Sunt unele momente în viaţă când pur şi simplu nu vrei să înfrunţi o realitate crudă...Destul de asemănătoare sunt acele momente când pierzi pe cineva foarte drag, iar tu adopţi o poziţie de negare totală: eşti cât se poate de conştient de cum stau lucrurile şi totuşi....
Sunt momente de care fugim mereu, pe care încercăm din răsputeri să le ascundem şi la care să nu ne gândim..DAR ce faci atunci când trebuie să le înfrunţi, când nu mai există metode de evitare? Plângi, îţi alungi miile de gânduri şi încerci să uiţi??? Pare destul de simplu nu? [şi totuşi dacă mă gândesc puţin nu pare simplu deloc...şi nici nu e!!!]
Ce faci cu amintirile? Ce faci cu toate poveştile pe care le-ai trăit, pe care le ştii foarte bine şi care se conturează ca secvenţe şi imagini în mintea ta (poate vagi în cazul celor mai vechi)? Ce faci când nu-ţi vine să crezi: când vezi că realitatea e una foarte clară şi crudă, iar în sufletul tău există un adevărat război al sentimentelor...
Ce faci când rămâi doar cu amprenta impresiei în suflet..ştiind că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată? Ce faci când nici măcar lacrimile nu te pot ajuta, (nu e ca atunci când cazi, faci buba plângi puţin şi după un timp foarte scurt durerea dispare) iar durerea a creat o rană adânc în suflet?
Ce faci când ştii că timpul nu-l poţi schimba, trecutul nu se va întoarce, iar tu trebuie să continui să mergi pe drumul vieţii şi să treci de toate obstacolele? Ce faci când nu găseşti răspuns la toate aceste întrebări şi multe altele?
O singură încercare de răspuns îmi vine acum în minte: Lasă TIMPUL şi VIAŢA să-şi urmeze cursul,..oricât de greu ar fi :-<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu