Cauta-ma ca sa ma gasesc.

Si aici nu glumesc. Nu-mi pasa cum intelegi tu asta , stiu foarte bine cum percep eu . Cauta-ma. Fatzo , tu stii , sau macar iti dai seama , ce fel de persoana sunt , ce mentalitate am si tot restul . Eu nu . Recunosc ca nu ma cunosc. Poate ca nici macar nu am incercat atat de mult ca sa ma cunosc. Dar stiu anumite lucruri la mine , care ma enerveaza.
Traiesc in fiecare zi cu toate umbrele stravezii langa mine , iar eu merg inainte si umbrele raman in aceleasi locuri , cand ochii imi sunt scaldati in asa numiti prieteni care s-au abonat la viata mea , neconditionat. Sunt ca toti adolescentii. Sentimentala si visatoare. Degeaba tot incerc sa ma ascund. Sunt ridicola. M-am chinuit sa imi scot din suflet aceasta stare , slabiciune , care se numeste melancolie. Sunt melancolica. Deci sunt ridicola.Sunt lipsita de vointa , incredere , personalitate.Dovada faptului ca duc lipsa de vointa o am chiar in clipa asta . In loc sa lupt impotriva imbecilitatii nostalgice de august , eu scriu totul pe un caiet pe care nimeni nu il va citi niciodata.
Dar nu trebuie sa gandesc. Nu trebuie sa gandesc. Trebuie sa scriu.
Cred ca niciodata nu m-am impacat cu ideea ca nu am reusit sa fac un anumit lucru . Niciodata nu mi-a placut sa am prieteni.Nu am vrut sa imi pun sufletul pe tava in fata unor oameni livizi si melancolici. Mandria ca port in mine o taina pe care nu o cunoaste nimeni , imi era de ajuns.Dar nu a fost asa. Mi-am cautat si eu , ca toti oamenii slabi , prieteni. Mi-am descoperit sufletul ,cersind mangaiere si consolare.
Ce tot aberez aici ??????
Ce caut eu ? Sufletul. Unde ? Si cum as putea sa imi recunosc adevaratul suflet , intre miile de suflete pe care le port in mine ? Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu o data cine sunt si ce vreau .Am amanat mereu lucrul asta . Pentru ca mi-e teama.Mi-e teama ca nu voi reusi sa-mi luminez sufletul . Si am incercat de multe ori sa ma analizez pana la capat, sa patrund cat mai adanc si calm in suflet. Dar nu am reusit. Niciodata nu m-am putut concentra atat de tare. Daca m-as cunoaste......
Atunci as fi atat de sigura de mine si de viata mea...
As vrea sa stiu cine sunt. Si nu stiu. Am scris nenumarate caiete ca sa ma pot descoperi. Inutil.
Ma privesc in oglinda. Privesc in mine . Atatea trasaturi straine , contradictorii....
Eu pe unde m-am ratacit??

:(

De ce nimeni nu imi da MIE a doua sansa , atunci cand merit ,cand am nevoie ? Nu am voie sa gresesc , niciodata nu am avut , si nici nu o sa am .
Dar totusi....
Stiu ca dezamagesc lumea fara sa imi dau seama macar , sau fara sa fac nimic , stiu ca ii enervez pe toti , prin simplul fapt ca exist , da' sa imi bag pula daca ma mai intereseaza de altcineva !!
NU E TOTUL OK LA MINE , CUM E MEREU LA VOI !!!! Nu o sa mai ajut pe toata lumea , nu o sa mai ascult , nu o sa mai inteleg , pentru ca eu fac asta pentru voi , si pe voi va doare in cur de mine , daca am si eu probleme mele , daca am nevoie sa vorbesc cu cineva , sau de un oarecare ajutor. Unde dracu sunteti voi , atatia pe care ii tot ajut mereu , pentru mine ??
Mi-a spus cineva ieri :"Zambeste , inca mai exista miracole! " ...
PE DRACU !!! Exista miracolul in care iti bagi picioarele , pentru ca nu are nicio legatura cu tine , si nu poti sa ai ce vrei . Ala da.
Duceti-va dracu... nu mai ma bag in viata voastra....

Dansand in ritm de ploaie....

Am ajuns acasa... in sfarsit. Cateodata, nici eu nu mai stiu exact ce inseamna acasa pentru mine. Evident, ca de obicei, nimeni. Doar zecile de orhidee inflorite. Cand am plecat, doar cateva aveau boboci, acum au si inflorit. Noroc ca totusi le uda cineva. Le intreb ironic „v-a fost dor de mine nu ?!”.
Zambesc si ma indrept spre frigider. Sper sa gasesc lapte. Mi-e pofta de lapte. De obicei nu beau lapte rece, dar am momente cand mi-e pofta de anumite lucruri, care in mod normal imi displac. Cum ar fi sa imi fie pofta de o cearta lacrimogena, cu farfurii sparte si urlete de reprosuri dupa dezvaluirea unei tradari. Nu imi place deloc scena asta, dar am momente cand mi-e pofta sa o joc. Asa si acum: as fi baut un pahar de lapte rece.
Cum ma asteptam, cum nimeni nu ma astepta, nimeni n-a luat nici lapte. Asa ca bem o cana din Jack & Jonnie si speram ca nu imi va fi letala combinatia. Sorb cate un pic din licoarea magica si privesc peisajul din jurul meu. Blocurile ude si gri, noaptea apasatoare si ploaia... o... ploaia e atat de frumoasa!!! Canta zeci de melodii, se loveste de copaci, de geamuri, de masini si compune o muzica in care imi placea sa dansez desculta. Inchid ochii si imi aduc aminte... era o vreme cand n-aveam nici griji, n-aveam nici inima franta... si dansam in ploaie! Atunci nu mi se udau hainele, nu mi se stricau pantofii, nu mi se intindea rimelul si parul meu arata chiar mai bine ud...

