lipesc, un puzzle perfect de dureros, atat de dulce.
uit sa mai gandesc. corpul meu refuza ganduri, iar pieptul ma doare. am o greutate pe el si nu o pot ridica. sunt o lasa prea egoista.
sarutul ia sfarsit. raman cu tine pe buze.
ne tinem in brate, de maini. imi saruti fruntea si ma cutremur.
sunt un copil... al tau.
uitasem cat de fericita sunt in preajma ta si-mi pare rau ca mi-am permis sa uit.
-uite ce e...
-shhh, taci copil.
-nu. nu pot. imi pare rau pentru...
-sttt copil. te rog.
-nu! asculta-ma. imi pare rau pentru tot. eu...
-copil...
-eu inca tin la tine, intelegi? adica...
-sttt...
-te iubesc.
ti-ai ridicat ochii spre mine. mi-ai prins fata in maini si m-ai sarutat.
-si eu copil.
ma simteam ingrozitor. imi doream sa mor. nu... de fapt imi doream sa nu-ti mai dau drumul niciodata.
incepe o noua piesa.
tu ai capul pe pieptul meu. eu oftez.
-imi vine sa plang...
-copil... nu.
raman agatata de trupul tau. plang. de data asta nu ma mai pot abtine.
adormim asa, imbratisati, tinandu-ne de mana.
-sa te astept?
-nu...
tu pleci. vreau sa vin cu tine.
ajung in gara. ma intorc in prezent. clepsidra e intreaga. urc scarile, nisipul se scurge.
nu vreau sa mai astept... te iubesc.
te chem si te rog sa ma astepti in gara...
eram asa buimacita cand ai acceptat sa ne revedem, incat nu stiam incotro s-o iau.
dar m-am decis. mi-am luat geanta, am indesat in ea un caiet, o carte, un pix, cheile de la casa si portofelul.
azi vreau sa te vad, sa fiu cu tine.
am urcat in autobuz. am fugit spre gara. am ajuns cu trei ore, inaintea trenului. injuram. inima mea depindea de venirea lui, iar fiecare bataie a ei scurgea o farama de viata din mine.
asteptam pe peron de una singura, de parca trenul mi-era special destinat. frigul de afara ma salva, incetinindu-mi bataile inimii, intr-un final oprindu-le. am ramas inghetata in spatiu, iar timpul fugea pe langa mine.
un tipat. locomotiva imi trezea inima, facand-o sa bata ca o nebuna. tot ce voiam era sa te vad, sa fiu acolo cu tine.
am urcat scarile zambind. eram atat de fericita si sentimentul era atat de pur. m-am asezat pe scaunul rece, langa geam, langa calorifer. caldura nu-si mai avea rostul. inima-mi batea.
sinele cantau ca nebunele, un cantec enervant, cu aceleasi versuri stupide. injuram. timpul nu mai trecea, iar viata mea era pe sfarsitul clepsidrei...
am deschis cartea si-am inceput sa citesc. sick boy avea ceva cu rent. apoi nu mai stiu...
m-am trezit din cauza frigului si a luminii de afara.
am ajuns.
m-am tarait afara din tren cu ultimile farame de luciditate, inca somnoroasa. te cautam.
zeci de oameni se impingeau in mine, in ei. voiam sa ajung la tine... sa ajung odata.
-copil?
inima mi s-a oprit. clepsidra s-a spart. cioburile erau peste tot in mine, iar eu zambeam.
ti-am sarit in brate. mirosul, pielea, parul, privrea ta... nu s-au schimbat deloc. dragul meu...
ma abtineam sa nu plang.
trecutul, totul se derula inapoi.
15 aprilie 2008. primul sarut. un copil indragostit de tine, si cat te iubeam...
16 aprilie 2008. ultimul sarut, ultima imbratisare. momente dureroase, perfecte, inca asteptate de pe atunci.
3 noiembrie 2010. degetele mele incolacite cu ale tale. tu dragul meu, tu...
urcam in metrou.
deja-vu...
tu te ti de tavan cu trei degete, iar cu o mana ma cuprinzi la piept. te tin strans si ma dezechilibrez cand porneste. raman cu fata ascunsa la gatul tau. inima-mi ticaie ca nebuna, sfaramand doi ani nenorociti.
-copilul meu...
intotdeauna. iti promit...
coboram. ni se face frig. ne ancoram mainile intre noi, impreunate.
sa nu-mi mai dai drumul...
urcam trei etaje. intram in casa. ne asezam pe pat si ne privim. vorbele nu-si au sensul, iar eu am atatea sa-ti spun. cioburile-mi intrau adanc in carne, implorandu-ma sa-ti vorbesc.
nu pot. sunt muta, fascinata de omul pe care l-am iubit enorm.
incerc. deschid gura si oftez. imi pun capul pe pieptul tau si tac. inima ta e muzica pentru auzul meu.
astept sa-mi fac curaj.
astept.
-copil?
imi ridic ochii spre tine si tac. te joci cu varful nasului, pe fata mea. ma tachinezi. tac si indur. o merit. nu ma astept nicio clipa sa ma saruti... ar trebui sa ma certi.
ma saruti.
cioburile se aduna, se lipesc, un puzzle perfect de dureros, atat de dulce.
uit sa mai gandesc. corpul meu refuza ganduri, iar pieptul ma doare. am o greutate pe el si nu o pot ridica. sunt o lasa prea egoista.
sarutul ia sfarsit. raman cu tine pe buze.
ne tinem in brate, de maini. imi saruti fruntea si ma cutremur.
sunt un copil... al tau.
uitasem cat de fericita sunt in preajma ta si-mi pare rau ca mi-am permis sa uit.
-uite ce e...
-shhh, taci copil.
-nu. nu pot. imi pare rau pentru...
-sttt copil. te rog.
-nu! asculta-ma. imi pare rau pentru tot. eu...
-copil...
-eu inca tin la tine, intelegi? adica...
-sttt...
-te iubesc.
ti-ai ridicat ochii spre mine. mi-ai prins fata in maini si m-ai sarutat.
-si eu copil.
ma simteam ingrozitor. imi doream sa mor. nu... de fapt imi doream sa nu-ti mai dau drumul niciodata.
incepe o noua piesa.
tu ai capul pe pieptul meu. eu oftez.
-imi vine sa plang...
-copil... nu.
raman agatata de trupul tau. plang. de data asta nu ma mai pot abtine.
adormim asa, imbratisati, tinandu-ne de mana.
-sa te astept?
-nu...
tu pleci. vreau sa vin cu tine.
ajung in gara. ma intorc in prezent. clepsidra e intreaga. urc scarile, nisipul se scurge.
nu vreau sa mai astept... te iubesc.
vineri, 4 februarie 2011
"Cum schimbi in oameni mari, niste copii.."
Atunci. Spui atunci, si pare de mult. Pare sa fi trecut o vesnicie, pare sa fi trecut o lume peste noi, generatii intregi si atat de mult timp. Si nu pentru ca au trecut de noi mii probleme care ne’au facut sa ni se pare ca timpul trece repede…ci pentru ca ne’am schimbat. Atat de mult incat spui cuvantul “copil”, si te vezi pe tine acum cativa ani, doar cativa, nu multi, o cu totul alta persoana.
Esti in fata blocului, si te joci si esti fericita si nu iti pasa. Nu ai tu treaba cu viata si alte lucruri. Ai prietenii langa tine, iar daca te certi, te certi pentru jucaria aia care chiar nu vrei sa i’o dai, dar ti’o ia si parca nu ar fi de ajuns, ti’o si murdareste, sau chiar poate o rupe! Esti imbracata in ce era curat in dulap si a pus mama pe tine, ca a zis ca asa e bine sa te imbraci. Nu ai bani la tine, nu ai ce face cu asa ceva, iar daca ai gasi un milion pe jos, nu ai stii daca sa ii lasi sau sa ii ei, dar probabil i’ai lasa. Bei un pahar de suc acidulat si te simti vinovata si putin speriata la gandul ca ai auzit de atatea ori cum mama zicea ca nu sunt bune si fac rau la stomac. Nici ciocolata nu ar trebui sa mananci prea multa, dar prietena ta tocmai a adus una afara si nu o poti lasa pur si simplu sa se intoarca cu ea acasa. Veneai seara acasa si daca iti era frica de ceva, era vorba de vreun caine. Nu ai mai prins tu “Noapte buna, copii”, dar cand veneai acasa, te uitai cu siguranta la “Mihaela”. Daca auzeai vreodata de “rupere”, nu putea fi nimic altceva decat un simplu obiect care s’a rupt. Iar daca din greseala, auzeai de sex, te inroseai instantaneu si incepeai sa razi 10 minute bune, pomenind apoi despre incident cu prietenii, folosind bineinteles “stii tu ce ;))”. Pentru ca erai un copil inocent care nu stia pe ce lume e, dar nimanui nu ii era mila de tine, pentru ca nici nu iti pasa ce se intampla de fapt in jurul tau si toti stiau ca vei afla oricum prea devreme.
Si uite ca asa e. Uita’te la tine acum. Esti mereu plecata si daca te intorci acasa, o faci in trecere. A devenit un loc unde mananci si dormi, mai stai poate pe nelipsitul Yahoo Messenger, si iar pleci…nu iti mai e frica ca nu faci ce zicea mama, pentru ca probabil mama nici nu s’a gandit nu ca o sa faci asa ceva, ci ca o sa le faci atat de repede. Ai cativa ani, tot umblii prin cluburi si tot vii beata acasa. Acum nu mai bei suc acidulat, doar daca scrie “Beck’s”, “Heineken” sau asa ceva pe sticla. Dar bei mult sucuri neacidulate..de struguri, de prune..si e incredibil ce fericita esti apoi o seara intreaga. Acum daca auzi de “rupere” chiar daca e intr’un context cat se poate de apropiat de verbul “a se rupe”, tu o sa te gandesti la betie sau la sex. Nu, nu esti o alcoolica…dar in general, doar la asta te gandesti. Te mai duci si pe la scoala, dar nu mai conteaza prea mult, o sa te agiti cand o sa vina bacu’, pana atunci ce’ti pasa tie. Acum nu mai mananci nici macar ciocolata, si nici prieteni care sa vina cu ciocolata afara nu mai ai. Se mai intampla totusi, cateodata, si scrie “Black Stone” pe ea. Pacat ca se duce repede, dar continui cu o pastiluta, nu e asta o problema. Prietena tau nu iti mai rupe nicio jucarie, dar ti’a luat prietenul asa ca o sa iasa o mare bataie, chiar daca niciodata nu a fost respectiva mai mult decat o asa numita “p…”. Acum nu mai ai coarda si papusi sau masinute, dar ai tigari, ai bricheta, ai din cand in cand si o pastila de ecstasy la tine, ai niste vodka pe undeva. Acum stii sa minti, si asta nu te deranjeaza pana observi ca te minti de fapt pe tine. Si ai crescut prea repede, si totul se intampla mai devreme, dar faci fata pentru ca asa suntem toti cei din jurul tau, de varste apropiate. Pentru ca trece timpul pentru ca suntem o generatie de testare, si atatea lucruri noi se incearca pe noi. Noi dam cu capul de toate mult mai repede si nu ne perimitem sa nu facem fata, pentru ca nimeni nu te intreaba daca esti in stare sa treci peste sau nu. Pentru ca asta esti tu, asta e viata ta, singura, si trebuie sa treci prin ea, singura pana la urma, caci nimeni nu va fii acolo pentru totdeauna, nimeni. Si ai prieteni langa tine, si ai o familie care inca te sprijina, fie ca meriti sau nu, si te mai ai pe tine insuti, si daca vrei, poti sa fi puternica.
Dar te scoli dimineata si te uiti pe geam, si zambesti, ce altceva sa faci? E doar inca o zi, putin mai grea decat cea de ieri, dar mai usoara decat cea de maine, iar asta te linisteste. Si nu regreti cum esti, si iti place viata asta asa cum e, pentru ca e una si in fond, esti fericita. Dar te mai uiti din cand in cand inapoi, si vezi cum erai, si vezi ce puteai fi, si poate ai o urma de regret…dar iti revi, in fond, nu conteaza ce ar fi putut sa fie, conteaza ce e si nu iti pasa ce puteai sa devi…asta esti si asa traiesti, in generatia asta, in lumea asta…azi.
Esti in fata blocului, si te joci si esti fericita si nu iti pasa. Nu ai tu treaba cu viata si alte lucruri. Ai prietenii langa tine, iar daca te certi, te certi pentru jucaria aia care chiar nu vrei sa i’o dai, dar ti’o ia si parca nu ar fi de ajuns, ti’o si murdareste, sau chiar poate o rupe! Esti imbracata in ce era curat in dulap si a pus mama pe tine, ca a zis ca asa e bine sa te imbraci. Nu ai bani la tine, nu ai ce face cu asa ceva, iar daca ai gasi un milion pe jos, nu ai stii daca sa ii lasi sau sa ii ei, dar probabil i’ai lasa. Bei un pahar de suc acidulat si te simti vinovata si putin speriata la gandul ca ai auzit de atatea ori cum mama zicea ca nu sunt bune si fac rau la stomac. Nici ciocolata nu ar trebui sa mananci prea multa, dar prietena ta tocmai a adus una afara si nu o poti lasa pur si simplu sa se intoarca cu ea acasa. Veneai seara acasa si daca iti era frica de ceva, era vorba de vreun caine. Nu ai mai prins tu “Noapte buna, copii”, dar cand veneai acasa, te uitai cu siguranta la “Mihaela”. Daca auzeai vreodata de “rupere”, nu putea fi nimic altceva decat un simplu obiect care s’a rupt. Iar daca din greseala, auzeai de sex, te inroseai instantaneu si incepeai sa razi 10 minute bune, pomenind apoi despre incident cu prietenii, folosind bineinteles “stii tu ce ;))”. Pentru ca erai un copil inocent care nu stia pe ce lume e, dar nimanui nu ii era mila de tine, pentru ca nici nu iti pasa ce se intampla de fapt in jurul tau si toti stiau ca vei afla oricum prea devreme.
Si uite ca asa e. Uita’te la tine acum. Esti mereu plecata si daca te intorci acasa, o faci in trecere. A devenit un loc unde mananci si dormi, mai stai poate pe nelipsitul Yahoo Messenger, si iar pleci…nu iti mai e frica ca nu faci ce zicea mama, pentru ca probabil mama nici nu s’a gandit nu ca o sa faci asa ceva, ci ca o sa le faci atat de repede. Ai cativa ani, tot umblii prin cluburi si tot vii beata acasa. Acum nu mai bei suc acidulat, doar daca scrie “Beck’s”, “Heineken” sau asa ceva pe sticla. Dar bei mult sucuri neacidulate..de struguri, de prune..si e incredibil ce fericita esti apoi o seara intreaga. Acum daca auzi de “rupere” chiar daca e intr’un context cat se poate de apropiat de verbul “a se rupe”, tu o sa te gandesti la betie sau la sex. Nu, nu esti o alcoolica…dar in general, doar la asta te gandesti. Te mai duci si pe la scoala, dar nu mai conteaza prea mult, o sa te agiti cand o sa vina bacu’, pana atunci ce’ti pasa tie. Acum nu mai mananci nici macar ciocolata, si nici prieteni care sa vina cu ciocolata afara nu mai ai. Se mai intampla totusi, cateodata, si scrie “Black Stone” pe ea. Pacat ca se duce repede, dar continui cu o pastiluta, nu e asta o problema. Prietena tau nu iti mai rupe nicio jucarie, dar ti’a luat prietenul asa ca o sa iasa o mare bataie, chiar daca niciodata nu a fost respectiva mai mult decat o asa numita “p…”. Acum nu mai ai coarda si papusi sau masinute, dar ai tigari, ai bricheta, ai din cand in cand si o pastila de ecstasy la tine, ai niste vodka pe undeva. Acum stii sa minti, si asta nu te deranjeaza pana observi ca te minti de fapt pe tine. Si ai crescut prea repede, si totul se intampla mai devreme, dar faci fata pentru ca asa suntem toti cei din jurul tau, de varste apropiate. Pentru ca trece timpul pentru ca suntem o generatie de testare, si atatea lucruri noi se incearca pe noi. Noi dam cu capul de toate mult mai repede si nu ne perimitem sa nu facem fata, pentru ca nimeni nu te intreaba daca esti in stare sa treci peste sau nu. Pentru ca asta esti tu, asta e viata ta, singura, si trebuie sa treci prin ea, singura pana la urma, caci nimeni nu va fii acolo pentru totdeauna, nimeni. Si ai prieteni langa tine, si ai o familie care inca te sprijina, fie ca meriti sau nu, si te mai ai pe tine insuti, si daca vrei, poti sa fi puternica.
Dar te scoli dimineata si te uiti pe geam, si zambesti, ce altceva sa faci? E doar inca o zi, putin mai grea decat cea de ieri, dar mai usoara decat cea de maine, iar asta te linisteste. Si nu regreti cum esti, si iti place viata asta asa cum e, pentru ca e una si in fond, esti fericita. Dar te mai uiti din cand in cand inapoi, si vezi cum erai, si vezi ce puteai fi, si poate ai o urma de regret…dar iti revi, in fond, nu conteaza ce ar fi putut sa fie, conteaza ce e si nu iti pasa ce puteai sa devi…asta esti si asa traiesti, in generatia asta, in lumea asta…azi.
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Asa, pentru ultima oara ...
Acum stiu ca s-a terminat, stiu foarte bine, imi e clar.
Nu e prima oara cand scriu despre tine...nu e prima oara cand ma gandesc la tine de atunci. Incredibil, ah?
Haha, tot aici am ajuns. Nu puteam sfarsi intr-un mod frumos, asa-i? A fost mereu vorba de prea multa drama, asta ne-a adus aici, mereu. Ne-am iubit prea mult, cred, asta a fost greseala fatala comuna - dar nimeni nu o putea opri, asa-i?
Acum un an, putin mai tarziu, cand vara tocmai pleca si "noi" tocmai incepeam iar, stateam pe scaunul de la biroul tau, scriam un mesaj, iar tu stateai in pat, te uitai la mine si imi multumeai ca exist. Tii minte ca ne-a fost si atat de bine?
Adevarul e ca nu meritai nimic, iar eu ti-am dat tot. Nu imi pare rau ca am facut-o, imi pare rau ca nu ai observat niciodata. Imi pare rau ca dupa atata timp, aflu ca ai impresia ca eu nu am vazut tot ce ai facut pentru mine. Am vazut...am apreciat, mai mult decat ti-am spus, e adevarat - mai mult decat tine, oricum. Am apreciat si am respectat tot ce a fost legat de tine si de noi, pana ai plecat iar, in felul in care ai facut-o...exact, dar exact, pana atunci.
Vezi tu, atunci am inceput sa uit - ce ai fost, ce ai insemnat, si mai ales, faptul ca timp de 2 ani, fara oprire, fara nicio conditie, te-am iubit mai mult decat orice.
Le-am lasat pe toate in spate, exact cum m-ai lasat tu pe mine. Doare, intr-adevar, cand iti lasi in spate practic "o viata", dar nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat sa ma trezesc in fiecare dimineata cu imaginea aia veche in cap, in care ma tineai in brate si imi spuneai ca ma iubesti "o viata".
Stiu ca m-ai iubit, cred ca asta o s-o stiu mereu...doar nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca m-ai iubit, ca ai fost acolo, ca m-ai facut fericita, ca "aratam ca o famile fericita si normala"...nu mai conteaza nimic, copilu`, ai sters tot, tot ce am avut, intr-o singura zi. Nu e amuzant cum 2 ani apuca sa treaca pe langa tine si sa ramana in spate, intr-o singura zi, dupa o cearta, o usa trantita, un tipat, un planset si o groaza de scuze inutile?
Nu e amuzant, cum ti-am permis sa strici iar tot?
Nu e amuzant ca e 4 dimineata, si scriu despre cum ai plecat, iar?
Nu, nu e amuzant ca acum 2 ani faceam acelasi lucru?
Nu e. Nu o sa fie niciodata amuzant ca n-a ramas nimic, nu o sa fie amuzant pentru nici unul dintre noi, pentru ca desi amandoi inainte de culcare ne rugam sa nu ne mai vedem fata unul, altuia, stim ce am avut, candva. Nu e amuzant, e tragic.
Dar vezi tu, nici macar lucrurile tragice, ca tine si povestea asta lunga, nu ma mai ating. Dimineata ma trezesc zambind si seara adorm la fel. Zilele trec simplu, ca si cum n-ai fi existat - niciodata nu am vrut sa ajung aici, dar asa ai facut sa fie.
Nu mai conteaza nimic, si nu o sa mai conteaze de acum in colo. Poate o sa te iubesc mereu, cum am spus de atatea ori, de ce nu? Dar nu, vezi, nici asta nu mai conteaza. Cred ca nimic, inseamna intr-adevar nimic.
Nu am vrut niciodata sa fi doar "another story to tell", dar cred ca asta vei ramane. In fond, daca erai mai mult de atat, eu eram inca acolo, la 3 strazi de tine, asteptand ziua de maine. Dar nu ai fost, nu mai sunt, si maine, tu o astepti pe ea sa apara, si eu il astept pe el sa vina acasa.
Asa a fost sa fie. Nu o sa te iert niciodata pentru ca m-ai dat afara din viata ta pentru nimic altceva in schimb, fara vreun motiv intemeiat. Nu o sa te mai iert niciodata, sper doar ca te duce capu` atat de mult incat sa fi constient de asta.
Eh, stii cum se spune, nu ai vazut tu, o sa vada altu`.
Nici n-ai idee cat de departe am "fugit".
Goodbye, dear - sincerely, it`s been a pleasure.
-not so Forever Yours-
P.S.: Nu consideri ca ai fost un porc, de data asta? Consider eu, si in locul tau.
(si clasicul...)Te-am iubit, fraiere!
Nu e prima oara cand scriu despre tine...nu e prima oara cand ma gandesc la tine de atunci. Incredibil, ah?
Haha, tot aici am ajuns. Nu puteam sfarsi intr-un mod frumos, asa-i? A fost mereu vorba de prea multa drama, asta ne-a adus aici, mereu. Ne-am iubit prea mult, cred, asta a fost greseala fatala comuna - dar nimeni nu o putea opri, asa-i?
Acum un an, putin mai tarziu, cand vara tocmai pleca si "noi" tocmai incepeam iar, stateam pe scaunul de la biroul tau, scriam un mesaj, iar tu stateai in pat, te uitai la mine si imi multumeai ca exist. Tii minte ca ne-a fost si atat de bine?
Adevarul e ca nu meritai nimic, iar eu ti-am dat tot. Nu imi pare rau ca am facut-o, imi pare rau ca nu ai observat niciodata. Imi pare rau ca dupa atata timp, aflu ca ai impresia ca eu nu am vazut tot ce ai facut pentru mine. Am vazut...am apreciat, mai mult decat ti-am spus, e adevarat - mai mult decat tine, oricum. Am apreciat si am respectat tot ce a fost legat de tine si de noi, pana ai plecat iar, in felul in care ai facut-o...exact, dar exact, pana atunci.
Vezi tu, atunci am inceput sa uit - ce ai fost, ce ai insemnat, si mai ales, faptul ca timp de 2 ani, fara oprire, fara nicio conditie, te-am iubit mai mult decat orice.
Le-am lasat pe toate in spate, exact cum m-ai lasat tu pe mine. Doare, intr-adevar, cand iti lasi in spate practic "o viata", dar nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat sa ma trezesc in fiecare dimineata cu imaginea aia veche in cap, in care ma tineai in brate si imi spuneai ca ma iubesti "o viata".
Stiu ca m-ai iubit, cred ca asta o s-o stiu mereu...doar nu mai conteaza. Nu mai conteaza ca m-ai iubit, ca ai fost acolo, ca m-ai facut fericita, ca "aratam ca o famile fericita si normala"...nu mai conteaza nimic, copilu`, ai sters tot, tot ce am avut, intr-o singura zi. Nu e amuzant cum 2 ani apuca sa treaca pe langa tine si sa ramana in spate, intr-o singura zi, dupa o cearta, o usa trantita, un tipat, un planset si o groaza de scuze inutile?
Nu e amuzant, cum ti-am permis sa strici iar tot?
Nu e amuzant ca e 4 dimineata, si scriu despre cum ai plecat, iar?
Nu, nu e amuzant ca acum 2 ani faceam acelasi lucru?
Nu e. Nu o sa fie niciodata amuzant ca n-a ramas nimic, nu o sa fie amuzant pentru nici unul dintre noi, pentru ca desi amandoi inainte de culcare ne rugam sa nu ne mai vedem fata unul, altuia, stim ce am avut, candva. Nu e amuzant, e tragic.
Dar vezi tu, nici macar lucrurile tragice, ca tine si povestea asta lunga, nu ma mai ating. Dimineata ma trezesc zambind si seara adorm la fel. Zilele trec simplu, ca si cum n-ai fi existat - niciodata nu am vrut sa ajung aici, dar asa ai facut sa fie.
Nu mai conteaza nimic, si nu o sa mai conteaze de acum in colo. Poate o sa te iubesc mereu, cum am spus de atatea ori, de ce nu? Dar nu, vezi, nici asta nu mai conteaza. Cred ca nimic, inseamna intr-adevar nimic.
Nu am vrut niciodata sa fi doar "another story to tell", dar cred ca asta vei ramane. In fond, daca erai mai mult de atat, eu eram inca acolo, la 3 strazi de tine, asteptand ziua de maine. Dar nu ai fost, nu mai sunt, si maine, tu o astepti pe ea sa apara, si eu il astept pe el sa vina acasa.
Asa a fost sa fie. Nu o sa te iert niciodata pentru ca m-ai dat afara din viata ta pentru nimic altceva in schimb, fara vreun motiv intemeiat. Nu o sa te mai iert niciodata, sper doar ca te duce capu` atat de mult incat sa fi constient de asta.
Eh, stii cum se spune, nu ai vazut tu, o sa vada altu`.
Nici n-ai idee cat de departe am "fugit".
Goodbye, dear - sincerely, it`s been a pleasure.
-not so Forever Yours-
P.S.: Nu consideri ca ai fost un porc, de data asta? Consider eu, si in locul tau.
(si clasicul...)Te-am iubit, fraiere!
luni, 10 ianuarie 2011
Interzis nefumatorilor
M-am plictisit de scaun. Mă așez pe marmura rece și mă las pe spate. Îmi iau pachetul de țigări și-n cinci minute-i arsă una. Și apoi încă una, încă una, și tot așa până se termină. Noroc c-am și Jack. Răceala marmurei mă cuprinde, dar nu-mi pasă. Nu-mi pasă că probabil nu pot să vorbesc sau să simt ceva. S-a făcut noapte, bineînțeles- am adormit în bucătărie. A doua zi m-am trezit cu o durere infernală de cap, dar încă nu-mi păsa. Iau un măr verde și mă așez. Îmi aprind o țigară și o privesc cum se arde, cum se mistuie... cât de previzibil. pffft! M-am plictisit de tot, de fapt- m-am săturat. Țigările sunt făcute pentru a fi stinse cu piciorul. Frige. Mi-am propus ca astăzi să fumez doar 3 pachete... ce rost au toate? Incă o țigară. E timpul pentru mahmureala de dimineață, de amiază sau de seară- cine mai știe cât e ceasul? Nu eu! Noroc! Îmi urăsc camera, nu mă mir că am ajuns aici, în halul ăsta. Incă mai știu tot... omniștienta din mine. Camera mea e imensă- un om normal s-ar putea pierde. Draperiile albastre de la fereastră mereu îmi zgârie retina și întregul meu simț artistic *nul, de altfel*... patul...el, e doar mare. Îmi dă mereu impresia că e chiar mai mare decât camera asta- e așa... mare... și... gol?! Mă pierd între cele doua perne și în întregul univers al unei camere, dar asta-i altă poveste. Sper ca mâine să nu mă mai trezesc.
N-am noroc. Același loc, aceeași oră, aceleași obiceiuri. Îmi iau o țigară din pachetul aproape gol și mă ridic să privesc pe fereastră. Se aude o bătaie cum cade în ușă și cu un scârțâit surd aceasta se deschide. Cineva intră în casă, iar pașii acestui individ se aud cum îmi încalcă teritoriul. Câte un pas, câte un pas... Se oprește în spatele meu. Mă strânge în brațe și își plimbă mâinile peste pieptul meu, peste gâtul meu.. și îmi acoperă ochii:
- Ghici cine e!
- Poți să-ți iei mâinile. O să-mi țin ochii închiși.
Mâinile se retrag și pentru un moment nu se mai aude nimic în juru-mi decât suflarea străinului ce o simt în ceafă. Își pleacă ușor capul pe umărul meu stâng și îi simt buzele umede pe obraz. Se îndepărtează câțiva pași, iar eu mă întorc, cu ochii închiși. Mă apucă de talie și se apropie de urechea mea:
- Ghici!
- Dă-mi o țigară.
*Sunetul plăcut al ritualului de aprindere al unei țigări
Cu un zâmbet ironic îmi încep "discursul":
- Deci cum ai intrat?
- Ușa era deschisă.
- Normal, am uitat- te așteptam.
- Atunci poți să deschizi ochii... presupun că ai ghici cine sunt.
- Nu sunt așa curioasă.
Și totuși îmi deschid ochii pentru a mă contrazice puțin.
- Ah, tu erai.
Nu-mi venea să cred, era chiar el... nu-l văzusem de mult timp. Îmi era tare dor de ochii lui albaștri, de chipul său angelic. Acum devenise bărbat. Avea o mină mult mai serioasă, un zâmbet mult mai sever, era mai înalt decât mine, lucru ce mă surprindea oarecum. Umerii săi lați îmi dădeau o oarecare teamă, dar mâinile sale mari și-acum calde, nu reci și ca altădată, îmi mângâiau fața, iar ochii săi- același albastru- încă mă priveau cu multă dragoste.
- Mi-a fost dor de tine.
Au fost singurele cuvinte pe care am putut să le rostesc și-apoi am căzut. Totul era în ceață și ce puteam să disting între umbrele ce mă-nconjurau era forma sa. Unduirile corpului său se legau armonios și pentru mine întruchipa aceeași ființă perfectă pe care o iubeam cândva, poate și acum dacă mi-ar mai păsa de ceva.
M-am trezit în brațele sale puternice și protectoare- eram încă în bucătărie. Am început să râd isteric. Se uita altfel la mine și privirea sa m-a făcut să înțeleg că știa tot ce mi s-a-ntâmplat. Apoi nu am mai făcut nimic. M-am ridicat și mi-am aprins altă țigară. Ma învârteam în ritm alert prin bucătărie, iar el încă mă privea... cu milă. Urăsc mila.
- Vezi tu, viața mea nu mai e așa perfectă. Fumez, beau, mor sau mi-aș dori, dorm și aștept din nou să mor sau mi-aș dori... e oarecum plictisitor cercul ăsta vicios.
Ochii lui nu se puteau despărți de mine și îmi urmăreau fiecare pas. Se ridică și îmi apucă brațul ca și când ar vrea să îmi oprească țigara din omorul său pasiv. Îmi așez bratul stâng pe umărul său și în mâna cealaltă continui să-mi țin țigara.
- Vezi tu... nu mai am țigări.
Îmi sting țigarea. Frige. Dacă...
- Vezi tu, nu-mi doream să zic asta.
Îmi arunc privirea spre chiștocul de sub talpa mea iar el mă privește ca și când ar putea trece de bariera ochilor mei și ar putea citi ce ascund în suflet. Buzele sale asprite îmi sărută respectuos mâna. Din ochi îmi izbucnesc câteva lacrimi de mânie:
- De ce nu ai spus nimic până acum?! De ce?! îți place cum am ajuns...
Dar știam în gând că mereu a fost vina mea, și dacă ar fi fost a lui, eu aș fi considerat-o tot a mea. Acum nu știu cine a greșit, dar nu-mi mai pasă.
Îmi îmbrățișează buzele cu un sărut. Și tace. Se apropie de urechea mea și cu același glas tremurând, dar cu mai multă forță îmi șoptește:
- Am fost un prost...
- Da.
- Știu că e vina mea... și..
- Și nimic. Taci!
Și-atunci mă desprind de el.
- Pleacă!
Ochii lui încercau să-mi exploateze sufletul din nou și să mai găsească ceva bun în mine, dar nu a găsit, căci singura mea comoara a fost bine ascunsă, de fapt în mine nu mai e nimic- sunt un suflet mort, sunt un strigăt mut al unui biet trup.
- Am spus să pleci...
L-am alungat. Se depărtează... de data asta venise pentru mine. A rămas lângă ușă pentru un moment ca și când ar fi vrut să-mi mai spună ceva, dar...
- Să vii să mă mai vezi, da? Știu că se va întâmpla curând...
A plecat. A închis ușa și a plecat. Acum sunt din nou închisă. Îmi iau altă țigară și...și... și telefonul. Am s-o sun pe ea.
- Alo?!
Eu râd.
- Ghici! Vreau doar să mă asculți, el a venit.
Am închis telefonul... și ea m-a sunat toată după-amiaza.
A doua zi, dimineață, ea plângea și ea mă strângea strâns în brațe... și plângea. El a intrat speriat în casă și m-a văzut întinsă. Am murit probabil.
- Nu mi-a spus decât: el a venit.
Și ochii lui s-au umplut atunci cu lacrimi.
N-am noroc. Același loc, aceeași oră, aceleași obiceiuri. Îmi iau o țigară din pachetul aproape gol și mă ridic să privesc pe fereastră. Se aude o bătaie cum cade în ușă și cu un scârțâit surd aceasta se deschide. Cineva intră în casă, iar pașii acestui individ se aud cum îmi încalcă teritoriul. Câte un pas, câte un pas... Se oprește în spatele meu. Mă strânge în brațe și își plimbă mâinile peste pieptul meu, peste gâtul meu.. și îmi acoperă ochii:
- Ghici cine e!
- Poți să-ți iei mâinile. O să-mi țin ochii închiși.
Mâinile se retrag și pentru un moment nu se mai aude nimic în juru-mi decât suflarea străinului ce o simt în ceafă. Își pleacă ușor capul pe umărul meu stâng și îi simt buzele umede pe obraz. Se îndepărtează câțiva pași, iar eu mă întorc, cu ochii închiși. Mă apucă de talie și se apropie de urechea mea:
- Ghici!
- Dă-mi o țigară.
*Sunetul plăcut al ritualului de aprindere al unei țigări
Cu un zâmbet ironic îmi încep "discursul":
- Deci cum ai intrat?
- Ușa era deschisă.
- Normal, am uitat- te așteptam.
- Atunci poți să deschizi ochii... presupun că ai ghici cine sunt.
- Nu sunt așa curioasă.
Și totuși îmi deschid ochii pentru a mă contrazice puțin.
- Ah, tu erai.
Nu-mi venea să cred, era chiar el... nu-l văzusem de mult timp. Îmi era tare dor de ochii lui albaștri, de chipul său angelic. Acum devenise bărbat. Avea o mină mult mai serioasă, un zâmbet mult mai sever, era mai înalt decât mine, lucru ce mă surprindea oarecum. Umerii săi lați îmi dădeau o oarecare teamă, dar mâinile sale mari și-acum calde, nu reci și ca altădată, îmi mângâiau fața, iar ochii săi- același albastru- încă mă priveau cu multă dragoste.
- Mi-a fost dor de tine.
Au fost singurele cuvinte pe care am putut să le rostesc și-apoi am căzut. Totul era în ceață și ce puteam să disting între umbrele ce mă-nconjurau era forma sa. Unduirile corpului său se legau armonios și pentru mine întruchipa aceeași ființă perfectă pe care o iubeam cândva, poate și acum dacă mi-ar mai păsa de ceva.
M-am trezit în brațele sale puternice și protectoare- eram încă în bucătărie. Am început să râd isteric. Se uita altfel la mine și privirea sa m-a făcut să înțeleg că știa tot ce mi s-a-ntâmplat. Apoi nu am mai făcut nimic. M-am ridicat și mi-am aprins altă țigară. Ma învârteam în ritm alert prin bucătărie, iar el încă mă privea... cu milă. Urăsc mila.
- Vezi tu, viața mea nu mai e așa perfectă. Fumez, beau, mor sau mi-aș dori, dorm și aștept din nou să mor sau mi-aș dori... e oarecum plictisitor cercul ăsta vicios.
Ochii lui nu se puteau despărți de mine și îmi urmăreau fiecare pas. Se ridică și îmi apucă brațul ca și când ar vrea să îmi oprească țigara din omorul său pasiv. Îmi așez bratul stâng pe umărul său și în mâna cealaltă continui să-mi țin țigara.
- Vezi tu... nu mai am țigări.
Îmi sting țigarea. Frige. Dacă...
- Vezi tu, nu-mi doream să zic asta.
Îmi arunc privirea spre chiștocul de sub talpa mea iar el mă privește ca și când ar putea trece de bariera ochilor mei și ar putea citi ce ascund în suflet. Buzele sale asprite îmi sărută respectuos mâna. Din ochi îmi izbucnesc câteva lacrimi de mânie:
- De ce nu ai spus nimic până acum?! De ce?! îți place cum am ajuns...
Dar știam în gând că mereu a fost vina mea, și dacă ar fi fost a lui, eu aș fi considerat-o tot a mea. Acum nu știu cine a greșit, dar nu-mi mai pasă.
Îmi îmbrățișează buzele cu un sărut. Și tace. Se apropie de urechea mea și cu același glas tremurând, dar cu mai multă forță îmi șoptește:
- Am fost un prost...
- Da.
- Știu că e vina mea... și..
- Și nimic. Taci!
Și-atunci mă desprind de el.
- Pleacă!
Ochii lui încercau să-mi exploateze sufletul din nou și să mai găsească ceva bun în mine, dar nu a găsit, căci singura mea comoara a fost bine ascunsă, de fapt în mine nu mai e nimic- sunt un suflet mort, sunt un strigăt mut al unui biet trup.
- Am spus să pleci...
L-am alungat. Se depărtează... de data asta venise pentru mine. A rămas lângă ușă pentru un moment ca și când ar fi vrut să-mi mai spună ceva, dar...
- Să vii să mă mai vezi, da? Știu că se va întâmpla curând...
A plecat. A închis ușa și a plecat. Acum sunt din nou închisă. Îmi iau altă țigară și...și... și telefonul. Am s-o sun pe ea.
- Alo?!
Eu râd.
- Ghici! Vreau doar să mă asculți, el a venit.
Am închis telefonul... și ea m-a sunat toată după-amiaza.
A doua zi, dimineață, ea plângea și ea mă strângea strâns în brațe... și plângea. El a intrat speriat în casă și m-a văzut întinsă. Am murit probabil.
- Nu mi-a spus decât: el a venit.
Și ochii lui s-au umplut atunci cu lacrimi.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
-Hei...
-Buna..
-Dormeai?
-Nu,nu..
-Te`am sunat sa..pff,sa iti amintesc ca intr`o zi de iarna ca asta ne`am cunoscut noi.
-A,nu trebuia sa ma suni,sincer..au trecut 4 ani de atunci.De ce încerci sa imi amintesti?
-Sunt in Bucuresti,ne vedem la cafeneaua noastra?Caffe latte?
-Da,iti amintesti..
-N`as putea uita,te astept acolo.
Ma ridic somnoroasa din pat,și încerc sa îmi dau seama dacă a fost un vis sau nu.Verific telefonul și ma izbește realitatea:A. 16.12.2009,15:03.Stai!nu mi`a spus ora.In fine,vad eu ce fac..
In 5 minute sunt jos si iau taxiul.
-Pana la Bucur-Obor.
Ii dau mesaj:"hei n`ai zis ora,ești deja acolo?"
Privesc pe geamul aburit al taxiului.Doamne cat de frumos este.Totul alb..doar cateva pete de culoare in albul asta imaculat.Un cuplu se da cu sania de pe un deal,cad,rad si se saruta..imi amintesc de mine si de el..Primesc mesaj:"da,sunt deja aici,chelnerul s`a cam plictisit de fata mea.Vino mai repede sau ma da afara.".Incerc sa inteleg de ce ma suna sa ne vedem.A trecut un an,un an in care n`am primit nici macar un mesaj..cobor din tax,ajung in fata cafenelei si il vad stand la masa noastra de la geam,se uita la mine si zambeste..deja am lacrimi in ochi..
-Hei,ce frumoasa esti.
Se intinde sa ma ia in brate.
-Nu,te rog.Nu imi face mai mult rau decat mi`ai facut.Da`mi o tigara.
Scoate pachetul,si scoate o tigara..o iau fara sa astept sa mi`o intinda el.Imi prinde mana si mi`o saruta.
-Termina.
Imi aprind tigara.Ma simt mai bine.
-Lasa teatrul si spune`mi ce vrei.
-Mi`e dor de tine.Mi`e dor de zilele alea in care ningea afara si ma trezeam cu tine in fata usii pregatita pentru o bataie cu zapada.As vrea sa repetam momentele astea.
-Ti`a mai zis cineva cat de tupeist esti?
- In afara de tine nimeni..
-Aha.
-Te iubesc.
-Te rog sa ma lasi.Vreau sa plec.
Plateste si plecam.Nu stiu daca mi s`a parut sau nu,dar chelnerul ala i`a facut un semn.
-Auzi,i`ai spus ceva?
-Mda,i`am povestit cate ceva..
-Si?
-A zis ca sunt prost dacă te mai las sa pleci.
.............
-Băi..
-Da.
-Nimic..
-Hai zi,ştiu că vrei să îmi zici ceva..
-Nu,nimic..
-George!
-Mi`e dor de tine..
-Si mie mi`e dor de tine.
Pentru o persoană foarte specială.Te iubesc,bă..și abia aștept să ne vedem!
-Buna..
-Dormeai?
-Nu,nu..
-Te`am sunat sa..pff,sa iti amintesc ca intr`o zi de iarna ca asta ne`am cunoscut noi.
-A,nu trebuia sa ma suni,sincer..au trecut 4 ani de atunci.De ce încerci sa imi amintesti?
-Sunt in Bucuresti,ne vedem la cafeneaua noastra?Caffe latte?
-Da,iti amintesti..
-N`as putea uita,te astept acolo.
Ma ridic somnoroasa din pat,și încerc sa îmi dau seama dacă a fost un vis sau nu.Verific telefonul și ma izbește realitatea:A. 16.12.2009,15:03.Stai!nu mi`a spus ora.In fine,vad eu ce fac..
In 5 minute sunt jos si iau taxiul.
-Pana la Bucur-Obor.
Ii dau mesaj:"hei n`ai zis ora,ești deja acolo?"
Privesc pe geamul aburit al taxiului.Doamne cat de frumos este.Totul alb..doar cateva pete de culoare in albul asta imaculat.Un cuplu se da cu sania de pe un deal,cad,rad si se saruta..imi amintesc de mine si de el..Primesc mesaj:"da,sunt deja aici,chelnerul s`a cam plictisit de fata mea.Vino mai repede sau ma da afara.".Incerc sa inteleg de ce ma suna sa ne vedem.A trecut un an,un an in care n`am primit nici macar un mesaj..cobor din tax,ajung in fata cafenelei si il vad stand la masa noastra de la geam,se uita la mine si zambeste..deja am lacrimi in ochi..
-Hei,ce frumoasa esti.
Se intinde sa ma ia in brate.
-Nu,te rog.Nu imi face mai mult rau decat mi`ai facut.Da`mi o tigara.
Scoate pachetul,si scoate o tigara..o iau fara sa astept sa mi`o intinda el.Imi prinde mana si mi`o saruta.
-Termina.
Imi aprind tigara.Ma simt mai bine.
-Lasa teatrul si spune`mi ce vrei.
-Mi`e dor de tine.Mi`e dor de zilele alea in care ningea afara si ma trezeam cu tine in fata usii pregatita pentru o bataie cu zapada.As vrea sa repetam momentele astea.
-Ti`a mai zis cineva cat de tupeist esti?
- In afara de tine nimeni..
-Aha.
-Te iubesc.
-Te rog sa ma lasi.Vreau sa plec.
Plateste si plecam.Nu stiu daca mi s`a parut sau nu,dar chelnerul ala i`a facut un semn.
-Auzi,i`ai spus ceva?
-Mda,i`am povestit cate ceva..
-Si?
-A zis ca sunt prost dacă te mai las sa pleci.
.............
-Băi..
-Da.
-Nimic..
-Hai zi,ştiu că vrei să îmi zici ceva..
-Nu,nimic..
-George!
-Mi`e dor de tine..
-Si mie mi`e dor de tine.
Pentru o persoană foarte specială.Te iubesc,bă..și abia aștept să ne vedem!
Te`am vrut si .....
Doamne,ce dreptate avea Simplu cu "m`ai vrut și nu te`am vrut,acum te vreau da`i prea târziu".Ce ironie!Cred că toți am trecut prin situațiile alea în care cineva ne vrea și noi îi respingem,iar peste câteva luni dai peste persoana respectivă și parcă ți se pare că are ceva ce nu avea atunci,că e schimbată,că e ce îți dorești tu,și încerci să te apropii de ea și ghici!acum ea te respinge și îți dă peste nas cu "te`am vrut și nu m`ai vrut,acum mă vrei da`i prea târziu".Si uite cum realizezi cât de prost/proastă ai fost.Problema este că puțini știu să privească dincolo de înfățișare,puțini știu că omul ăla pe care îl rănești are un suflet căruia nu`i convine să fie călcat în picioare de toți neghiobii.Puțini știu că roata se intoarce,v`o spun din proprie experiență că orice lucru bun sau rău pe care îl faceți vi se intoarce pe diferite căi.In concluzie gândiți`vă fiecare pas,fiecare gest,fiecare vorbă.
marți, 4 ianuarie 2011
Vacanta de iarna
Vacanta mea de iarna a fost una foarte frumoasa, cu inceput previzibil si final neasteptat. Stateam in ultima banca alaturi de colega mea, asteptand cu sufletul la gura ultimul sunet al clopotelului din anul 2010. Acesta a venit neintarziat si toti copii s-au napustit sa iasa din clasa in goana spre binemeritata vancata de iarna. Desi vacanta de iarna incepuse, zapada lipsea cu desavarsire, fapt ce refuza copiilor una dintre cele mai mari bucurii ale iernii, de a se juca cu zapada in vacanta de iarna.
Usor, usor, zilele de vacanta au trecut si a venit ziua Craciunului, pe care l-am petrecut impreuna cu prietenii. Seara toata lumea a inceput sa desfaca darurile de la Mos Craciun, insa pentru mine cel mai frumos cadou de Craciun ar fi fost ca orasul sa fie acoperit de zapada, lucru care nu s-a intamplat.Usor , usor timpul a trecut si a venit revelionul pe care l-am petrecut alaturi de cine am vrut.
A fost o vacanta de iarna reusita dar fara zapada.
Usor, usor, zilele de vacanta au trecut si a venit ziua Craciunului, pe care l-am petrecut impreuna cu prietenii. Seara toata lumea a inceput sa desfaca darurile de la Mos Craciun, insa pentru mine cel mai frumos cadou de Craciun ar fi fost ca orasul sa fie acoperit de zapada, lucru care nu s-a intamplat.Usor , usor timpul a trecut si a venit revelionul pe care l-am petrecut alaturi de cine am vrut.
A fost o vacanta de iarna reusita dar fara zapada.
Pe drum
Port in spate acelasi rucsac, ce m-a insotit peste tot unde am fost. Am mp3-ul pe jumatatea descarcat, dar nu imi mai pasa asa de mult de asta. Ma intorc acasa acum. De data asta a fost o calatorie scurta, dar totusi atat de lunga si plina de intamplari.
Cola bauta in benzinarie, explorarea orasului, sfidarea politistilor chiar in fata sectiei, cand stai cu gluga pe cap si fularul legat peste gura, in speranta ca se opresc sa te legitimeze, cartofii prajiti la ora 12 noaptea, sticla de vin rosu, el, noaptea care vroiam sa nu se mai termine. Cateva ore de somn, el langa mine, calculele legate de ora la care o sa plec iar, micile urme ale primei zapezi, micul dejun - pranzul luat in graba, plecarea spre vama. El ramane, eu autostop, viteza medie 120 km/h (Ford Focus e cea mai tare masina in viata), prima escala dupa 60 de km. Autostop. Dubita greoaie, zapada din ce in ce mai deasa, pescari pe Olt, accident la Pielesti. Craiova.
Cocluzii: Cel mai lung autostop, Ford Focus e cea mai tare masina in viata!
Cola bauta in benzinarie, explorarea orasului, sfidarea politistilor chiar in fata sectiei, cand stai cu gluga pe cap si fularul legat peste gura, in speranta ca se opresc sa te legitimeze, cartofii prajiti la ora 12 noaptea, sticla de vin rosu, el, noaptea care vroiam sa nu se mai termine. Cateva ore de somn, el langa mine, calculele legate de ora la care o sa plec iar, micile urme ale primei zapezi, micul dejun - pranzul luat in graba, plecarea spre vama. El ramane, eu autostop, viteza medie 120 km/h (Ford Focus e cea mai tare masina in viata), prima escala dupa 60 de km. Autostop. Dubita greoaie, zapada din ce in ce mai deasa, pescari pe Olt, accident la Pielesti. Craiova.
Cocluzii: Cel mai lung autostop, Ford Focus e cea mai tare masina in viata!
duminică, 2 ianuarie 2011
A trecut si asta
Dupa un an cu multe peripetii care mai de care mai dubioase am trecut in 2011...
Nu-mi aduc aminte cand sau cum s-a intamplat asta... dar s-a intamplat... :))
Si acum un scurt rezumat al serilor precedente:
Luyyyyy
Frig
Frig
Fratele ichim
Autobuz
Frig
Maxiiiiiiii
Party
Lume multa
"Unde e ma sticla aia de tequilla???"
Shot de tequilla
"Opaaaa, tu cine esti?;;)"
Pahar de Jack
Shot de tequilla
Shot de tequilla
Hora
Pahar de Jack
Shot de tequilla
"unde dreaq e mah lamaia?"
Shot de tequilla
"Iar ati baut ma sarea?"
Shot de tequilla
*Lipsa*
*Lipsa*
Ora 12 cica
"La multi aaaaaani!!! (in ce an suntem mah?)"
Telefon
Sticla de Baileys
Telefon
Sticla de Ballentines
Telefon
Lighean verde
Bideu
Luy, hai acasa..."
"Nu ma simt in stare"
Alex acasa
"Hai Adi culca-te"
"Mi-e sete"
*Ar trebui sa ma trezesc...*
"Cum a fost?"
