Stiu ca nu am fost eu cea care sa te sune in fiecare zi. Nu am fost cea care sa isi ceara scuze, sa aiba rabdare, sa isi lase orgoliul in spate. Nu am fost si nici nu voi putea fi vreodata cea care a doua zi se poate preface ca nu s-a intamplat nimic, ca tine. Nu am fost cea care sa fie mereu de acord cu ce spui tu. Nu am fost cea care sa nu iti critice nimic din ce faci. Nu am fost cea care sa depinda de tine. Nu am fost cea care sa nu poata fara tine, nu am fost cea care nu se descurca singura, si nici nu am sa fiu vreodata. Nu am fost cea care te-a iertat usor. Nu am fost cea cu care nu te certi niciodata, si nici cea care nu iti spune lucruri vrute si nevrute. Nu am fost cea care te-a lasat sa faci totul de capul tau. Nu am fost cea care sa iti asculte sfaturile de fiecare data...si in niciun caz, nu am fost ce ai vrut tu sa fiu.
Dar am fost eu, si am fost acolo pentru tine, intotdeauna. Am fost cea care nu ti-a intors niciodata spatele. Am fost cea care nu a avut niciodata puterea sa te lase. Am fost cea care era capabila sa te asculte ore intregi, oricat ar fi fost ceasul, indiferent ce prostii debitai. Am fost cea care ti-a vrut intotdeauna binele. Am fost cea care a incercat intotdeauna sa te tina departe de ce ea stia deja cum e, chiar daca poate nu ai stiut niciodata. Am fost cea care ar fi fost capabila sa faca orice, ca sa iti fie bine. Am fost cea care a lasat totul in spate, pentru tine. Am fost cea care a stat o ora intreaga si s-a uitat la tine zambind, in timp ce tu dormeai. Am fost cea care nu te-a mintit niciodata, indiferent ce consecinte a avut adevarul. Am fost cea care nu ti-a dat drumul niciodata. Am fost cea care a cedat intotdeauna scuzelor tale, a cedat intotdeauna cand a auzit "Nu o mai fac", desi stia foarte bine ca o vei face din nou. Am fost cea care nu a dormit nopti bune nestiind ce faci, daca esti bine sau daca o mai iubesti. Am fost cea care te-a iubit, sunt cea care te iubeste, si am sa fiu tot cea care te va iubi...cate altele crezi ca au fost, sunt, sau vor mai fi?
Am fost eu...si nu stiam ca va veni si ziua cand nu va mai fi de ajuns.
joi, 30 decembrie 2010
duminică, 26 decembrie 2010
Recidivez
Sunt in atentia tuturor si toti prietenii mei ma au in consemn. Ma supravegheaza 24 din 24 de ore sa nu cad prada din nou iubirii interzise. Toata lumea e cu ochii pe mine si toti se intreaba daca voi rezista.
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea.
Acolo unde, pt voi, sunt perfecta. In realitate, gandesc cu sufletul. Iar sufletului meu ii este bine.
Dar doar langa tine.
Te iubesc nefiresc de prostesc!
Niciunul nu se intreaba totusi, daca asta imi doresc.
Dar seara, cand voi toti va duceti la culcare, eu revin in patul lui. Respir la pieptul lui si ma las prada saruturilor lui. Vad cum imi lasa urme de iubire pe corp si vad zgarieturile cand vreau sa plec. Ma smulg din bratele lui si ma furisez din nou in viata mea.
Acolo unde, pt voi, sunt perfecta. In realitate, gandesc cu sufletul. Iar sufletului meu ii este bine.
Dar doar langa tine.
Te iubesc nefiresc de prostesc!
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Sfarsit de poveste
S-a terminat. Povestea noastra a ajuns la sfarsit. Si mi-am jurat ca n-o sa plang.
Dar parca nu-i asa usor... Cum faci sa uiti ca ai iubit? Cum poti sa uiti doi ochi
pe care ii cunosti si inchisi, dormind, si deschisi, razand?
Cum poti sa uiti glumele atat de vechi si de proaste care te fac totusi sa zambesti de fiecare data si sa strigi cat poti de tare: „Hai tu, taci, ai mai zis asta de o mie de ori. Mor de ras“.
Cum faci sa uiti plimbarile lungi cu masina, iar el, el cum sa uite firele tale de par de pe tetiera? Cum faci sa uiti oameni de zapada deja construiti si bataile cu zapada pe care le prelungeam pana dimineata cand adormeam obositi unul in bratele altuia, chiar acolo pe camp, in zapada?
Cum uiti piesa de teatru la care te-a dus dupa ce ai insistat o saptamana intreaga? Cum uiti ca de fapt ai ajuns prea tarziu si n-ati mai putut intra?
Cum uiti primul trandafir pe care ti l-a daruit si sarutul acela de pe malul lacului? Cum faci sa uiti toate astea???
Simplu, nu faci. Nu uiti. Iubirea nu se uita, nu se da la o parte si nu se trece cu vederea. Si la final nu mai poti sa faci altceva decat sa plangi...
Dar parca nu-i asa usor... Cum faci sa uiti ca ai iubit? Cum poti sa uiti doi ochi
pe care ii cunosti si inchisi, dormind, si deschisi, razand?
Cum poti sa uiti glumele atat de vechi si de proaste care te fac totusi sa zambesti de fiecare data si sa strigi cat poti de tare: „Hai tu, taci, ai mai zis asta de o mie de ori. Mor de ras“.
Cum faci sa uiti plimbarile lungi cu masina, iar el, el cum sa uite firele tale de par de pe tetiera? Cum faci sa uiti oameni de zapada deja construiti si bataile cu zapada pe care le prelungeam pana dimineata cand adormeam obositi unul in bratele altuia, chiar acolo pe camp, in zapada?
Cum uiti piesa de teatru la care te-a dus dupa ce ai insistat o saptamana intreaga? Cum uiti ca de fapt ai ajuns prea tarziu si n-ati mai putut intra?
Cum uiti primul trandafir pe care ti l-a daruit si sarutul acela de pe malul lacului? Cum faci sa uiti toate astea???
Simplu, nu faci. Nu uiti. Iubirea nu se uita, nu se da la o parte si nu se trece cu vederea. Si la final nu mai poti sa faci altceva decat sa plangi...
vineri, 17 decembrie 2010
Ce faci când nu accepţi realitatea?
Sunt unele momente în viaţă când pur şi simplu nu vrei să înfrunţi o realitate crudă...Destul de asemănătoare sunt acele momente când pierzi pe cineva foarte drag, iar tu adopţi o poziţie de negare totală: eşti cât se poate de conştient de cum stau lucrurile şi totuşi....
Sunt momente de care fugim mereu, pe care încercăm din răsputeri să le ascundem şi la care să nu ne gândim..DAR ce faci atunci când trebuie să le înfrunţi, când nu mai există metode de evitare? Plângi, îţi alungi miile de gânduri şi încerci să uiţi??? Pare destul de simplu nu? [şi totuşi dacă mă gândesc puţin nu pare simplu deloc...şi nici nu e!!!]
Ce faci cu amintirile? Ce faci cu toate poveştile pe care le-ai trăit, pe care le ştii foarte bine şi care se conturează ca secvenţe şi imagini în mintea ta (poate vagi în cazul celor mai vechi)? Ce faci când nu-ţi vine să crezi: când vezi că realitatea e una foarte clară şi crudă, iar în sufletul tău există un adevărat război al sentimentelor...
Ce faci când rămâi doar cu amprenta impresiei în suflet..ştiind că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată? Ce faci când nici măcar lacrimile nu te pot ajuta, (nu e ca atunci când cazi, faci buba plângi puţin şi după un timp foarte scurt durerea dispare) iar durerea a creat o rană adânc în suflet?
Ce faci când ştii că timpul nu-l poţi schimba, trecutul nu se va întoarce, iar tu trebuie să continui să mergi pe drumul vieţii şi să treci de toate obstacolele? Ce faci când nu găseşti răspuns la toate aceste întrebări şi multe altele?
O singură încercare de răspuns îmi vine acum în minte: Lasă TIMPUL şi VIAŢA să-şi urmeze cursul,..oricât de greu ar fi :-<
Sunt momente de care fugim mereu, pe care încercăm din răsputeri să le ascundem şi la care să nu ne gândim..DAR ce faci atunci când trebuie să le înfrunţi, când nu mai există metode de evitare? Plângi, îţi alungi miile de gânduri şi încerci să uiţi??? Pare destul de simplu nu? [şi totuşi dacă mă gândesc puţin nu pare simplu deloc...şi nici nu e!!!]
Ce faci cu amintirile? Ce faci cu toate poveştile pe care le-ai trăit, pe care le ştii foarte bine şi care se conturează ca secvenţe şi imagini în mintea ta (poate vagi în cazul celor mai vechi)? Ce faci când nu-ţi vine să crezi: când vezi că realitatea e una foarte clară şi crudă, iar în sufletul tău există un adevărat război al sentimentelor...
Ce faci când rămâi doar cu amprenta impresiei în suflet..ştiind că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată? Ce faci când nici măcar lacrimile nu te pot ajuta, (nu e ca atunci când cazi, faci buba plângi puţin şi după un timp foarte scurt durerea dispare) iar durerea a creat o rană adânc în suflet?
Ce faci când ştii că timpul nu-l poţi schimba, trecutul nu se va întoarce, iar tu trebuie să continui să mergi pe drumul vieţii şi să treci de toate obstacolele? Ce faci când nu găseşti răspuns la toate aceste întrebări şi multe altele?
O singură încercare de răspuns îmi vine acum în minte: Lasă TIMPUL şi VIAŢA să-şi urmeze cursul,..oricât de greu ar fi :-<
miercuri, 15 decembrie 2010
Noaptea cartierului minunat
Preferand sa o ard aiurea prin Colentina in loc sa ma dezhidratez treptat pe scaunul din fata monitorului meu, as avea cateva comentarii de facut asupra unei nopti pe strazile cartierului "care nu doarme niciodata" :
-nu-i adevarat, lumea doarme buturuga inca de pe la ora 23
-caini, pisici, mutanti, boscheti si leagane (care apropo, sunt geniale!, eu n-aveam dastea cand eram mica:-L )
-Gigi, care a devenit subalternul nostru canin si care seara de seara ne acompaniaza in plimbarea noastra nocturna (stie scheme gen: "gigi, daca vezi caini ne aperi da?" :-J insa slabe sanse)
-corabia aia dubioasa din sebastian e spooky noaptea. ai senzatia ca vin piratii (sau daca nu vin, incepi tu sa strigi : "Arrrrgh!!!" ca nah, iti permiti. )
-multe pachete de kent 4 , 8 si pe alocuri cate unul de St George sau Viceroy (ce kkt de tigari sunt alea?)
-tigani prietenosi, rar intalniti, pe cale de disparitie pot fi vazuti cutreierand strazile mai putin umblate ale cartierului minunat (nota de referinta: "aia periculosii dorm de pe la 22")
-sticlele noastre de suc si pachetul de seminte, pentru ca ne respectam
Si ca incheiere ne-am decis sa mergem la Sibiu, Cluj, Suceava. (nu are legatura dar, nu conteaza, e blogul meu :D )
-nu-i adevarat, lumea doarme buturuga inca de pe la ora 23
-caini, pisici, mutanti, boscheti si leagane (care apropo, sunt geniale!, eu n-aveam dastea cand eram mica:-L )
-Gigi, care a devenit subalternul nostru canin si care seara de seara ne acompaniaza in plimbarea noastra nocturna (stie scheme gen: "gigi, daca vezi caini ne aperi da?" :-J insa slabe sanse)
-corabia aia dubioasa din sebastian e spooky noaptea. ai senzatia ca vin piratii (sau daca nu vin, incepi tu sa strigi : "Arrrrgh!!!" ca nah, iti permiti. )
-multe pachete de kent 4 , 8 si pe alocuri cate unul de St George sau Viceroy (ce kkt de tigari sunt alea?)
-tigani prietenosi, rar intalniti, pe cale de disparitie pot fi vazuti cutreierand strazile mai putin umblate ale cartierului minunat (nota de referinta: "aia periculosii dorm de pe la 22")
-sticlele noastre de suc si pachetul de seminte, pentru ca ne respectam
Si ca incheiere ne-am decis sa mergem la Sibiu, Cluj, Suceava. (nu are legatura dar, nu conteaza, e blogul meu :D )
Etern
nu stiu de ce m-am regasit azi in copacii aia goi. e tarziu,e decembrie. imi este atat de dor ,si noptile,m-am saturat,m-am saturat sa ma uit la cer,m-am saturat de luminile ce se vad prin ceata deasa..m-am saturat sa nu stiu nimic NIMIC ,de noi. sa nu stiu nimic de noi...
e frig..
frigul asta te-a adus si mai aproape de mine. aproape ca-ti simt respiratia. si nu mai inteleg nimic. simt doar cea mai mare neputinta. stau,si stau fara vreo urma de nimic,si doar ochii se mai agata de corpuri in miscare,ori mai alearga dupa voci din apropriere,dar gandul,gandul e departe.
nu stii..nu stii...nu stii..nu stii..nu stii..
beau o cafea,fumez o tigare,ma uit cum trec masini,cum trec chipuri,ma observ cautandu-te ,dar negasindu-te. si -mi ramane doar sufletul gol si pustiu.
si copacii ma inteleg. si ei sunt batuti de vant,anevoie; nici eu nu vreau sa ma bata vantu. nici eu nu vreau...
e frig..
frigul asta te-a adus si mai aproape de mine. aproape ca-ti simt respiratia. si nu mai inteleg nimic. simt doar cea mai mare neputinta. stau,si stau fara vreo urma de nimic,si doar ochii se mai agata de corpuri in miscare,ori mai alearga dupa voci din apropriere,dar gandul,gandul e departe.
nu stii..nu stii...nu stii..nu stii..nu stii..
beau o cafea,fumez o tigare,ma uit cum trec masini,cum trec chipuri,ma observ cautandu-te ,dar negasindu-te. si -mi ramane doar sufletul gol si pustiu.
si copacii ma inteleg. si ei sunt batuti de vant,anevoie; nici eu nu vreau sa ma bata vantu. nici eu nu vreau...
vineri, 10 decembrie 2010
Tu chiar credeai ca s-a terminat?
Uite ce e.. am sperat nopti si zile intregi la clipa asta. Am sperat ca o sa ma trezesc intr-o dimineata si ma vei suna. Am sperat ca voi merge pe strada si intamplator, de nicaieri, vei aparea tu si regasirea va fi inevitabila. Am sperat ca tot tu vei fi acela care va tanji dupa mangaierile si zambetele mele. Si n-am sperat in zadar..
Pentru ca tu ai aparut intr-o oarecare zi. ba nu.. n-a fost o zi oarecare. a fost ZIUA! ziua in care impinsa de destin eu am decis sa plec mai departe de tine. Si am fost fericita cand tu m-ai cautat si eu am dat vina pe el, pe destin. Mi-am spus ca nu-ti pot vedea ochii in noaptea aia pentru ca sunt departe. Destinul a fost de partea mea atunci.. in sfarsit, destinul a tinut cu mine.
Dar tu ma cunosti.Si tu poti sa faci ce vrei cu mine.. Te vad ca pe un magician acum. Ma transformi cat ai clipi in Zana Zorilor sau intr-o brosca urata. Tu ma cunosti si faci ce vrei cu mine. Ca si acum, ca si mereu.
Dincolo de tot ce mi-am promis mie si celorlalti ma fortezi sa devin un om neserios. Un om care nu-si respecta promisiunile.
Stiai ca trebuie sa ne vedem in 10 ani.. stiai foarte bine asta. Ai incalcat si pactul nostru.Te-ai intors ca de fiecare data. Si stii ce ma ingrijoreaza de fapt si de drept?Ca totul arata ca un film pe care le-am vazut de prea multe ori si deja ii stiu replicile pe de rost. Pot sa pierd parti bune pe traseu ca oricum stiu cum incepe si cum se termina. Asta ma sperie cel mai tare..ca regasirea noastra e parca trasa la indigo si plecarea ta va fi probabil la fel.Nebuna sunt eu.. ca te primesc la infinit. Si n-am putina ambitie cat sa spun "Nu, pleaca!" si n-am curaj cat sa spun "Nu te mai iubesc!" si n-am nimic.. Tot ce e in mine te cheama acum si mereu. Te primeste dincolo de tot ce s-a intamplat, se intampla si stiu ca se va mai intampla. Te primeste asa cum esti tu.. chiar daca urlu si zbier si ma supar si te gonesc.. eu te iubesc..
Am spart lacatul geamantanului in care pusesem tot ce-am avut noi.Si mi-am luat de acolo mangaierile si saruturile tale. Mi-am luat noptile si dorintele. Mi-am luat iubirea inapoi.
Dar nu l-am lasat gol. Am pus suferintele pe care mi le-ai cauzat. Am pus noptile mele fara de somn. Am pus lacrimile si regretele mele. Dar nu l-am mai pastrat pentru ca nu vreau sa-l mai deschid vreodata. La ce bun?
Acum si de-ar fi sa mai pleci pisez tot ce-mi ramane, imi pisez si sufletul.. Raman goala si pe tine te omor!
Pentru ca tu ai aparut intr-o oarecare zi. ba nu.. n-a fost o zi oarecare. a fost ZIUA! ziua in care impinsa de destin eu am decis sa plec mai departe de tine. Si am fost fericita cand tu m-ai cautat si eu am dat vina pe el, pe destin. Mi-am spus ca nu-ti pot vedea ochii in noaptea aia pentru ca sunt departe. Destinul a fost de partea mea atunci.. in sfarsit, destinul a tinut cu mine.
Dar tu ma cunosti.Si tu poti sa faci ce vrei cu mine.. Te vad ca pe un magician acum. Ma transformi cat ai clipi in Zana Zorilor sau intr-o brosca urata. Tu ma cunosti si faci ce vrei cu mine. Ca si acum, ca si mereu.
Dincolo de tot ce mi-am promis mie si celorlalti ma fortezi sa devin un om neserios. Un om care nu-si respecta promisiunile.
Stiai ca trebuie sa ne vedem in 10 ani.. stiai foarte bine asta. Ai incalcat si pactul nostru.Te-ai intors ca de fiecare data. Si stii ce ma ingrijoreaza de fapt si de drept?Ca totul arata ca un film pe care le-am vazut de prea multe ori si deja ii stiu replicile pe de rost. Pot sa pierd parti bune pe traseu ca oricum stiu cum incepe si cum se termina. Asta ma sperie cel mai tare..ca regasirea noastra e parca trasa la indigo si plecarea ta va fi probabil la fel.Nebuna sunt eu.. ca te primesc la infinit. Si n-am putina ambitie cat sa spun "Nu, pleaca!" si n-am curaj cat sa spun "Nu te mai iubesc!" si n-am nimic.. Tot ce e in mine te cheama acum si mereu. Te primeste dincolo de tot ce s-a intamplat, se intampla si stiu ca se va mai intampla. Te primeste asa cum esti tu.. chiar daca urlu si zbier si ma supar si te gonesc.. eu te iubesc..
Am spart lacatul geamantanului in care pusesem tot ce-am avut noi.Si mi-am luat de acolo mangaierile si saruturile tale. Mi-am luat noptile si dorintele. Mi-am luat iubirea inapoi.
Dar nu l-am lasat gol. Am pus suferintele pe care mi le-ai cauzat. Am pus noptile mele fara de somn. Am pus lacrimile si regretele mele. Dar nu l-am mai pastrat pentru ca nu vreau sa-l mai deschid vreodata. La ce bun?
Acum si de-ar fi sa mai pleci pisez tot ce-mi ramane, imi pisez si sufletul.. Raman goala si pe tine te omor!
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Ceva diferit
decembrie? o data inexistenta probabil. Cred ca am murit, sau... ceva de genu', ca vad ca ma duc la baie si trec prin usa. O.o
E frig rau. E geamu' crapat si ninge inauntru. Am facut cativa oameni de zapada langa pat ca sa-mi tina de urat. Se aud niste zgomote din bucatarie, dar sunt singura acasa. Le-o fi sete omuletilor, eu stiu...
M-am obisnuit sa se si inchida usile singure in urma mea. Ori am fantome prin jur, ori am o casa 'vie'. De fapt, am niste (alte) fantome prinse de mine, pentru ca mereu imi canta cineva inainte sa ma culc. De aia nici n-am mai dormit de ceva timp...
E prea intuneric aici si vad o chestie pe peretele din stanga mea. Pare a fi o mana care vrea sa ma prinda, sa ma sfasie si sa ma lase zacand asa in pat. Doamne, imaginatia mea e bolnava rau. Sa porneasca cineva caldura aia!
Patu e prea mic si are niste arcuri care-mi intra in coaste. E oribil. Cum am ajuns eu aici? Parca stateam intr-un apartament si parca aveam niste vecini. Si... unde dracu' a disparut vara aia care abia incepuse (cu tot cu planuri)?
Ridic mainile si ma uit la ele. Ce ciudaaaaat. Degetele sunt mai lungi si par batrane. Am si un inel pe unu' din degete, nu stiu pe care, ca nu le vad clar. E prea intuneric. E un inel de aur. Nu stiu cum a ajuns acolo, ca nu imi aduc aminte sa fi avut vreodata aur pe degete.
Incerc sa ma ridic. Dar pic de doua ori. Nu nimeresc podeaua, nu stiu ce am patit. Dau sa aprind lumina si ma curentez.
' Parca era un intrerupator acolo. Unde a disparut...'
E mult prea ciudat. Ma misc cu incetinitoru'. Cad, ma ridic si tot asa. Pana la urma ajung pe hol, da' n-am usa la intrare. Am un gardulet verde, si dupa gardulet e o lumina puternica. Aproape ma orbeste, jur. Vad niste nori, dar nu d-aia de ploaie. Din aia albi si frumosi.
Incerc sa sar gardu' , sa ajung la ei, da' pic cu botu' de gresia din hol.
Pana la urma, pentru ca ma omora curiozitatea... am sarit si m-am uitat in lumina aia.
__
Era o alta lume. Una frumoasa, plina de oameni fericiti. Imi vad toti prietenii, vad persoana pe care o iubesc, toti par mai buni......
E frig rau. E geamu' crapat si ninge inauntru. Am facut cativa oameni de zapada langa pat ca sa-mi tina de urat. Se aud niste zgomote din bucatarie, dar sunt singura acasa. Le-o fi sete omuletilor, eu stiu...
M-am obisnuit sa se si inchida usile singure in urma mea. Ori am fantome prin jur, ori am o casa 'vie'. De fapt, am niste (alte) fantome prinse de mine, pentru ca mereu imi canta cineva inainte sa ma culc. De aia nici n-am mai dormit de ceva timp...
E prea intuneric aici si vad o chestie pe peretele din stanga mea. Pare a fi o mana care vrea sa ma prinda, sa ma sfasie si sa ma lase zacand asa in pat. Doamne, imaginatia mea e bolnava rau. Sa porneasca cineva caldura aia!
Patu e prea mic si are niste arcuri care-mi intra in coaste. E oribil. Cum am ajuns eu aici? Parca stateam intr-un apartament si parca aveam niste vecini. Si... unde dracu' a disparut vara aia care abia incepuse (cu tot cu planuri)?
Ridic mainile si ma uit la ele. Ce ciudaaaaat. Degetele sunt mai lungi si par batrane. Am si un inel pe unu' din degete, nu stiu pe care, ca nu le vad clar. E prea intuneric. E un inel de aur. Nu stiu cum a ajuns acolo, ca nu imi aduc aminte sa fi avut vreodata aur pe degete.
Incerc sa ma ridic. Dar pic de doua ori. Nu nimeresc podeaua, nu stiu ce am patit. Dau sa aprind lumina si ma curentez.
' Parca era un intrerupator acolo. Unde a disparut...'
E mult prea ciudat. Ma misc cu incetinitoru'. Cad, ma ridic si tot asa. Pana la urma ajung pe hol, da' n-am usa la intrare. Am un gardulet verde, si dupa gardulet e o lumina puternica. Aproape ma orbeste, jur. Vad niste nori, dar nu d-aia de ploaie. Din aia albi si frumosi.
Incerc sa sar gardu' , sa ajung la ei, da' pic cu botu' de gresia din hol.
Pana la urma, pentru ca ma omora curiozitatea... am sarit si m-am uitat in lumina aia.
__
Era o alta lume. Una frumoasa, plina de oameni fericiti. Imi vad toti prietenii, vad persoana pe care o iubesc, toti par mai buni......
marți, 30 noiembrie 2010
Timpul nu ma asculta...
Am rasfoit nenumarate file de carti, am intrebat in stanga si-n dreapta, ba chiar am urlat pentru un raspuns. Am citit gandurile si suferintele celor mai invatati si mai putin invatati oameni. Am vrut sa stiu cum sa dau timpul inainte...
Pentru ca timpul trecut nu vreau sa mi-l ia nimeni cu toate ca oricine altcineva l-ar calca in picioare si l-ar transforma in mii de bucatele pe care mai apoi le-ar face pierdute. Au fost ani si zile patate de sange, de lacrimi, de sperante si suferinte, de durere si asteptare. Au fost nopti fara de somn, a fost zbucium, vise chinuite, dorinte duse la extrem, perne muscate si pumni stransi. Le port pe toate cu mine chiar daca ma apasa, nu le abandonez chiar daca imi rod sufletul cum roade timpul vietile noastre.
Pentru ca...
ele m-au facut cine sunt: femeia puternica, sensibila, luptatoare.
m-au pregatit pentru viata, m-au intarit.
m-au invatat sa mai dau lumii o sansa.
mi-au soptit la ureche ce e iertarea.
nu m-au lasat sa urasc cand probabil ar fi trebuit.
si m-au facut sa ignor micile suferinte pe care altii le-ar fi socotit capat de tara.
Acum insa, pentru ca le-am purtat cu mine atata amar de vreme as vrea sa invat cum sa trec peste ele. Cum sa le transform in amintiri, fie ele si dintre cele mai crude. Cum sa nu ma mai urmareasca tot ce ma urmareste acum. Sa dau timpul inainte cu 1 an sau macar jumatate... Sa ma trezesc maine dimineata,cu tine alaturi, cu planurile noastre duse la bun sfarsit, cu un zambet de buna dimineata si-un sarut.Sa fim fericiti.. mai fericiti decat suntem acum..
Si stiti de ce vreau sa ma trezesc maine ca peste un an? Pentru ca mi-e frica.. mi-e frica ca intr-una din zilele astea rabdarea lui se va termina. Se va satura de mine si de durerile mele si va da dracu toata iubirea ce mi-o poarta si va fugi in lume. Pentru ca de restul parca nu ma tem asa tare.. iubirea lui e mai puternica decat toate umilintele din lume si ma ajuta sa trec peste orice...
As da jos ceasul din perete si-as incepe sa invart haotic limbile poate se-ntampla minunea. Dar imi dau seama ca totul e in zadar si nu eu am putere asupra timpului ci el asupra mea. Nu eu il conduc, ci el pe mine. Si-atunci, ce ramane de facut?
Sa te rog sa ai rabdare, sa inveti sa ai mai multa rabdare.
Sa fii aici cand ti-o cer.
Sa ai grija de mine.
Sa nu-ti dezlipesti inima de langa a mea.
Sa ma iubesti mereu cum o faci acum.
Sa nu-mi promiti nimic, sa nu-mi garantezi nimic, doar sa fii TU.
Si eu ca si tine mi-as dori sa traim frumos. Sa nu exista nicio piedica in calea fericirii noastre.. Dar vezi tu iubitule, timpul nu ma asculta..
Pentru ca timpul trecut nu vreau sa mi-l ia nimeni cu toate ca oricine altcineva l-ar calca in picioare si l-ar transforma in mii de bucatele pe care mai apoi le-ar face pierdute. Au fost ani si zile patate de sange, de lacrimi, de sperante si suferinte, de durere si asteptare. Au fost nopti fara de somn, a fost zbucium, vise chinuite, dorinte duse la extrem, perne muscate si pumni stransi. Le port pe toate cu mine chiar daca ma apasa, nu le abandonez chiar daca imi rod sufletul cum roade timpul vietile noastre.
Pentru ca...
ele m-au facut cine sunt: femeia puternica, sensibila, luptatoare.
m-au pregatit pentru viata, m-au intarit.
m-au invatat sa mai dau lumii o sansa.
mi-au soptit la ureche ce e iertarea.
nu m-au lasat sa urasc cand probabil ar fi trebuit.
si m-au facut sa ignor micile suferinte pe care altii le-ar fi socotit capat de tara.
Acum insa, pentru ca le-am purtat cu mine atata amar de vreme as vrea sa invat cum sa trec peste ele. Cum sa le transform in amintiri, fie ele si dintre cele mai crude. Cum sa nu ma mai urmareasca tot ce ma urmareste acum. Sa dau timpul inainte cu 1 an sau macar jumatate... Sa ma trezesc maine dimineata,cu tine alaturi, cu planurile noastre duse la bun sfarsit, cu un zambet de buna dimineata si-un sarut.Sa fim fericiti.. mai fericiti decat suntem acum..
Si stiti de ce vreau sa ma trezesc maine ca peste un an? Pentru ca mi-e frica.. mi-e frica ca intr-una din zilele astea rabdarea lui se va termina. Se va satura de mine si de durerile mele si va da dracu toata iubirea ce mi-o poarta si va fugi in lume. Pentru ca de restul parca nu ma tem asa tare.. iubirea lui e mai puternica decat toate umilintele din lume si ma ajuta sa trec peste orice...
As da jos ceasul din perete si-as incepe sa invart haotic limbile poate se-ntampla minunea. Dar imi dau seama ca totul e in zadar si nu eu am putere asupra timpului ci el asupra mea. Nu eu il conduc, ci el pe mine. Si-atunci, ce ramane de facut?
Sa te rog sa ai rabdare, sa inveti sa ai mai multa rabdare.
Sa fii aici cand ti-o cer.
Sa ai grija de mine.
Sa nu-ti dezlipesti inima de langa a mea.
Sa ma iubesti mereu cum o faci acum.
Sa nu-mi promiti nimic, sa nu-mi garantezi nimic, doar sa fii TU.
Si eu ca si tine mi-as dori sa traim frumos. Sa nu exista nicio piedica in calea fericirii noastre.. Dar vezi tu iubitule, timpul nu ma asculta..
Pedeapsa
Se spune ca acum mult timp, cu ani sau zeci de ani in urma, intr-o zi geroasa de iarna, a vazut lumina zilei o fetita. S-a nascut din dragostea bolnava a doi tineri speriati de responsabilitate. Mama, o femeie frumoasa cum rar puteai intalni, delicata si inocenta. Tatal, viclean, perfid, crud, avea in ochi o sclipire care te infiora cand te sageta cu privirea. Si-au inceput povestea de dragoste ca toti tinerii, cu sperante si vise, nestiind prea multe unul despre celalalt.
S-au grabit in a lua decizii si au gresit. Au adus pe lume aceasta creatura care avea sa indure cele mai mari orori ale lumii de la o varsta foarte frageda. Pesemne ca ursitoarele n-au prea placut-o si i-au prezis o viata ratacita pe cararile suferintei.
Primii pasi i-a facut repede, mai repede decat un copil obisnuit si i-au fost sprijiniti de mana dreapta a mamei. A purtat-o la piept mereu desi amandoua aveau inauntru inimile ciobite. Refuzau mereu sa vorbeasca despre durerile lor, dureri ce erau pricinuite de omul de langa ele care ar fi trebuit sa le iubeasca si sa le protejeze.
Cand sufletele lor oboseau cu adevarat si nu se mai puteau preface, si nu-si mai puteau zambi fals, se luau in brate si plangeau. Plangeau mult si se incurajau una pe cealalta. Mereu si-au spus ca maine e o noua zi, o zi mai buna. Si viata lor isi relua acelasi fir si nimeni nu avea curaj sa opreasca caruselul grozei. Poate frica sau nesiguranta a stat mereu intre aceasta ruptura care daca s-ar fi produs la un moment dat ar fi eliberat 2 suflete nevinovate.
Fetita a invatat de mica sa fie falsa. Sa le zambeasca oamenilor desi inima ii plangea, sa para fericita desi erau momente cand cu siguranta se simtea cel mai nenorocit om. Isi musca pumnii si-si inghitea lacrimile in noptile albe si jura sa se razbune. Stia ca va veni o zi cand va gusta dulcea razbunare. Cand il va avea la picioarele ei, tarandu-se ca un vierme si cerandu-si iertare. Isi facuse un intreg scenariu si visa in fiecare noapte la aceasta victorie, cum ii placea ei s-o numeasca. Era oricum o invingatoare pentru ca trecuse peste absolut tot ce-i rezervase destinul.
Mama insa, o invata sa fie buna, sa accepte oamenii asa cum sunt, sa nu fie razbunatoare si cruda. Sa iubeasca, sa ierte, sa spere...
Inauntrul ei se dadea o lupta crancena seara de seara. Inainte de culcare, dupa ce-si spunea rugaciunea incepea sa-si viseze viitorul. Viitorul apropiat si cel departat. Invatase acum sa nu mai planga si sa-si soarba lacrimile...
Deznodamantul?
A ratacit asa ani multi, urmarita de rautatea tatalui si mangaiata de mana mamei.
O vad acum cu un buchet de lalele rosii indreptandu-se spre o casa zugravita-n alb cu ferestre maro. La poarta, doi batranei stau pe banca. Ma uit spre ei si-mi dau seama ca sunt genul ala de batrani care s-au iubit o viata si inca o fac. Se simte raceala dintre ei si emana mai degraba tristeste decat admiratie.
Fata se apropie de ei, saruta mana batranei, ii da buchetul, ii pune mana pe umar si intra amandoua in casa.
La poarta ramane batranul, privind in gol si murmurand cateva cuvinte amare. I-am recunoscut sclipirea din ochi si mi-am dat seama ca isi primeste pedeapsa. Abia acum isi primeste pedeapsa...
S-au grabit in a lua decizii si au gresit. Au adus pe lume aceasta creatura care avea sa indure cele mai mari orori ale lumii de la o varsta foarte frageda. Pesemne ca ursitoarele n-au prea placut-o si i-au prezis o viata ratacita pe cararile suferintei.
Primii pasi i-a facut repede, mai repede decat un copil obisnuit si i-au fost sprijiniti de mana dreapta a mamei. A purtat-o la piept mereu desi amandoua aveau inauntru inimile ciobite. Refuzau mereu sa vorbeasca despre durerile lor, dureri ce erau pricinuite de omul de langa ele care ar fi trebuit sa le iubeasca si sa le protejeze.
Cand sufletele lor oboseau cu adevarat si nu se mai puteau preface, si nu-si mai puteau zambi fals, se luau in brate si plangeau. Plangeau mult si se incurajau una pe cealalta. Mereu si-au spus ca maine e o noua zi, o zi mai buna. Si viata lor isi relua acelasi fir si nimeni nu avea curaj sa opreasca caruselul grozei. Poate frica sau nesiguranta a stat mereu intre aceasta ruptura care daca s-ar fi produs la un moment dat ar fi eliberat 2 suflete nevinovate.
Fetita a invatat de mica sa fie falsa. Sa le zambeasca oamenilor desi inima ii plangea, sa para fericita desi erau momente cand cu siguranta se simtea cel mai nenorocit om. Isi musca pumnii si-si inghitea lacrimile in noptile albe si jura sa se razbune. Stia ca va veni o zi cand va gusta dulcea razbunare. Cand il va avea la picioarele ei, tarandu-se ca un vierme si cerandu-si iertare. Isi facuse un intreg scenariu si visa in fiecare noapte la aceasta victorie, cum ii placea ei s-o numeasca. Era oricum o invingatoare pentru ca trecuse peste absolut tot ce-i rezervase destinul.
Mama insa, o invata sa fie buna, sa accepte oamenii asa cum sunt, sa nu fie razbunatoare si cruda. Sa iubeasca, sa ierte, sa spere...
Inauntrul ei se dadea o lupta crancena seara de seara. Inainte de culcare, dupa ce-si spunea rugaciunea incepea sa-si viseze viitorul. Viitorul apropiat si cel departat. Invatase acum sa nu mai planga si sa-si soarba lacrimile...
Deznodamantul?
A ratacit asa ani multi, urmarita de rautatea tatalui si mangaiata de mana mamei.
O vad acum cu un buchet de lalele rosii indreptandu-se spre o casa zugravita-n alb cu ferestre maro. La poarta, doi batranei stau pe banca. Ma uit spre ei si-mi dau seama ca sunt genul ala de batrani care s-au iubit o viata si inca o fac. Se simte raceala dintre ei si emana mai degraba tristeste decat admiratie.
Fata se apropie de ei, saruta mana batranei, ii da buchetul, ii pune mana pe umar si intra amandoua in casa.
La poarta ramane batranul, privind in gol si murmurand cateva cuvinte amare. I-am recunoscut sclipirea din ochi si mi-am dat seama ca isi primeste pedeapsa. Abia acum isi primeste pedeapsa...
Dezintoxicare... de tine...
N-am mai scris de ceva timp. Pentru ca nu am avut cuvintele cu mine. Mi le-am lasat pe toate acasa, la mare departare si am inceput procesul de dezintoxicare.
Sa fii lucida si sa te indragostesti de un barbat insurat este sinonim, din punct de vedere al gradului de prostie, cu a te droga cu heroina de 2 ori pe zi. Mai ales atunci cand esti constienta ca relatia asta nu poate degenera intr-un divort al implicatului si intr-o relatie serioasa cu tine. Mai ales cand ii admiri relatia impecabila de familie (ignorand pata pe care o faci tu) si sotia si toti ceilalti membri ai familiei. Cu fiecare lucru pozitiv pe care il adaug CV-ului lui, adaug inca un gram de heroina in doza. Si mi-e teama ca intr-o zi o sa fac poc. Si atunci fac ce am invatat sa fac cel mai bine: fug si uit. Sau uit si fug. Nu mai stiu nici eu care e exact ordinea. Si pierd contactul cu el, cu lumea lui si cu lumea noastra. Pentru ca imi daunez mie. Eu ma stric pe mine. Nu stric gradina unui vecin, ci stric propria-mi curtea. Terfelesc toate rasadurile mele. Distrug toti pomii din curtea mea. Ma desprind din mine si ma vad din exterior: Frumoasa si epuizata. Indragostita si indurerata. Am gasit exact ce cautam: o drama. Mi-era atat de teama ca nu mai sunt capabila de iubire, incat mi-am dorit sa simt durere din iubire. Si acum, dupa ce m-a epuizat durerea asta, dupa ce a stors din mine fiecare farama de viata... acum sunt singura. Asa cum eram si inainte de tine. Dar atunci eram singura si goala. Acum sunt plina. Plina cu faramele si amintirea iubirii tale.
N-o sa plang pe bloguri. Nu am chef sa fac nimic. M-am intors „acasa” pentru ca am primit un mesaj care m-a trezit la realitate.
Un prieten foarte bun, s-a dus sa ma astepte in cer. Pana la urma... aveau dreptate...
La sfarsit...e doar un cimitir ... si multa ceata!
Sa fii lucida si sa te indragostesti de un barbat insurat este sinonim, din punct de vedere al gradului de prostie, cu a te droga cu heroina de 2 ori pe zi. Mai ales atunci cand esti constienta ca relatia asta nu poate degenera intr-un divort al implicatului si intr-o relatie serioasa cu tine. Mai ales cand ii admiri relatia impecabila de familie (ignorand pata pe care o faci tu) si sotia si toti ceilalti membri ai familiei. Cu fiecare lucru pozitiv pe care il adaug CV-ului lui, adaug inca un gram de heroina in doza. Si mi-e teama ca intr-o zi o sa fac poc. Si atunci fac ce am invatat sa fac cel mai bine: fug si uit. Sau uit si fug. Nu mai stiu nici eu care e exact ordinea. Si pierd contactul cu el, cu lumea lui si cu lumea noastra. Pentru ca imi daunez mie. Eu ma stric pe mine. Nu stric gradina unui vecin, ci stric propria-mi curtea. Terfelesc toate rasadurile mele. Distrug toti pomii din curtea mea. Ma desprind din mine si ma vad din exterior: Frumoasa si epuizata. Indragostita si indurerata. Am gasit exact ce cautam: o drama. Mi-era atat de teama ca nu mai sunt capabila de iubire, incat mi-am dorit sa simt durere din iubire. Si acum, dupa ce m-a epuizat durerea asta, dupa ce a stors din mine fiecare farama de viata... acum sunt singura. Asa cum eram si inainte de tine. Dar atunci eram singura si goala. Acum sunt plina. Plina cu faramele si amintirea iubirii tale.
N-o sa plang pe bloguri. Nu am chef sa fac nimic. M-am intors „acasa” pentru ca am primit un mesaj care m-a trezit la realitate.
Un prieten foarte bun, s-a dus sa ma astepte in cer. Pana la urma... aveau dreptate...
La sfarsit...e doar un cimitir ... si multa ceata!
vineri, 26 noiembrie 2010
Unde sunt bagabontii?
Crescuta la periferie,am fost copil cuminte.Vreme de care mi-aduc cu placere aminte.
Cum ne-anturam si povesteam de-aia mai mari,cate faceau si cat ne pareau de tari.
Ii vedeam prin cartier in figuri pumnu` de fier,acum ascund bataturi undeva pe-un santier.
Fara frica de nimeni, a ? dar vremea trece….
Altii s-au descurcat, multi au plecat.Totusi prea putini care s-au asezat.Unii mai nebuni s-au apucat de cantat.Incredibil cate s-au schimbat!!
Unde sunt bagabontii ? In fruntea majoritatii va revoltati dar votati ca idiotii.Si uite asa nepotii devin moguli ai societatii…si isi arata coltii cand se simt amenintati.Detin controlu pentru a nu fi controlati.N-au bani de dat, n-au datorii la stat dar au bani de luat implicit bani de spalat.
Ei au adaptat cam tot ce-au invatat pe strada intr-un sistem grav bolnav gata sa cada:
aceiasi oameni ,aceeasi foame de bani:au ajuns oameni de afaceri din bisnitari,
au ajuns presedinti de banci din camatari.Deci unde sunt bagabontii? In Cotroceni sau Ferentari?
Spune-mi si mie unde sunt bagabontii!!!
Ia zii ma unde sunt bagabontii!!
Unde pula mea sunt bagabontii?!
Pai chiar asa sa ne fi cumintit cu totii??
Asta-i pentru bagabonti :
``Pentru bagabonti , pentru bagabonti``asa strigam in mana cu o sticla de vin,`tupeu de borfas` era-n boxe la maxim.
Unde-s bagabontii? eu vad doar idiotii,Vad doar copiii care se vad mafiotii.
Bagabontii sunt acuma virtuali . Vorbesc cuvinte mari dar sunt niste tartani ca toti se dau golani din spatele tastaturii aduc injurii si d-asta mai mereu ma-nfurii.
Nu mai ameninta la telefon in pula mea,bagabontii nu fac asa ei fac belele daca erai ca ei veneai aici deja.
Unde sunt bagabontii? Hai sa ne revenim cu totii!Cat sa mai suportam asa toti idiotii?
Tocilarii astia de fac pe mafiotii dar daca le-nchizi calculatoru le tremura chilotii.
E 2010, coaie!
Iesi afara din casa, nu vezi ca timpu nu doarme?
Dintre bagabontii pe care ii stiu unii vand kile,unii vand bile, unii au cutite mari cat tine,unii au foi in cartier mai multe ca intr-un copiator.
Nu scutesc efortul pentru a se imbogatii in viitor.
Unii au idei si determinarea de a le pune in aplicare,livreaza fara incetare subiecte pentru ziare.
Viata e o lupta sprea a evada din pantec spre a face ravagii, eliberat din stransoare ca suntem pradatorii cei mai eficienti de sub soare
Unde pula mea sunt bagabontii?
Cum ne-anturam si povesteam de-aia mai mari,cate faceau si cat ne pareau de tari.
Ii vedeam prin cartier in figuri pumnu` de fier,acum ascund bataturi undeva pe-un santier.
Fara frica de nimeni, a ? dar vremea trece….
Altii s-au descurcat, multi au plecat.Totusi prea putini care s-au asezat.Unii mai nebuni s-au apucat de cantat.Incredibil cate s-au schimbat!!
Unde sunt bagabontii ? In fruntea majoritatii va revoltati dar votati ca idiotii.Si uite asa nepotii devin moguli ai societatii…si isi arata coltii cand se simt amenintati.Detin controlu pentru a nu fi controlati.N-au bani de dat, n-au datorii la stat dar au bani de luat implicit bani de spalat.
Ei au adaptat cam tot ce-au invatat pe strada intr-un sistem grav bolnav gata sa cada:
aceiasi oameni ,aceeasi foame de bani:au ajuns oameni de afaceri din bisnitari,
au ajuns presedinti de banci din camatari.Deci unde sunt bagabontii? In Cotroceni sau Ferentari?
Spune-mi si mie unde sunt bagabontii!!!
Ia zii ma unde sunt bagabontii!!
Unde pula mea sunt bagabontii?!
Pai chiar asa sa ne fi cumintit cu totii??
Asta-i pentru bagabonti :
``Pentru bagabonti , pentru bagabonti``asa strigam in mana cu o sticla de vin,`tupeu de borfas` era-n boxe la maxim.
Unde-s bagabontii? eu vad doar idiotii,Vad doar copiii care se vad mafiotii.
Bagabontii sunt acuma virtuali . Vorbesc cuvinte mari dar sunt niste tartani ca toti se dau golani din spatele tastaturii aduc injurii si d-asta mai mereu ma-nfurii.
Nu mai ameninta la telefon in pula mea,bagabontii nu fac asa ei fac belele daca erai ca ei veneai aici deja.
Unde sunt bagabontii? Hai sa ne revenim cu totii!Cat sa mai suportam asa toti idiotii?
Tocilarii astia de fac pe mafiotii dar daca le-nchizi calculatoru le tremura chilotii.
E 2010, coaie!
Iesi afara din casa, nu vezi ca timpu nu doarme?
Dintre bagabontii pe care ii stiu unii vand kile,unii vand bile, unii au cutite mari cat tine,unii au foi in cartier mai multe ca intr-un copiator.
Nu scutesc efortul pentru a se imbogatii in viitor.
Unii au idei si determinarea de a le pune in aplicare,livreaza fara incetare subiecte pentru ziare.
Viata e o lupta sprea a evada din pantec spre a face ravagii, eliberat din stransoare ca suntem pradatorii cei mai eficienti de sub soare
Unde pula mea sunt bagabontii?
vineri, 19 noiembrie 2010
Pe drum
Port in spate acelasi rucsac, ce m-a insotit peste tot unde am fost. Am mp3-ul pe jumatatea descarcat, dar nu imi mai pasa asa de mult de asta. Ma intorc acasa acum. De data asta a fost o calatorie scurta, dar totusi atat de lunga si plina de intamplari.
Cola bauta in benzinarie, explorarea orasului, sfidarea politistilor chiar in fata sectiei, cand stai cu gluga pe cap si fularul legat peste gura, in speranta ca se opresc sa te legitimeze, cartofii prajiti la ora 12 noaptea, sticla de vin rosu, el, noaptea care vroiam sa nu se mai termine. Cateva ore de somn, el langa mine, calculele legate de ora la care o sa plec iar, micile urme ale primei zapezi, micul dejun - pranzul luat in graba, plecarea spre vama. El ramane, eu autostop, viteza medie 120 km/h (Ford Focus e cea mai tare masina in viata), prima escala dupa 60 de km. Autostop. Dubita greoaie, zapada din ce in ce mai deasa, pescari pe Olt, accident la Pielesti. Craiova.
Cocluzii: Cel mai lung autostop, Ford Focus e cea mai tare masina in viata!
Cola bauta in benzinarie, explorarea orasului, sfidarea politistilor chiar in fata sectiei, cand stai cu gluga pe cap si fularul legat peste gura, in speranta ca se opresc sa te legitimeze, cartofii prajiti la ora 12 noaptea, sticla de vin rosu, el, noaptea care vroiam sa nu se mai termine. Cateva ore de somn, el langa mine, calculele legate de ora la care o sa plec iar, micile urme ale primei zapezi, micul dejun - pranzul luat in graba, plecarea spre vama. El ramane, eu autostop, viteza medie 120 km/h (Ford Focus e cea mai tare masina in viata), prima escala dupa 60 de km. Autostop. Dubita greoaie, zapada din ce in ce mai deasa, pescari pe Olt, accident la Pielesti. Craiova.
Cocluzii: Cel mai lung autostop, Ford Focus e cea mai tare masina in viata!
joi, 18 noiembrie 2010
:)
Toti am fost sau inca mai suntem adolescenti . Toti am urat ceva la varsta asta , unii dintre noi poate mai mult , altii mai putin . Dar stiu ca nu exista om care sa nu isi fi urat adolescenta din cine stie ce motive . Nu cred ca exista omul ala . Nu ai cum sa ma minti ca el exista. Nu te voi crede orice ai face.
Sa recunoastem , adolescenta e varsta cea mai frumoasa , si cea mai enervanta/urata in acelasi timp.Iubirea , sentimentele , certurile , impacarile , despartirile , regasirile , plecarile , greselile , toate s-au intamplat , sau urmeaza sa se intample. Dar pana la urma , astea ne fac pe noi cine suntem si tocmai din motivul asta nu ar trebui sa regretam nimic , absolut nimic !
Adolescenta e frumoasa , in toata depresia si nebunia ei . Dar cu totii am urat-o , nu ai cum sa nu ai ceva care sa urasti din toata adolescenta ta.
Tocmai de aia suntem asa , pentru ca , pana la urma , intr-o oarecare masura , ne uram pe noi inainte de toti si toate.
Sa recunoastem , adolescenta e varsta cea mai frumoasa , si cea mai enervanta/urata in acelasi timp.Iubirea , sentimentele , certurile , impacarile , despartirile , regasirile , plecarile , greselile , toate s-au intamplat , sau urmeaza sa se intample. Dar pana la urma , astea ne fac pe noi cine suntem si tocmai din motivul asta nu ar trebui sa regretam nimic , absolut nimic !
Adolescenta e frumoasa , in toata depresia si nebunia ei . Dar cu totii am urat-o , nu ai cum sa nu ai ceva care sa urasti din toata adolescenta ta.
Tocmai de aia suntem asa , pentru ca , pana la urma , intr-o oarecare masura , ne uram pe noi inainte de toti si toate.
Ghid de supravietuire urbana
Si nu e emisiunea cu Bear Grylls. Pai se da situatia urmatoare:
E noapte, ora 0:30, ceata, ploua marunt. Esti in mijlocul orasului, nu e nimeni pe strazi, doar cativa caini si cateva masini care trec foarte rar. Mai ai 10 lei in buzunar si trebuie sa ajungi acasa. Ce faci?
In situatia de fata, a apela la un taxi e ultima solutie. Tragi gluga pe cap, iti pui castile pe urechi, mainile adanc in buzunare si pornesti pe strazi. Trebuie sa fi atent la cainii pe care ii intalnesti. In momentele alea, dai muzica incet in casti si in niciun caz nu o iei la fuga, in niciun caz nu te apuci sa dai cu pietre in ei. Te opresti, vorbesti cu ei si poate o sa ajungi sa-i domesticesti. In momentul in care ai reusit sa comunici cu ei, ti-ai asigurat paza pana acasa.
Partea a 2a tine tot de comunitari, de data asta fiind vorba de politie. Pentru a evita eventuale legitimari, cand se apropie o masina de politie, scoteti-va gluga de pe cap. In acest mod, vor trece pe langa tine fara sa te opreasca. Daca esti suficient de beat, poti sa nu iti scoti gluga, ba chiar poti sa le faci cu mana si sa fluieri dupa ei, strigand: TAXIII!!!! In modul asta o sa ajungi repede la caldura. Nu acasa, dar merge sa dormi si in sectie, intr-o noapte de noiembrie.
Pe perioada traseului, nu trebuie sa alergi sau sa ai schimbari de ritm, atunci cand mergi, pentru a evita oboseala. Curand lipsa de proteine te va slabii si nu vei mai putea sa ajungi la destinatie. Si cum iarna, furnici nu prea sunt, si nici viermi din care sa iti iei energia, in timp ce spui: "meni proteins", o sa mori de foame.
Poti in schimb, daca iti poti confectiona o lama, sa vanezi un tigan. Ai avea imediat un muschi tiganesc la cina. Sau poti sa incerci sa il vanezi fara arme, daca stii ca poti sa alergi mai repede decat un stol intreg de ciori. Asa ai ajunge mai repede acasa s-ar termina drumul asta prin jungla de asfalt.
E noapte, ora 0:30, ceata, ploua marunt. Esti in mijlocul orasului, nu e nimeni pe strazi, doar cativa caini si cateva masini care trec foarte rar. Mai ai 10 lei in buzunar si trebuie sa ajungi acasa. Ce faci?
In situatia de fata, a apela la un taxi e ultima solutie. Tragi gluga pe cap, iti pui castile pe urechi, mainile adanc in buzunare si pornesti pe strazi. Trebuie sa fi atent la cainii pe care ii intalnesti. In momentele alea, dai muzica incet in casti si in niciun caz nu o iei la fuga, in niciun caz nu te apuci sa dai cu pietre in ei. Te opresti, vorbesti cu ei si poate o sa ajungi sa-i domesticesti. In momentul in care ai reusit sa comunici cu ei, ti-ai asigurat paza pana acasa.
Partea a 2a tine tot de comunitari, de data asta fiind vorba de politie. Pentru a evita eventuale legitimari, cand se apropie o masina de politie, scoteti-va gluga de pe cap. In acest mod, vor trece pe langa tine fara sa te opreasca. Daca esti suficient de beat, poti sa nu iti scoti gluga, ba chiar poti sa le faci cu mana si sa fluieri dupa ei, strigand: TAXIII!!!! In modul asta o sa ajungi repede la caldura. Nu acasa, dar merge sa dormi si in sectie, intr-o noapte de noiembrie.
Pe perioada traseului, nu trebuie sa alergi sau sa ai schimbari de ritm, atunci cand mergi, pentru a evita oboseala. Curand lipsa de proteine te va slabii si nu vei mai putea sa ajungi la destinatie. Si cum iarna, furnici nu prea sunt, si nici viermi din care sa iti iei energia, in timp ce spui: "meni proteins", o sa mori de foame.
Poti in schimb, daca iti poti confectiona o lama, sa vanezi un tigan. Ai avea imediat un muschi tiganesc la cina. Sau poti sa incerci sa il vanezi fara arme, daca stii ca poti sa alergi mai repede decat un stol intreg de ciori. Asa ai ajunge mai repede acasa s-ar termina drumul asta prin jungla de asfalt.
luni, 1 noiembrie 2010
Hoinareala
S-a dus si seara trecuta. Am pierdut-o iar pe drum, cautand fantome prin biserici parasite. O bere luata de aici, doua luate de la un non stop si hai la drum. Ruinele alea sunt chiar misto si pe drumul ala am mers o singura data cand eram mica. Stiam doar ca iese intr-un sat. Dupa 3 beri poti sa conduci linistita printr-un sat pustiu. Pana la urma am ajuns pe drumul care vine de la padure (mi-am dat seama de asta ca prea dormea lumea in masina linistita).
S-a cam terminat vacanta mea, in cateva ore plec la scoala (futui, bagamiash....) Dar oricum am ramas pe modulul liliac activat. Asa ca...ne vedem la noapte!
S-a cam terminat vacanta mea, in cateva ore plec la scoala (futui, bagamiash....) Dar oricum am ramas pe modulul liliac activat. Asa ca...ne vedem la noapte!
miercuri, 27 octombrie 2010
Amintiri din copilarie
Oficial imi e dor de locul Acela !
Toate verile copilariei mele si jumatate din cele ale adolescentei sunt marcate de locul ala. Acolo era refugiul meu , singurul loc in care ma simteam fericita 24 h/24 , 7 zile/7 , unde toate dorintele mele se implineau , unde prindeam aripi si puteam sa zbor pana in inaltul cerului. Acolo unde iarba e de un verde crud pana toamna tarziu , unde razele calde ale soarele patrund pe geam dimineata si te trezesc din somn , asta daca ai avut norocu sa nu te fi trezit mai inainte o musca sacaitoare . Acolo unde zilele sunt lungi , pline de joaca si chicote de copii veseli , iar serile au un farmec aparte datorita aerului curat , racoritor .
Da , locul acela e la tara.
Mi'e dor de timpul in care eram mica si zilele toride le pierdeam alaturi de ele , cand ne plimbam cu bicicleta ore in sir , jucam carti in spatele casei sau sub umbra batranuului nuc , cand compuneam si cantam cantece , cand ne strangeam cate 15 - 20 copii si jucam 'ochi albastri` , 'sticluta cu otrava' , 'prinselea' , 'leapsa' , , ' rosu galben si albastru' , ' adevar sau provocare ' ' flori , fete si baieti , melodii si cantareti' pana seara tarziu.Mi'e dor de zilele in care plecam pe furis la garla si minteam ca sunt la o prietena , veneam acasa rosie de la soare si spuneam ca am facut plaja in curte , sau de zilele in care ma duceam la magazin si ma intorceam acasa dupa 3 ore pentru ca intre timp stateam in parc.
Mi'e dor de fetita aceea satena cu ochii mari si curioasi , umpic durdulica , vioaie si plina de viata .
Imi amintesc de serile de vara in care dadeam reprezentatii cu ' formatia' in fata celorlalti copii , cand spuneam bancuri sau povesti de groaza in lumina slaba a lunii , cand ii dadeam ceasul inapoi maiei ca sa pot sta mai mult afara , cand ieseau vecinii si ne luau la zor ca facem prea multa galagie si nu se pot odihni din cauza noastra si cand mai tarziu vazand ca avertismentele lor nu dau roade au trecut la fapte : aruncau apa prin gard ca sa ne ude. Imi amintesc ca o data un mosneag nici nu s'a mai sinchisit sa scoata apa din fantana , a aruncat pe noi apa murdara din troc. Patania asta ne'a facut sa ne mutam ' sediul ' de intalnire . Acum serile ne gaseau in sat ,mai exact in parc , in curtea scolii , la gazeta , si de cateva ori chiar in tribuna terenului de fotbal .
Imi amintesc ca acum deja crescusem.Aveam voie sa stau seara afara mai pana tarziu , asa ca nu mai dadeam cesul inapoi. Erau acum nopti in care pur si simplu pierdeam timpu aiurea , mancam acadele , jeleuri si seminte , ascultam muzica , si povesteam cate'n luna si in stele. Chiar si cand nu faceam nimic altceva decat sa stam 'la o samanta' serile erau pline de rasete si veselie .
Imi amintesc totusi de cateva seri mai speciale , de exemplu : de prima mea plimbare cu scuteru care a durat o noapte intreaga , si de chinul de a 2 a zi pt a-mi descurca parul , sau de seara in care am invatat sa'l conduc chiar eu , eram asa mandra de 'realizarea' mea.
Imi mai amintesc si de seara in care din teribilism , ne'am gasit vreo 5 mai curajosi sa ne urcam pe 'renel' adica pe turnul cu antene de telecomunicatii. Bineinteles ca eu nu am putut urca mai sus de primul etaj , dar chiar si asa eram de'a dreptul fascinata de panorama satului vazut de la inaltime in lumina lunii , desi eram obisnuita cu astfel pe privelisti pentru ca acasa obisnuiam sa admir orasul de la balcon. Stiu deasemenea ca intr'o seara am mers la baie , dar aici m'am multumit sa stau si sa privesc , imi era frica sa intru in apa noaptea pentru ca nu am excelat niciodata la inot.Sau cand am aruncat prima oara cu corcodele in Rika si Eddy....sau intr-o seara cand ei s-au dus la baie si noi le-am furat hainele.
Intr'alta seara imi amintesc ca ne'am strans vreo 10 si am mers pe jos pana in satul vecin ca sa ne ducem si noi 'la discoteca' , bineinteles ca in asa zisa discoteca am stat doar 10 - 15 minute pentru ca drumu dus - intors ne'a luat toata seara si ne'a lasat cele mai multe amintiri .
Sunt atatea de care imi amintesc incat as putea scrie o carte intreaga cu ele.
Dar acum eu m'am schimbat , am crescut si am incetat sa ma mai duc acolo asa des. De ce?
Pentru ca sunt constienta ca atunci aveau un farmec aparte din cauza varstei mele , acum chiar daca ma duc nu mai e la fel... imi raman insa cele mai de pret amintiri ale mele de pana acum , adanc intiparite in inima si in memorie .De fiecare data cand imi amintesc simt entuziasmul care il aveam atunci pentru orice lucru marunt pe care il faceam , imi aduc un zambet larg pe buze...
Toate verile copilariei mele si jumatate din cele ale adolescentei sunt marcate de locul ala. Acolo era refugiul meu , singurul loc in care ma simteam fericita 24 h/24 , 7 zile/7 , unde toate dorintele mele se implineau , unde prindeam aripi si puteam sa zbor pana in inaltul cerului. Acolo unde iarba e de un verde crud pana toamna tarziu , unde razele calde ale soarele patrund pe geam dimineata si te trezesc din somn , asta daca ai avut norocu sa nu te fi trezit mai inainte o musca sacaitoare . Acolo unde zilele sunt lungi , pline de joaca si chicote de copii veseli , iar serile au un farmec aparte datorita aerului curat , racoritor .
Da , locul acela e la tara.
Mi'e dor de timpul in care eram mica si zilele toride le pierdeam alaturi de ele , cand ne plimbam cu bicicleta ore in sir , jucam carti in spatele casei sau sub umbra batranuului nuc , cand compuneam si cantam cantece , cand ne strangeam cate 15 - 20 copii si jucam 'ochi albastri` , 'sticluta cu otrava' , 'prinselea' , 'leapsa' , , ' rosu galben si albastru' , ' adevar sau provocare ' ' flori , fete si baieti , melodii si cantareti' pana seara tarziu.Mi'e dor de zilele in care plecam pe furis la garla si minteam ca sunt la o prietena , veneam acasa rosie de la soare si spuneam ca am facut plaja in curte , sau de zilele in care ma duceam la magazin si ma intorceam acasa dupa 3 ore pentru ca intre timp stateam in parc.
Mi'e dor de fetita aceea satena cu ochii mari si curioasi , umpic durdulica , vioaie si plina de viata .
Imi amintesc de serile de vara in care dadeam reprezentatii cu ' formatia' in fata celorlalti copii , cand spuneam bancuri sau povesti de groaza in lumina slaba a lunii , cand ii dadeam ceasul inapoi maiei ca sa pot sta mai mult afara , cand ieseau vecinii si ne luau la zor ca facem prea multa galagie si nu se pot odihni din cauza noastra si cand mai tarziu vazand ca avertismentele lor nu dau roade au trecut la fapte : aruncau apa prin gard ca sa ne ude. Imi amintesc ca o data un mosneag nici nu s'a mai sinchisit sa scoata apa din fantana , a aruncat pe noi apa murdara din troc. Patania asta ne'a facut sa ne mutam ' sediul ' de intalnire . Acum serile ne gaseau in sat ,mai exact in parc , in curtea scolii , la gazeta , si de cateva ori chiar in tribuna terenului de fotbal .
Imi amintesc ca acum deja crescusem.Aveam voie sa stau seara afara mai pana tarziu , asa ca nu mai dadeam cesul inapoi. Erau acum nopti in care pur si simplu pierdeam timpu aiurea , mancam acadele , jeleuri si seminte , ascultam muzica , si povesteam cate'n luna si in stele. Chiar si cand nu faceam nimic altceva decat sa stam 'la o samanta' serile erau pline de rasete si veselie .
Imi amintesc totusi de cateva seri mai speciale , de exemplu : de prima mea plimbare cu scuteru care a durat o noapte intreaga , si de chinul de a 2 a zi pt a-mi descurca parul , sau de seara in care am invatat sa'l conduc chiar eu , eram asa mandra de 'realizarea' mea.
Imi mai amintesc si de seara in care din teribilism , ne'am gasit vreo 5 mai curajosi sa ne urcam pe 'renel' adica pe turnul cu antene de telecomunicatii. Bineinteles ca eu nu am putut urca mai sus de primul etaj , dar chiar si asa eram de'a dreptul fascinata de panorama satului vazut de la inaltime in lumina lunii , desi eram obisnuita cu astfel pe privelisti pentru ca acasa obisnuiam sa admir orasul de la balcon. Stiu deasemenea ca intr'o seara am mers la baie , dar aici m'am multumit sa stau si sa privesc , imi era frica sa intru in apa noaptea pentru ca nu am excelat niciodata la inot.Sau cand am aruncat prima oara cu corcodele in Rika si Eddy....sau intr-o seara cand ei s-au dus la baie si noi le-am furat hainele.
Intr'alta seara imi amintesc ca ne'am strans vreo 10 si am mers pe jos pana in satul vecin ca sa ne ducem si noi 'la discoteca' , bineinteles ca in asa zisa discoteca am stat doar 10 - 15 minute pentru ca drumu dus - intors ne'a luat toata seara si ne'a lasat cele mai multe amintiri .
Sunt atatea de care imi amintesc incat as putea scrie o carte intreaga cu ele.
Dar acum eu m'am schimbat , am crescut si am incetat sa ma mai duc acolo asa des. De ce?
Pentru ca sunt constienta ca atunci aveau un farmec aparte din cauza varstei mele , acum chiar daca ma duc nu mai e la fel... imi raman insa cele mai de pret amintiri ale mele de pana acum , adanc intiparite in inima si in memorie .De fiecare data cand imi amintesc simt entuziasmul care il aveam atunci pentru orice lucru marunt pe care il faceam , imi aduc un zambet larg pe buze...
marți, 26 octombrie 2010
Pe strazi
Ma plimb prin labirintul pe care il fac strazile prin oras. Imi pun castile pe urechi, melodia pe repete si plec sa ma ratacesc printre blocuri. Imi place asa!
Ganduri de vanilie imi asalteaza creierul si imi trezesc amintiri. Si merg. Bloc dupa bloc, alee dupa alee, strada dupa strada. Atent la pasi, privesc tot ce ma inconjoara, de parca mereu caut ceva. Si poate ca intradevar caut. Poate caut timp, sau poate caut pe cineva.Nici eu nu stiu. Si merg.
Melodia din casti e aproape de final. E doar a 17 a oara cand o ascult. Sper sa mai urmeze, pentru ca ma obsedeaza, o fredonez si in somn.
In spatele meu, strazile se inchid. Merg mai departe, bloc dupa bloc, alee dupa alee, strada dupa strada...
Ganduri de vanilie imi asalteaza creierul si imi trezesc amintiri. Si merg. Bloc dupa bloc, alee dupa alee, strada dupa strada. Atent la pasi, privesc tot ce ma inconjoara, de parca mereu caut ceva. Si poate ca intradevar caut. Poate caut timp, sau poate caut pe cineva.Nici eu nu stiu. Si merg.
Melodia din casti e aproape de final. E doar a 17 a oara cand o ascult. Sper sa mai urmeze, pentru ca ma obsedeaza, o fredonez si in somn.
In spatele meu, strazile se inchid. Merg mai departe, bloc dupa bloc, alee dupa alee, strada dupa strada...
Cum era inainte...
...pai...inainte era! Acum, nu prea mai e sau daca e, e putin!
Mai stiti ma, cand ne sunam seara pe fix, "Ba ce facem maine? Mergem la un gratr?" "Unde ma?" "Nu stiu, la Lehliu?!" si dimineata la 7 eram in gara cu rucsacii in spate, plini cu bere la 2, gratarul legat de rucsac si muzica de le boxe de calculator alimentate la baterie de 12V.
Nu ne trebuiau masini, nu trebuia sa ne strangem multi, ca sa punem bani de benzina, nu ne trebuiau planuri facute cu cateva luni inainte. Faceam doar chestii de moment.
Sau cand am plecat la Alba, de 1 decembrie, cu Grasu in tricou si geaca subtire, venita direct de la chef in gara, cu Ciupi, care dormea si balea geamurile compartimentului, Colhon in maieul ala mov, io in geaca aia mai mare cu 3 numere decat mine si Roby cu grohaielile alea ale lui in loc de ras!
Acum au aparut alte chestii, abia ne mai strangem sa vedem un meci toti sau sa mai stam de vorba. Sa nu mai zic de o golaneala, de o betie pe undeva.
Acum sunt doar scuze si pretexte sa nu ne mai intalnim: "asta seara stau cu iuby","ies in oras cu Andra', "ma duc la Kiki", "m-am certat cu el si n-am chef sa mai ies", etc....
Si nu vreau sa creada baieti ca am ceva cu ei, din contra tin la voi, doar ca prin faptul ca muncim undeva, timpul liber pe care il avem, acum preferam sa-l petrecem cu voi decat sa mai iesim noi.
Acum daca vrem sa facem o iesire o planuim din timp, in functie de cum suntem libere, in functie de cum pot si baieti sa mearga cu noi si mai ales in functie de bani. Parca inainte nu ne trebuiau asa multi bani. Parca era mai simplu!
Imi pare rau ca ne-am cam pisat unii pe altii si ca ne-am destramat ca grup! Si imi pare rau ca o sa incepe incet, incet sa ne mai auzim la telefon doar de sarbatori si probabil o sa ne vedem odata pe an!
Si da, ma, imi pare rau ca a plecat Roby la Jilava (sa ai grija pe acolo, ba golane!) si ca probabil o sa plece si Piticu, la anu!
Mai stiti ma, cand ne sunam seara pe fix, "Ba ce facem maine? Mergem la un gratr?" "Unde ma?" "Nu stiu, la Lehliu?!" si dimineata la 7 eram in gara cu rucsacii in spate, plini cu bere la 2, gratarul legat de rucsac si muzica de le boxe de calculator alimentate la baterie de 12V.
Nu ne trebuiau masini, nu trebuia sa ne strangem multi, ca sa punem bani de benzina, nu ne trebuiau planuri facute cu cateva luni inainte. Faceam doar chestii de moment.
Sau cand am plecat la Alba, de 1 decembrie, cu Grasu in tricou si geaca subtire, venita direct de la chef in gara, cu Ciupi, care dormea si balea geamurile compartimentului, Colhon in maieul ala mov, io in geaca aia mai mare cu 3 numere decat mine si Roby cu grohaielile alea ale lui in loc de ras!
Acum au aparut alte chestii, abia ne mai strangem sa vedem un meci toti sau sa mai stam de vorba. Sa nu mai zic de o golaneala, de o betie pe undeva.
Acum sunt doar scuze si pretexte sa nu ne mai intalnim: "asta seara stau cu iuby","ies in oras cu Andra', "ma duc la Kiki", "m-am certat cu el si n-am chef sa mai ies", etc....
Si nu vreau sa creada baieti ca am ceva cu ei, din contra tin la voi, doar ca prin faptul ca muncim undeva, timpul liber pe care il avem, acum preferam sa-l petrecem cu voi decat sa mai iesim noi.
Acum daca vrem sa facem o iesire o planuim din timp, in functie de cum suntem libere, in functie de cum pot si baieti sa mearga cu noi si mai ales in functie de bani. Parca inainte nu ne trebuiau asa multi bani. Parca era mai simplu!
Imi pare rau ca ne-am cam pisat unii pe altii si ca ne-am destramat ca grup! Si imi pare rau ca o sa incepe incet, incet sa ne mai auzim la telefon doar de sarbatori si probabil o sa ne vedem odata pe an!
Si da, ma, imi pare rau ca a plecat Roby la Jilava (sa ai grija pe acolo, ba golane!) si ca probabil o sa plece si Piticu, la anu!
joi, 21 octombrie 2010
Nopti albe ...
Stii...cu totii avem nopti in care nu putem dormi...nopti in care ne macina gandurile
sau....nopti in care pur si simplu nu putem dormi
Citeste si ... povestea mea ... o poveste ca oricare alta....
La dracu…8 dimineatza ce m-am trezit asa devreme? iar nu am putut sa dorm.ale dracu de probleme.E ceve in neregula cu mine.am acelasi cosmar:ma visez cu o parte din prieteni in penitenciar…Doamne iarta-ma te rog,promit ca nu o sa mai fac.
Nu mai pun mana pe droguri sa vand cat as fi de saraca,nu s-a meritat doamne am fost prosta n-am realizat,am trait o lume regeste pana cand m-au sifonat.M-au luat din pat ca pe ultimii infractor de pe strada.Nu stiam ce se intampla nici nu ma gandeam la iarba ,era exact ca in cosmaruri.. m-au condus pe un coridor,m-au bagat intr-o camera in care aduceau infractori.Parca nu era adevarat am jurat ca sunt nevinovata.Recunosc ca nu stiu absolut nimic si ca nu sunt implicata.Ciudat… prietenii de fapte erau greu de intimidat dar speriati de puscarie m-au incriminat.
Fratilor uitati-va la mine: tremur, sunt speriata,nu sunt pregatita de parnaie ,nu la asta am aspirat.
"Stai linistita esti minora n-ai cum sa faci puscarie!"
"Depinde de judecator niciodata nu se stie!"
Unii ma incurajeaza, unii ma descurajeaza,altii nu-mi dau niciun sfat fiindca nu-i intereseaza.Nu pot fi indiferenta, puscaria e puscarie si sunt speriata rau de ea …firar a dreacului sa fie.
Cei care au fost spun ca nu s-ar mai duce vreo data.Nu ar mai vrea sa piarda ani din viata indiferent de fapta.Decat murdara si inghesuiat ca o pasare in colivie mai bine fara bani dar libera in saracie.Am facut-o, acum regret dar timpul e ireversibil trebuie sa tin ochii larg deschisi totul e imprevizibil.Acest razboi psihic e prea greu sunt un simplu om.E o lupta grea iar eu nu am decat o foaie siun creion…..
E al dracu de stresant cand se joaca cu mintea mea,spun ca vor sa ma ajute dar vor sa-mi faca viata grea.Politaiul bate-ntruna cu pixul in masa,imi pune aceleasi intrebari formulate altfel si ma deruteaza.Ma-ncurc in minciuni,ma balbai si ma contrazic singura.S-au oprit bataile pixului..si-au dat seama sigur..tot cu nu in brate ,frate, ca asa am invatat pe strada.
O sa ma lege de scaun..sa ma-njure sa ma bata...da..
Altii sunt baietii de la crima organizata,sunt cei care nu scapa nici o fapta niciodata.
Retine aspectu..nu vorbesc despre jandarmerie care-ti da amenda ca bei in public sau faci galagie.Ma pregatesc pentru sentinta deci pentru cei mai rau.Sper ca domnul judecator nu ma trimite la bulau
Asta nu-i poveste,frate, e numai si numai realitate…
Gandurile unei traficante lipsita de somn in noapte….
sau....nopti in care pur si simplu nu putem dormi
Citeste si ... povestea mea ... o poveste ca oricare alta....
La dracu…8 dimineatza ce m-am trezit asa devreme? iar nu am putut sa dorm.ale dracu de probleme.E ceve in neregula cu mine.am acelasi cosmar:ma visez cu o parte din prieteni in penitenciar…Doamne iarta-ma te rog,promit ca nu o sa mai fac.
Nu mai pun mana pe droguri sa vand cat as fi de saraca,nu s-a meritat doamne am fost prosta n-am realizat,am trait o lume regeste pana cand m-au sifonat.M-au luat din pat ca pe ultimii infractor de pe strada.Nu stiam ce se intampla nici nu ma gandeam la iarba ,era exact ca in cosmaruri.. m-au condus pe un coridor,m-au bagat intr-o camera in care aduceau infractori.Parca nu era adevarat am jurat ca sunt nevinovata.Recunosc ca nu stiu absolut nimic si ca nu sunt implicata.Ciudat… prietenii de fapte erau greu de intimidat dar speriati de puscarie m-au incriminat.
Fratilor uitati-va la mine: tremur, sunt speriata,nu sunt pregatita de parnaie ,nu la asta am aspirat.
"Stai linistita esti minora n-ai cum sa faci puscarie!"
"Depinde de judecator niciodata nu se stie!"
Unii ma incurajeaza, unii ma descurajeaza,altii nu-mi dau niciun sfat fiindca nu-i intereseaza.Nu pot fi indiferenta, puscaria e puscarie si sunt speriata rau de ea …firar a dreacului sa fie.
Cei care au fost spun ca nu s-ar mai duce vreo data.Nu ar mai vrea sa piarda ani din viata indiferent de fapta.Decat murdara si inghesuiat ca o pasare in colivie mai bine fara bani dar libera in saracie.Am facut-o, acum regret dar timpul e ireversibil trebuie sa tin ochii larg deschisi totul e imprevizibil.Acest razboi psihic e prea greu sunt un simplu om.E o lupta grea iar eu nu am decat o foaie siun creion…..
E al dracu de stresant cand se joaca cu mintea mea,spun ca vor sa ma ajute dar vor sa-mi faca viata grea.Politaiul bate-ntruna cu pixul in masa,imi pune aceleasi intrebari formulate altfel si ma deruteaza.Ma-ncurc in minciuni,ma balbai si ma contrazic singura.S-au oprit bataile pixului..si-au dat seama sigur..tot cu nu in brate ,frate, ca asa am invatat pe strada.
O sa ma lege de scaun..sa ma-njure sa ma bata...da..
Altii sunt baietii de la crima organizata,sunt cei care nu scapa nici o fapta niciodata.
Retine aspectu..nu vorbesc despre jandarmerie care-ti da amenda ca bei in public sau faci galagie.Ma pregatesc pentru sentinta deci pentru cei mai rau.Sper ca domnul judecator nu ma trimite la bulau
Asta nu-i poveste,frate, e numai si numai realitate…
Gandurile unei traficante lipsita de somn in noapte….
joi, 14 octombrie 2010
Consum...
Atenție, articol nu prea tolerant, dedicat atât celor care consumă droguri cât și celor care se gândesc să se apuce!
Sunt de părere că idioții care iau droguri își merită chinul. Adică, fundamental, este o chestie de alegere, dacă alegi să o apuci pe un drum despre care știi că este greșit, sau să nu o apuci. Simplu. Ești idiot și te apuci de droguri? Nasol, că io țin cu selecția naturală care, în mod cert, te va curăța. E ca un suicid. Regretele tardive sunt în zadar.
Bine, admit că și consumatorii de droguri au familii, care suferă din pricina lor. Așa că uite cum fac. Pun pe blog bannerul campaniei “Spune nu drogurilor”. Dar nu o fac pentru voi, dragi și stimați retarzi, ci pentru familiile voastre. Că voi sunteți niște nenorociți egoiști care încearcă să trișeze viața, în loc să o ia la trântă. E mai ușor să iei droguri decât să-ți înfrunți demonii! Ceea ce este greșit, lucru pentru care, evident, plătiți scump acum. Cu banii pe care i-ați risipit puteau fi salvate câteva vieți. Ale unor oameni care chiar doreau să trăiască și care n-au ales să meargă pe un drum greșit. Așa că rușine. Să țineți cont de șansa care v-a fost dată, șansă pe care alții, poate, n-au avut-o.Așa că nu, nu-mi mulțumiți! Încetați să vă mai bateți joc de voi și de ceilalți.
Sunt de părere că idioții care iau droguri își merită chinul. Adică, fundamental, este o chestie de alegere, dacă alegi să o apuci pe un drum despre care știi că este greșit, sau să nu o apuci. Simplu. Ești idiot și te apuci de droguri? Nasol, că io țin cu selecția naturală care, în mod cert, te va curăța. E ca un suicid. Regretele tardive sunt în zadar.
Bine, admit că și consumatorii de droguri au familii, care suferă din pricina lor. Așa că uite cum fac. Pun pe blog bannerul campaniei “Spune nu drogurilor”. Dar nu o fac pentru voi, dragi și stimați retarzi, ci pentru familiile voastre. Că voi sunteți niște nenorociți egoiști care încearcă să trișeze viața, în loc să o ia la trântă. E mai ușor să iei droguri decât să-ți înfrunți demonii! Ceea ce este greșit, lucru pentru care, evident, plătiți scump acum. Cu banii pe care i-ați risipit puteau fi salvate câteva vieți. Ale unor oameni care chiar doreau să trăiască și care n-au ales să meargă pe un drum greșit. Așa că rușine. Să țineți cont de șansa care v-a fost dată, șansă pe care alții, poate, n-au avut-o.Așa că nu, nu-mi mulțumiți! Încetați să vă mai bateți joc de voi și de ceilalți.
miercuri, 13 octombrie 2010
Moartea
Dupa o noapte ploioasa linistea se coborase peste oras. Atunci cand primele raze ale soarelui au inceput sa mangaie cerul, fata care nu dormise nici o secunda s-a ridicat din pat si a intrat direct sub dus. A stat acolo timp de o ora si a cantat. Glasul ei frumos a ajuns pana in strada si astfel, toti vecinii ei s-au trezit intr-un mod cat se poate de placut. Parea ca va incepe o zi ca oricare alta, dar nu avea sa fie asa. Urmau acele douazeci si patru de ore de care trebuie sa ne ferim cu totii; nici o banuiala nu a incoltit in mintea celei care s-a imbracat frumos si a plecat la plimbarea de dimineata.
Pe drum, fata a intalnit un batran cersetor care statea ascuns sub cel mai mare copac din oras. Acesta a chemat-o pe tanara spre el rugand-o sa-i dea un banut; fata a zambit si s-a apropiat intinzandu-i o moneda. Atunci, cersetorul a ranjit ca un animal si i-a prins cu brutalitate mana: “Azi o sa mori!”a spus printre dinti. Glasul aspru a ingrozit-o putin, dar nu i-a dat prea mare atentie; si-a tras repede mana si a mers mai departe.
In acest timp, cersetorul, ajutandu-se de un bat alerga schiopatat strigandu-i sa mearga in casa si sa stea acolo, pentru ca moartea o pandeste undeva in strada. Asa a si facut, si-a facut cateva cumparaturi si s-a reintors in apartamentul ei. Incerca sa doarma macar o jumatate de ora, dar glasul hodorogit al batranului ii inunda creierul. Nu-si putea imagina cum a indraznit cineva sa-i faca o asemenea farsa. Pesemne ca batranul acesta nebun asa face cu toata lumea. In zadar incerca sa-si mute gandurile in alta parte, nu reusea; spaima mortii ii intrase pana in inima
si nu mai iesea cu nici un chip.
Incepuse deja sa-si imagineze moartea in fel si chip: o masina venea spre ea in mare viteza si… nu, nu asta trebuie sa fie, gandea fata. Poate ca ucigasul este chiar el, nebunul cu previziunile. Daca o urmarise pana acasa si astepta o ocazie de a putea intra peste ea? Nici asta nu poate fi, moartea astepta undeva in strada. Incepuse sa-i incolseasca din ce in ce mai tare in minte gandul ca cineva, sau ceva o va omori azi. Oare ar fi fost mai bine daca ramanea toata ziua inchisa in casa
? Nu, trebuia sa infrunte moartea, indiferent sub ce infatisare i se afisa. Cu toate ca spaima ii intrase in suflet, fata incerca sa ramana cat mai rationala; nu era posibil ca acel nebun batran sa-i fi spus acele lucruri doar pentru a se distra? De ce ar trebui oare sa se fereasca? De masini, tramvaie, de barbatii cu infatisari dubioase, de betivi, de electricitate, de… era imposibil, nu putea sa moara.
A stat asa multa vreme si cand a simtit ca incordarea i-a ajuns la maxim s-a imbracat si a iesit din casa. Daca moartea avea sa vina chiar azi, femeia era hotarata sa o vada. Poate ca vor reusi sa ajunga la o intelegere. Cu pasi sovaielnici s-a indreptat spre locul unde-l intalnise pe batranul cersetor. Dar daca moartea era ascunsa chiar in acest nefericit? Niciodata nu se gandise la momentul ultim decat ca fiind undeva departe, acolo unde parul i-ar fi albit, iar nepotii ar fi vizitat-o de prea multe ori. Era clar ca nu fusese decat o gluma proasta aruncata la intamplare. Se va duce doar ca sa-l certe pe nebun.
In cealalta parte a orasului, barbatul se trezise greu si chiar ar mai fi dormit, dar zgomotul vecinilor nu-l mai lasa nici sa gandeasca; asa ca s-a imbracat repede si a pornit la intamplare, prin oras. Era un om ca toti ceilalti, singurul lucru care-l diferentia de restul lumii era frumusetea. Fata lui avea ceva angelic, dar il tradau ochii reci. Privirea goala si insensibila era bine ascunsa sub niste gene lungi si stufoase, trebuia sa-l privesti adanc pentru a simti gheata pe care ti-o baga in suflet.
Era monotona viata acestui om, nu muncise si nu iubise pe nimeni niciodata. Cat era ziua de lunga statea si citea iar seara pornea in lungi plimbari. Nu-i placea nimic, nu radea niciodata si ura oamenii. Dar in aceasta zi totul avea sa se schimbe pentru ca numai peste putin timp avea sa se intalneasca cu cea careia ii fusese prevestita moartea.
Fata mergea din ce in ce mai repede spre locul in care statea batranul nebun. De cand il intalnise nu mai avea pace. In ochii ei, trecatorii nu erau decat niste criminali; avea senzatia ca fiecare se apropie mult prea mult si ca orice lucru tinut de catre acestia in mana era o posibila arma. In mintea bietei fete suna obsesiv fraza:”O sa mori, moartea te pandeste in strada.”
Cum oare ar putea-o pacali? In cazul in care s-ar intalni cu ea, o sa-i ceara sa o mai lase in pace o vreme. Era mult prea frumoasa
pentru a disparea de pe pamantul asta atat de repede. Nici nu banuia ca urmatoarea ei viata avea sa inceapa exact in momentul in care avea sa se intalneasca cu barbatul care locuia in celalalt capat al orasului. Si acel moment avea sa vina… acum. In clipa in care si-au intalnit privirile, fata l-a luat de mana si i-a spus:
- Azi trebuia sa ma intalnesc cu altcineva, nu cu tine.
- Iar eu trebuia sa dorm.
- Si-ti pare rau?
- Nu.
- Deloc?
- Deloc… Dar tie?
- Mie? Nu,de ce?
- Ti-am stricat intalnirea.
- Nu era importanta.
- Nu?
- Nu.
- Deloc?
- Deloc.
- A iesit soarele.
- Ma mir, credeam ca va ploua.
- Si eu. Uite un batran cersetor, sa-i dam un banut.
- Hai sa nu-i dam.
- De ce?
- Daca-i dam, va ploua.
- Esti sigura?
- Nu, dar vrei sa riscam?
- Nu.
- Cum te cheama?
- Dar pe tine?
- Nu-ti spun.
- Nici eu. Cu cine trebuia sa te intalnesti azi?
- Cu Moartea. O cunosti?
- Sigur ca da.
- Cine e?
- Ura din sufletul tau.
- Si daca ura a disparut?
- A disparut si Moartea.
- Unde mergem acum?
- Oriunde.
Pe drum, fata a intalnit un batran cersetor care statea ascuns sub cel mai mare copac din oras. Acesta a chemat-o pe tanara spre el rugand-o sa-i dea un banut; fata a zambit si s-a apropiat intinzandu-i o moneda. Atunci, cersetorul a ranjit ca un animal si i-a prins cu brutalitate mana: “Azi o sa mori!”a spus printre dinti. Glasul aspru a ingrozit-o putin, dar nu i-a dat prea mare atentie; si-a tras repede mana si a mers mai departe.
In acest timp, cersetorul, ajutandu-se de un bat alerga schiopatat strigandu-i sa mearga in casa si sa stea acolo, pentru ca moartea o pandeste undeva in strada. Asa a si facut, si-a facut cateva cumparaturi si s-a reintors in apartamentul ei. Incerca sa doarma macar o jumatate de ora, dar glasul hodorogit al batranului ii inunda creierul. Nu-si putea imagina cum a indraznit cineva sa-i faca o asemenea farsa. Pesemne ca batranul acesta nebun asa face cu toata lumea. In zadar incerca sa-si mute gandurile in alta parte, nu reusea; spaima mortii ii intrase pana in inima
si nu mai iesea cu nici un chip.
Incepuse deja sa-si imagineze moartea in fel si chip: o masina venea spre ea in mare viteza si… nu, nu asta trebuie sa fie, gandea fata. Poate ca ucigasul este chiar el, nebunul cu previziunile. Daca o urmarise pana acasa si astepta o ocazie de a putea intra peste ea? Nici asta nu poate fi, moartea astepta undeva in strada. Incepuse sa-i incolseasca din ce in ce mai tare in minte gandul ca cineva, sau ceva o va omori azi. Oare ar fi fost mai bine daca ramanea toata ziua inchisa in casa
? Nu, trebuia sa infrunte moartea, indiferent sub ce infatisare i se afisa. Cu toate ca spaima ii intrase in suflet, fata incerca sa ramana cat mai rationala; nu era posibil ca acel nebun batran sa-i fi spus acele lucruri doar pentru a se distra? De ce ar trebui oare sa se fereasca? De masini, tramvaie, de barbatii cu infatisari dubioase, de betivi, de electricitate, de… era imposibil, nu putea sa moara.
A stat asa multa vreme si cand a simtit ca incordarea i-a ajuns la maxim s-a imbracat si a iesit din casa. Daca moartea avea sa vina chiar azi, femeia era hotarata sa o vada. Poate ca vor reusi sa ajunga la o intelegere. Cu pasi sovaielnici s-a indreptat spre locul unde-l intalnise pe batranul cersetor. Dar daca moartea era ascunsa chiar in acest nefericit? Niciodata nu se gandise la momentul ultim decat ca fiind undeva departe, acolo unde parul i-ar fi albit, iar nepotii ar fi vizitat-o de prea multe ori. Era clar ca nu fusese decat o gluma proasta aruncata la intamplare. Se va duce doar ca sa-l certe pe nebun.
In cealalta parte a orasului, barbatul se trezise greu si chiar ar mai fi dormit, dar zgomotul vecinilor nu-l mai lasa nici sa gandeasca; asa ca s-a imbracat repede si a pornit la intamplare, prin oras. Era un om ca toti ceilalti, singurul lucru care-l diferentia de restul lumii era frumusetea. Fata lui avea ceva angelic, dar il tradau ochii reci. Privirea goala si insensibila era bine ascunsa sub niste gene lungi si stufoase, trebuia sa-l privesti adanc pentru a simti gheata pe care ti-o baga in suflet.
Era monotona viata acestui om, nu muncise si nu iubise pe nimeni niciodata. Cat era ziua de lunga statea si citea iar seara pornea in lungi plimbari. Nu-i placea nimic, nu radea niciodata si ura oamenii. Dar in aceasta zi totul avea sa se schimbe pentru ca numai peste putin timp avea sa se intalneasca cu cea careia ii fusese prevestita moartea.
Fata mergea din ce in ce mai repede spre locul in care statea batranul nebun. De cand il intalnise nu mai avea pace. In ochii ei, trecatorii nu erau decat niste criminali; avea senzatia ca fiecare se apropie mult prea mult si ca orice lucru tinut de catre acestia in mana era o posibila arma. In mintea bietei fete suna obsesiv fraza:”O sa mori, moartea te pandeste in strada.”
Cum oare ar putea-o pacali? In cazul in care s-ar intalni cu ea, o sa-i ceara sa o mai lase in pace o vreme. Era mult prea frumoasa
pentru a disparea de pe pamantul asta atat de repede. Nici nu banuia ca urmatoarea ei viata avea sa inceapa exact in momentul in care avea sa se intalneasca cu barbatul care locuia in celalalt capat al orasului. Si acel moment avea sa vina… acum. In clipa in care si-au intalnit privirile, fata l-a luat de mana si i-a spus:
- Azi trebuia sa ma intalnesc cu altcineva, nu cu tine.
- Iar eu trebuia sa dorm.
- Si-ti pare rau?
- Nu.
- Deloc?
- Deloc… Dar tie?
- Mie? Nu,de ce?
- Ti-am stricat intalnirea.
- Nu era importanta.
- Nu?
- Nu.
- Deloc?
- Deloc.
- A iesit soarele.
- Ma mir, credeam ca va ploua.
- Si eu. Uite un batran cersetor, sa-i dam un banut.
- Hai sa nu-i dam.
- De ce?
- Daca-i dam, va ploua.
- Esti sigura?
- Nu, dar vrei sa riscam?
- Nu.
- Cum te cheama?
- Dar pe tine?
- Nu-ti spun.
- Nici eu. Cu cine trebuia sa te intalnesti azi?
- Cu Moartea. O cunosti?
- Sigur ca da.
- Cine e?
- Ura din sufletul tau.
- Si daca ura a disparut?
- A disparut si Moartea.
- Unde mergem acum?
- Oriunde.
Intoarce-te
De ce spun ca te urasc, cand de fapt te iubesc inexplicabil de mult... De ce ma mint diminetile si imi spun ca nu te mai vreau, ca nu te-as ierta daca azi mi-ai cere sa fim din nou impreuna. Stiu bine ca asta imi doresc. Si tu stii. Ca inca te iubesc.
De ce nu pot alunga sentimentul acesta atat de apasator, atat de rar intalnit... caci e cumplit sa simti pentru o persoana ura fiindca acum e cu alcineva si un dor imens pentru ca o doresti din nou cu tine. Cine poate sa intelega? Cine poate sa ma inteleaga?
Tu poti? Ar trebui, fiindca despre tine e vorba, despre tine... acel nepasator, crud si rece. De TINE e vorba, iubitul meu, caci m-ai otravit... si acum nu pot sa ma vindec, nu exista tratament
si nici baiat pentru a putea sa ma vindece de pasiunea acestea nebuna din sufletul meu.
In viata
mea ai fost intotdeauna ca o bautura rara in colectia asta de vinuri ieftine. Ai fost totul pentru mine, dar asta n-ai inteles TU, niciodata...
Crezi ca mi-e bine sa te stiu cu alta? Crezi ca pot sa-mi refac viata pe care tu ai marcat-o atat de nepasator? Eram definitiv a ta, te iubeam cu fiecare participa din corpul meu, ti-am iertat orice, mi-am deschis sufletul in fata ta... dar ai plecat, m-ai facut sa zbor atat de sus, ca dintr-o data sa-mi tai toata aceasta euforie si sa cad de la o inaltime atat de mare? Ce suflet ai putut sa ai in TINE, cand eu m-am zdrobit?
Ma urasc pentru ca inca te iubesc in ciuda a cate mi-ai facut, ma urasc pentru ca n-as putea sa rezist [o stiu] si cu siguranta ti-as zice DA pentru a doua oara. Nu pot sa ma iert pentru ca te astept... atat de nerabdatoare ca maine sa vii la mine, sa ma saruti... sa ma inveti din nou sa traiesc asa cum am trait atunci... Astept ca eu, sa fiu definitiv a ta... Insa doar astept...
Inca reusesc sa tin capul sus in fata ta, reusesc sa fiu tare... dar stiu ca la orice atingere voi ceda slabiciunii mele.
Stiu ca n-ai sa te mai intorci si mi-e groaza, imi vine sa urlu, sa tip... dar tac si inghit.
Mi-e frica sa ies doar de teama de a nu te intalni. Mi-e frica de mine caci te iubesc si nu-ti pot rezista. In ciuda atator chestii, tu ai viata ta acum... si oricat ti-as scrie, orice as FACE, tu nu mai te intorci... Te astept zadarnic.
Sper ca totusi ai sa revii... daca nu la mine, macar in visele mele... macar sa fiu multumita caci undeva tot esti prezent si vei fi INTOTDEAUNA in viata mea!
Pentru cineva pe care l-am iubit, il iubesc si probabil il voi iubi! Pentru EL!
De ce nu pot alunga sentimentul acesta atat de apasator, atat de rar intalnit... caci e cumplit sa simti pentru o persoana ura fiindca acum e cu alcineva si un dor imens pentru ca o doresti din nou cu tine. Cine poate sa intelega? Cine poate sa ma inteleaga?
Tu poti? Ar trebui, fiindca despre tine e vorba, despre tine... acel nepasator, crud si rece. De TINE e vorba, iubitul meu, caci m-ai otravit... si acum nu pot sa ma vindec, nu exista tratament
si nici baiat pentru a putea sa ma vindece de pasiunea acestea nebuna din sufletul meu.
In viata
mea ai fost intotdeauna ca o bautura rara in colectia asta de vinuri ieftine. Ai fost totul pentru mine, dar asta n-ai inteles TU, niciodata...
Crezi ca mi-e bine sa te stiu cu alta? Crezi ca pot sa-mi refac viata pe care tu ai marcat-o atat de nepasator? Eram definitiv a ta, te iubeam cu fiecare participa din corpul meu, ti-am iertat orice, mi-am deschis sufletul in fata ta... dar ai plecat, m-ai facut sa zbor atat de sus, ca dintr-o data sa-mi tai toata aceasta euforie si sa cad de la o inaltime atat de mare? Ce suflet ai putut sa ai in TINE, cand eu m-am zdrobit?
Ma urasc pentru ca inca te iubesc in ciuda a cate mi-ai facut, ma urasc pentru ca n-as putea sa rezist [o stiu] si cu siguranta ti-as zice DA pentru a doua oara. Nu pot sa ma iert pentru ca te astept... atat de nerabdatoare ca maine sa vii la mine, sa ma saruti... sa ma inveti din nou sa traiesc asa cum am trait atunci... Astept ca eu, sa fiu definitiv a ta... Insa doar astept...
Inca reusesc sa tin capul sus in fata ta, reusesc sa fiu tare... dar stiu ca la orice atingere voi ceda slabiciunii mele.
Stiu ca n-ai sa te mai intorci si mi-e groaza, imi vine sa urlu, sa tip... dar tac si inghit.
Mi-e frica sa ies doar de teama de a nu te intalni. Mi-e frica de mine caci te iubesc si nu-ti pot rezista. In ciuda atator chestii, tu ai viata ta acum... si oricat ti-as scrie, orice as FACE, tu nu mai te intorci... Te astept zadarnic.