Mirosul asfaltului incins ud... parfumul meu preferat... asta dupa parfumul tau, bineinteles!

Fin ...

-Nu m-as desparti niciodata de tine!
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriat, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie... Eu cu el ....
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele, Angy...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand ma plimb in parc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?

Am redus-o la tacere.

5.33 am

La limita dintre ratiune si sentiment exista un prag al neputintei.

Mintea iti este bombardata cu un miliard de ganduri, sugestii, ipoteze, solutii si concluzii...iar tot ce poti sa faci este sa stai.
Corpul iti este imobilizat.

Astepti.

Speri ca altcineva sa gaseasca rezolvarea pentru problemele tale. Sa te trezesti intr-o dimineata, sa ai capul limpede si sa stii exact ce ai de facut.

Vrei sa treaca timpul mai repede, sa acopere ranile, ideile, cicatricile si amintirile.

Esti in punctul in care te cuibaresti frumos in palmele altei persoane si astepti ca ea sa stie ce-i mai bine pentru tine.

Totul sa intampla in capul tau. Aparent esti ok: respiri, zambesti, mergi, fumezi.

Dar in capul tau se da o revolutie: fiecare emisfera este guvernata de un juriu care-si prezinta opiniile. La mijloc e constiinta pe post de judecator.

Trebuie sa iei atitudine!

Te ridici frumos din locul in care te-ai cuibarit, iti lipesti fericirea de piept, in cele din urma va fi absorbita iar de organism, si lasi in urma un pic de incredere.

Cine stie? Poate isi va face efectul.

Daca nu, scrii o scrisoare lui Cronos si-l rogi frumos sa-ti prescrie o reteta in regim de urgenta, pentru ca vrei sa te faci bine mai repede.

Apoi te rogi sa-l gasesti pe zeu intr-o pasa buna si tu sa fii exceptia care confirma regula.

Nu-i asa ca ar fi marfa?

Nefiresc ...

stii?e nefiresc.
totul.
felul in care bate vantul,
in care ploua,
cum imi vorbesc unii,
cum le vorbesc eu lor,
cum se uita lumea la mine.
sau poate doar felul in care eu o privesc.
e nefiresc sa stiu ca el e acolo,
desi nu vreau sa fie.
e nefiresc sa stiu ca eu voi fi aici,
mult timp de acum incolo,
desi nu vreau sa fiu.
as vrea sa pot pleca si sa il las in urma.
sau sa poata pleca el si sa ma lase in urma.
ah,cat de mult doare sa stiu ca il iubesc si nu pot sa fac nimic.
si cat de mult doare sa stiu ca ma iubeste,ca vrea sa faca ceva,iar eu nu il las.
sunt ticaloasa.nenorocita.criminala.
am ajuns sa omor suflete.pana si pe al meu.
si mi`e rusine de mine.
mi`e rusine.
si ma doare.
totul doare.
pana si zambetul celorlati ma doare,mai ales cand realizez ca eu nu mai pot zambi ca ei.
desi,poate ei zambesc asa de suprafata.
e nefiresc,pentru ca eu nu sunt asa.
eu rad,glumesc,ii iubesc pe ceilalti,iubesc viata si eu nu omor suflete.
niciodata.
[nu stiu ce ai facut din mine!]
e nefiresc sa stii ca doi oameni se iubesc si ca nu pot fi impreuna...
[nu intreba de ce!]

Nu mi-e frica

Nu mi-e frica sa merg singura pe drumul pe care l-am ales, oricare ar fi ala.Nu mi-e frica sa fiu ranita , doar stiu ca asa o sa ajung intr-un final . Nu mi-e frica sa dezamagesc oamenii , dar mi-e tarsa. Nu mi-e frica de sentimente , am nevoie de ele ca sa traiesc. Nu mi-e frica sa iubesc , mi-e frica de cel pe care o sa il iubesc.Nu mi-e frica sa mor , doar am privit moartea in ochi de 8 ori.Nu mi-e frica sa pierd anumite persoane , doar ca nu vreau .Nu mi-e frica de adevar. Nu mi-e frica sa il spun , desi , da , in anumite situatii il ascund.Nu mi-e frica sa pierd prieteni.Nu mi-e frica de lumea din jur si nici de criticile ei .Nu mi-e frica de vorbe reci , dure , de multe ori am dat de ele.Nu mi-e frica de sfarsit , legat de orice ar fi el. Nu mi-e frica si nici rusine de faptul ca plang mult prea usor , din motive care nu au ABSOLUT niciun sens , sau rost.Nu mi-e frica de provocari , desi stiu ca nu o sa le pot face fata.Nu mi-e frica decat de mine... Niciodata nu m-am placut , nu am avut incredere in mine , m-am temut eu singura de situatia in care m-am bagat . Mi-e frica de faptul ca niciodata nu i sa ii rasplatesc pe cei care chiar (!!!) conteaza pentru mine , ca ii dezamagesc atunci cand nu vreau , ca nu o sa le pot multumi niciodata pentru cate au facut pentru mine. Mi-e frica de momentele in care sunt prea sincera si ii ranesc fix pe oamenii pe care nu vreau , momentele in care nu mai fac niciun pic de sens , si ma pierd complet...