":-?? puuuuuuuuuuula mea"
Nu-mi aduc aminte cand sau cum s-a intamplat asta... dar s-a intamplat... :))
Si acum un scurt rezumat al serilor precedente:
Luyyyyy
Frig
Frig
Fratele ichim
Autobuz
Frig
Maxiiiiiiii
Party
Lume multa
"Unde e ma sticla aia de tequilla???"
Shot de tequilla
"Opaaaa, tu cine esti?;;)"
Pahar de Jack
Shot de tequilla
Shot de tequilla
Hora
Pahar de Jack
Shot de tequilla
"unde dreaq e mah lamaia?"
Shot de tequilla
"Iar ati baut ma sarea?"
Shot de tequilla
*Lipsa*
*Lipsa*
Ora 12 cica
"La multi aaaaaani!!! (in ce an suntem mah?)"
Telefon
Sticla de Baileys
Telefon
Sticla de Ballentines
Telefon
Lighean verde
Bideu
Luy, hai acasa..."
"Nu ma simt in stare"
Alex acasa
"Hai Adi culca-te"
"Mi-e sete"
*Ar trebui sa ma trezesc...*
"Cum a fost?"
":-?? puuuuuuuuuuula mea"
Pentru ca a mai trecut un an
...Vezi, abea acum inteleg cum poate trece un an intr-o secunda, si in acelasi timp, intr-o vesnicie. Ar fi putut fi altfel, si asta cred ca m-a durut mereu cel mai tare.
Cred ca am prea multe in cap, in suflet, sau in trecut, ca sa imi gasesc cuvintele. Ce-i drept, sunt foarte rare momentele in care eu nu imi gasesc cuvintele - mi-ar place sa pot spune ca ce a fost, era mai presus de cuvinte, dar a fost de fapt doar un "ceva", un "ceva" pentru care nu am gasit nici azi un cuvant care sa exprime cat de mult m-a bucurat, cat de tare m-a durut, cat de mult m-a schimbat, cat m-a invatat sa iubesc din nou, cat m-a readus la viata si in final, cat m-a dezamagit.
Cateodata imi doresc sa nu fiu nevoita sa afisez un zambet enervant de fals cand te vad, sa mai am macar o urma de fluturi in stomac, sa imi provoace o oarecare bucurie. Cateodata mi-ar placea sa iti vreau binele, sa ma bucur pentru tine, cateodata imi doresc sa insemni mai mult, chiar si azi, pentru mine.
Dupa un an, insa, din care jumatate ai insemnat atat de mult cat voi stii doar eu si astia 4 pereti, ai ramas doar o pata de culoare in trecut, si una neagra in prezent. Nici dupa un an, nu am puterea sa te vad cu alti ochi, sa te vad ca un oarecare, sa te vad ca pe oricine altcineva care nu mi-a facut ceva, vreodata.
Nu pot. Nu am sa pot niciodata, pentru ca vezi tu, nu doar ca "mi-ai facut ceva", mi-ai facut ce nu a reusit, nu a incercat, nu a avut intentia, nimeni, niciodata sa faca; m-ai rupt pe mine, si tot ce aveam candva in mine. Dupa un an, sunt un intreg din nou, dar singura imagine care o am in minte cu mine distrusa efectiv psihic, se leaga de tine - ma opreste si acum sa te vad cu alti ochi, o va face intotdeauna.
Sincer, imi aduc aminte de tine extrem de rar, iar acele momente sunt oricum irelevante - nu imi provoaca nicio reactie, nu prezinta niciun strop de interes. Tu esti oricum uitat de mult, de dezamagiri, nervi, si timp. Ceea ce imi mai aduce din cand in cand o lacrima pe obraz, suntem "noi".
Vezi tu, asta e partea cea mai grea. In cazul acesta, mi-ar place sa gasesc lucruri urate, regrete, greseli, si nu sunt - nu aveam nici macar o pata in "noi", si asta ma termina.
O sa admit acum, pentru ca nu o s-o mai fac niciodata de acum inainte, ca imi lipsesti.
Poate, daca dupa un an, in ochii mei ai fi macar umpic mai mult decat un nenorocit care mi-a rupt inima in timp record, umpic mai mult decat o greseala fatala, umpic mai mult decat "ceva" de care prefer adesea sa nu imi amintesc, poate daca era asa (si Doamne, cat as fi vrut sa fie...), intr-o zi, ti-as fi sarit la gat si ti-as fi multumit pentru un singur lucru: pentru amintiri.
Dar pentru asta, am sa iti multumesc oricum, dupa un an, si intotdeauna.
Cred ca am prea multe in cap, in suflet, sau in trecut, ca sa imi gasesc cuvintele. Ce-i drept, sunt foarte rare momentele in care eu nu imi gasesc cuvintele - mi-ar place sa pot spune ca ce a fost, era mai presus de cuvinte, dar a fost de fapt doar un "ceva", un "ceva" pentru care nu am gasit nici azi un cuvant care sa exprime cat de mult m-a bucurat, cat de tare m-a durut, cat de mult m-a schimbat, cat m-a invatat sa iubesc din nou, cat m-a readus la viata si in final, cat m-a dezamagit.
Cateodata imi doresc sa nu fiu nevoita sa afisez un zambet enervant de fals cand te vad, sa mai am macar o urma de fluturi in stomac, sa imi provoace o oarecare bucurie. Cateodata mi-ar placea sa iti vreau binele, sa ma bucur pentru tine, cateodata imi doresc sa insemni mai mult, chiar si azi, pentru mine.
Dupa un an, insa, din care jumatate ai insemnat atat de mult cat voi stii doar eu si astia 4 pereti, ai ramas doar o pata de culoare in trecut, si una neagra in prezent. Nici dupa un an, nu am puterea sa te vad cu alti ochi, sa te vad ca un oarecare, sa te vad ca pe oricine altcineva care nu mi-a facut ceva, vreodata.
Nu pot. Nu am sa pot niciodata, pentru ca vezi tu, nu doar ca "mi-ai facut ceva", mi-ai facut ce nu a reusit, nu a incercat, nu a avut intentia, nimeni, niciodata sa faca; m-ai rupt pe mine, si tot ce aveam candva in mine. Dupa un an, sunt un intreg din nou, dar singura imagine care o am in minte cu mine distrusa efectiv psihic, se leaga de tine - ma opreste si acum sa te vad cu alti ochi, o va face intotdeauna.
Sincer, imi aduc aminte de tine extrem de rar, iar acele momente sunt oricum irelevante - nu imi provoaca nicio reactie, nu prezinta niciun strop de interes. Tu esti oricum uitat de mult, de dezamagiri, nervi, si timp. Ceea ce imi mai aduce din cand in cand o lacrima pe obraz, suntem "noi".
Vezi tu, asta e partea cea mai grea. In cazul acesta, mi-ar place sa gasesc lucruri urate, regrete, greseli, si nu sunt - nu aveam nici macar o pata in "noi", si asta ma termina.
O sa admit acum, pentru ca nu o s-o mai fac niciodata de acum inainte, ca imi lipsesti.
Poate, daca dupa un an, in ochii mei ai fi macar umpic mai mult decat un nenorocit care mi-a rupt inima in timp record, umpic mai mult decat o greseala fatala, umpic mai mult decat "ceva" de care prefer adesea sa nu imi amintesc, poate daca era asa (si Doamne, cat as fi vrut sa fie...), intr-o zi, ti-as fi sarit la gat si ti-as fi multumit pentru un singur lucru: pentru amintiri.
Dar pentru asta, am sa iti multumesc oricum, dupa un an, si intotdeauna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)