S-a terminat. Povestea noastra a ajuns la sfarsit. Si mi-am jurat ca n-o sa plang.
Dar parca nu-i asa usor... Cum faci sa uiti ca ai iubit? Cum poti sa uiti doi ochi
pe care ii cunosti si inchisi, dormind, si deschisi, razand?
Cum poti sa uiti glumele atat de vechi si de proaste care te fac totusi sa zambesti de fiecare data si sa strigi cat poti de tare: „Hai tu, taci, ai mai zis asta de o mie de ori. Mor de ras“.
Cum faci sa uiti plimbarile lungi cu masina, iar el, el cum sa uite firele tale de par de pe tetiera? Cum faci sa uiti oameni de zapada deja construiti si bataile cu zapada pe care le prelungeam pana dimineata cand adormeam obositi unul in bratele altuia, chiar acolo pe camp, in zapada?
Cum uiti piesa de teatru la care te-a dus dupa ce ai insistat o saptamana intreaga? Cum uiti ca de fapt ai ajuns prea tarziu si n-ati mai putut intra?
Cum uiti primul trandafir pe care ti l-a daruit si sarutul acela de pe malul lacului? Cum faci sa uiti toate astea???
Simplu, nu faci. Nu uiti. Iubirea nu se uita, nu se da la o parte si nu se trece cu vederea. Si la final nu mai poti sa faci altceva decat sa plangi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu