Ingerul pe ziduri

Pe strada mea cu lacrimi multe
Un felinar se leagănă de stâlpii cenușii
Iar pomii bat năvalnic tropotul final

De la geamul meu se vede clar cum luna
se-aruncă-n marea gri a ceții
Iar norii sunt așa de fantomatici
Precum se văd în poze
imaginile neclare

Aici e limpede că nu mai e nimic real
Că nici naturii nu-i e drag de noi
și totuși înălțăm privirea spre o rugă
ce-o rostim cu patima
că altfel nu am fi creștini.

Ne uităm la Domnul
De parcă ar trebui să-i spunem ceva în fiecare seară
Ne scuzăm duminica pentru că n-avem timp
Să mergem să-i vorbim,
Să-i mai sărutăm o dată aura lui caldă
și nu știu prea bine
dar eu cred că iartă
sau eu sper că ne mai iartă.

Așteptăm apoi să treacă ziua
Lamentându-ne că vine iar lunea
O zi pe care am șterge-o toți din calendar
Doar că înainte să fim noi
A fost ea
și fără ea… noi ne-am fi născut într-o zi mai tristă.

Spunem că n-avem loc
Dar n-avem loc de noi.

Mă dau câteodată din calea mea și văd cât spațiu e
și mă uimesc și eu
că sunt așa de multă

de la geamul meu
se vede un înger cățărat pe ziduri
care-mi șoptește
că deși eu nu vreau să recunosc
mai sper!