Sper ca totusi ai sa revii... daca nu la mine, macar in visele mele... macar sa fiu multumita caci undeva tot esti prezent si vei fi INTOTDEAUNA in viata mea!
Pentru cineva pe care l-am iubit, il iubesc si probabil il voi iubi! Pentru EL!
"Nu ma intreba ce am facut ca nu stiu"
Gata ! Nu mai merge asa , si desi stiam asta de mult timp , de abia acum iau in considerare faptul ca ma pot lasa si ca nu ar trebui decat sa imi impun asta.
1.Nu mai beau.
2.Nu mai trag.
M-am convis cati tin la mine , si cati ce ar face in anumite momente. Nu vreau sa imi pierd prietenii adevarati , vreau sa le demonstrez ca pot sa ma schimb daca vreau , vreau sa stie cat de mult le sunt recunoscatoare pentru ca m-au ajutat si nu m-au dat de gol vineri. Daca stiu sigur ceva , stiu ca nu aleg bautura sau drogurile in locul persoanelor care chiar conteaza pentru mine si care mi-ar fi aproape mereu. Colegele mele care nu ma inteleg dar care au grija de mine , care imi cumpara cafea si ceai de lamaie ca sa ma trezesc , care au stat cu mine in baie doar pentru ca radeam ca o idioata.
Bai...nu vreau ca peste cativa ani sa ma intreb pe ce s-a dus adolescenta mea si sa imi raspund: strong , bere , vin , vanilla , opium . Vreau sa pot sa spun ca am schimbat "aia" la mine .
Le multumesc tuturor celor care au avut grija de mine vineri... in special lui . Si maica'sa , ca a plans cu mine.....
1.Nu mai beau.
2.Nu mai trag.
M-am convis cati tin la mine , si cati ce ar face in anumite momente. Nu vreau sa imi pierd prietenii adevarati , vreau sa le demonstrez ca pot sa ma schimb daca vreau , vreau sa stie cat de mult le sunt recunoscatoare pentru ca m-au ajutat si nu m-au dat de gol vineri. Daca stiu sigur ceva , stiu ca nu aleg bautura sau drogurile in locul persoanelor care chiar conteaza pentru mine si care mi-ar fi aproape mereu. Colegele mele care nu ma inteleg dar care au grija de mine , care imi cumpara cafea si ceai de lamaie ca sa ma trezesc , care au stat cu mine in baie doar pentru ca radeam ca o idioata.
Bai...nu vreau ca peste cativa ani sa ma intreb pe ce s-a dus adolescenta mea si sa imi raspund: strong , bere , vin , vanilla , opium . Vreau sa pot sa spun ca am schimbat "aia" la mine .
Le multumesc tuturor celor care au avut grija de mine vineri... in special lui . Si maica'sa , ca a plans cu mine.....
duminică, 10 octombrie 2010
Marturisire....
Marturisirea unui fost consumator de droguri :
Alex (23de ani) : Prima data am incercat droguri la 13 ani printr-un prieten de la scoala. La inceput am “fumat” heroina timp de 4 luni, dupa care am inceput sa ma injectez. Am consumat 10 ani de zile. Dupa o luna de la primul contact cu drogurile am inceput sa consum zi de zi si chiar de 2-3 ori pe zi. Dupa 3 luni am inceput sa simt ca mi-e rau daca nu consum, ceea ce m-a fortat sa continui sa consum, indiferent daca vroiam sau nu. Din cauza drogurilor am intrerupt liceul. Am doar 9 clase terminate. Prietenii s-au distantat de mine si nu reuseam sa imi mentin locul de munca. Mi-am pierdut increderea în mine si in altii. De mai multe ori am fost plecat de-acasa pentru perioade scurte. Dupa ce s-au scurs astfel 10 ani am realizat ca nu facusem nimic in viata si mi s-a nascut dorinta de-a ma schimba. Astfel am ajuns la Centrul Teen Challenge. Aici recuperarea este foarte grea, pentru ca se studiaza mult. Pana sa vin la Teen Challenge nu am citit nici o carte. Aici trebuie sa citesc doua pe saptamana, plus Biblia in fiecare zi cate o ora. E greu! Este mult mai usor pentru tineri daca nu incearca niciodata droguri, indiferent de tipul de drog. Intotdeauna un drog mai slab te va conduce la unul mai tare, pana ajungi la varf, cand nu mai ai nici o scapare. Si inca un lucru: evitati anturajul cu baieti care consuma si nu cumva sa ii numiti “prieteni”, pentru ca dependenii de droguri nu au prieteni, ci doar persoane de care pot sa profite.
Alex (23de ani) : Prima data am incercat droguri la 13 ani printr-un prieten de la scoala. La inceput am “fumat” heroina timp de 4 luni, dupa care am inceput sa ma injectez. Am consumat 10 ani de zile. Dupa o luna de la primul contact cu drogurile am inceput sa consum zi de zi si chiar de 2-3 ori pe zi. Dupa 3 luni am inceput sa simt ca mi-e rau daca nu consum, ceea ce m-a fortat sa continui sa consum, indiferent daca vroiam sau nu. Din cauza drogurilor am intrerupt liceul. Am doar 9 clase terminate. Prietenii s-au distantat de mine si nu reuseam sa imi mentin locul de munca. Mi-am pierdut increderea în mine si in altii. De mai multe ori am fost plecat de-acasa pentru perioade scurte. Dupa ce s-au scurs astfel 10 ani am realizat ca nu facusem nimic in viata si mi s-a nascut dorinta de-a ma schimba. Astfel am ajuns la Centrul Teen Challenge. Aici recuperarea este foarte grea, pentru ca se studiaza mult. Pana sa vin la Teen Challenge nu am citit nici o carte. Aici trebuie sa citesc doua pe saptamana, plus Biblia in fiecare zi cate o ora. E greu! Este mult mai usor pentru tineri daca nu incearca niciodata droguri, indiferent de tipul de drog. Intotdeauna un drog mai slab te va conduce la unul mai tare, pana ajungi la varf, cand nu mai ai nici o scapare. Si inca un lucru: evitati anturajul cu baieti care consuma si nu cumva sa ii numiti “prieteni”, pentru ca dependenii de droguri nu au prieteni, ci doar persoane de care pot sa profite.
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Dezamagiri
Dezamagiri. Cand se vor termina?? Incerc sa fiu cat mai vesela, sa ma simt bine. In ultimul timp mi-a mers bine. Si exact in punctul in care lumea mea parca revenea la normal, atunci "boom!", apare o noua dezamagire. Si un nou motiv pentru care imi pierd iar increderea de sine. O reparasem. O lipisem acolo unde era rupta. Dar se pare ca nu am lipit-o bine. Sau cu ce trebuia... :| Mda. Nu ma asteptam. Si, sincer, cred ca nu vroiam sa vad. Sau sa accept. Nu din partea voastra. Va veneram atat de mult... Si va luam apararea in fata celor care spuneau chiar adevarul. Iar eu nu vroiam sa cred. Pacat ca mi-am dat seama prea tarziu ca aveau dreptate... Pfff... Ati uitat, nu? Tot. Sau am gresit eu cu ceva? Oare sunt eu de vina?? Daca da, spuneti-mi. Si stiti cum am gresit? V-am pus increderea si devotamentul meu pe tava. Vi le-am oferit, iar voi le-ati luat din prima. Si nu ati stiut sa le apreciati. Sa aveti grija de ele. Imi pare rau. Si jur, nu imi mai ofer increderea pe tava nimanui pana nu mi se dovedeste ca se merita. Nu voi mai accepta sa ma folositi pentru binele vostru. Adevarat mi-a spus cineva azi: "Fiecare cu interesul lui." Numai ca eu, in prietenie, am decis ca intotdeauna sa ma gandesc la voi, fara sa ma mai gandesc la mine. Poate ca asteptam sa faceti voi asta. Ha :)) Ce naiva am putut fi! Normal ca fiecare cu interesul lui! ... Mda...asta e. Mergem mai departe. Lumea nu se opreste aici. Numai ca nu o sa mai fie asa ca pana acum. Aveti nevoie de mine? Uitati ca exist, asa cum faceati dupa ce v-am ajutat. O sa regretati? Nu-mi pasa. Acum mai sper doar ca singura persoana care mi-a ramas sa nu ma dezamageasca si ea... Macar tu sa mai fi aici. Fiindca acum iar cad...
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Poveste de Bucuresti
Doi tineri îndragostiti au rezistat împreuna dupa ce s-au târât mai bine de zece ani prin lumea drogurilor si a prostitutiei bucurestene. Ultimele zile au adus vesti proaste pentru cei ca Mihai si Corina,un cuplu de toxicomani din Bucuresti,care acum urmeaza tratamentul cu metadona.Cel mai mare centru care trateaza toxicomanii se va închide si aproape 400 de dependenti vor ramâne fara metadona.Locatarii din zona Argeselul au salutat demersul,la fel si o serie de politicieni care au folosit închiderea lui în campania electorala.Medicii prezinta însa o imagine sumbra pentru ceea ce va urma.Multi pacienti se vor reapuca de droguri,o parte vor muri sau vor îngrosa numarul infractorilor.Scoaterea de sub tratament a dependentilor de droguri i-ar împinge pe multi înapoi catre o viata pe care nimeni nu ar vrea sa o traiasca.Mihai si Corina spun ca se iubesc.Sunt de zece ani împreuna si sunt fericiti.Povestea lor pare însa desprinsa din filme si e marturia limitelor pe care le încalci când te prinde dependenta de droguri:ca sa-si procure doza zilnica,Corina s-a prostituat ani întregi.Mihai a însotit-o,în strada,unde i-a „selectat” clientela,pentru partea lui de heroina.
ANII DE DEPENDENTA- Viata de cuplu, vazuta prin seringa
Putini ar gasi urme de romantism în locul în care Mihai si Corina s-au îndragostit.Ce erau ei altceva decât doi tineri dintr-un cartier bucurestean,plin de droguri si de povesti despre ratare,femei usoare si despre alcoolism?Se întâmpla acum zece ani în lumea„subterana”a orasului,unde drogurile circulau ca sângele prin venele unui organism.Când Mihai a cunoscut-o,Corina nu iesea din tiparele cartierului unde se nascuse.Avea putin peste 16 ani si era proaspat iesita din penitenciar,unde fusese închisa pentru prostitutie.Locuia cu mama sa,o femeie care,dupa fiecare repros ca„face strada”,întreba,cu subînteles,daca nu îi da si ei o parte din bani.Era deja„pâna peste cap”bagata în heroina.Începuse însa timid viata asta,lucrând la o saormarie.Apoi a dansat la night-club,apoi a iesit în strada,unde si-a vândut trupul.Drogurile au venit firesc,ca si dependenta de ele.Avea nevoie de bani,este tot ce poate explica.Pe atunci,Mihai nu„baga heroina”.Decât rar,recunoaste el totusi.Era deja tata dar,pentru standardele mediului în care crescuse,era un baiat„cuminte,ca o fata”.Prin casa lui,unde toata lumea„baga în vena”,sa nu fii zilnic terminat era ceva de retinut.„Toti,de la mic la mare din familia mea,au picat în patima asta.Un nepot chiar a murit de supradoza.Si când vezi ca toti fac,nu stii daca sa nu te apuci si tu. Asa a fost sa fie”, spune baiatul.
Când povestesc cum s-au cunoscut,Mihai si Corina zâmbesc complice,ca de o boacana simpatica.Astfel,în primele zile dupa ce a iesit prima oara din penitenciar,Corinei i s-au întâmplat trei evenimente memorabile.Primul,la poarta penitenciarului,gardianul i-a întins doua prezervative„ca asa e procedura”pe care ea le-a aruncat,într-un soi de protest.Al doilea,odata iesita a bagat din nou heroina în vena,pentru prima data,dupa detentie.Iar al treilea,a primit pe telefonul maica-sii un bip de la o persoana necunoscuta.Apoi s-a petrecut ceea ce ea numeste„cel mai bun lucru din viata ei”.Din curiozitate,a sunat pe numarul respectiv înapoi.Era Mihai.„Am zis sa n-o scap iar”,spune baiatul.Cuminte,a invitat-o„la o plimbare”.S-au plimbat mult,atât de mult ca pe ea au început s-o doara picioarele Apoi l-a invitat la ea acasa.Unde am ramas pâna în ziua de azi,spune Mihai.
Doza de dragoste
Nici unul dintre ei nu mai stie exact când au început sa se drogheze împreuna.Seringa s-a insinuat însa rapid în viata lor de cuplu.Traiau un ritual în jurul ei.Se„rezolvau”unul pe altul:el îi baga ei acul în vena,ea lui.„La un moment dat nici nu mai aveam loc pe mâna unde sa facem.Aveam fiecare doza noastra,din care nu lua celalalt”,spune Corina. eseau în lume rar.„Ne gândeam ca o sa cheltuim la discoteca atâtia bani când pot sa-mi iau heroina cu ei.Oamenii ca noi nu stiu sa faca alte lucruri, decât sa se drogheze.De asta multi nici nu renunta”.Gesturile de afectiune în perioada de dependenta se reduc la aspecte care pot parea suprarealiste:„Stiam ca ei îi e mai rau decât mie,de-aia îi mai dadeam de la mine”,povesteste Mihai momentele când renunta,din dragoste,la doza.Viata de cuplu era o cursa dupa bani,pentru droguri.Si ca sa faca rost de ele,Corina a iesit iar în strada sa se prostitueze.`Ajunsesem amândoi atât de dependenti de heroina,ca nu mai puteam sa ne procuram doza daca nu ne bagam pe asta.Eu am vazut ca se fac usor banii,si pentru ca eram drogat am zis«Bine!».Uneori îmi venea sa mor!La început nici nu-mi mai venea sa o las sa plece de lânga mine.Dar aveam nevoie de droguri”,încearca Mihai o explicatie. De fapt, oricât de greu pare de crezut,explicatia acceptarii unei astfel de situatii e mult mai simpla,zice el.„Te obisnuiesti,cu timpul”. Ea iesea în fiecare seara,el o însotea.Fara sa vrea,iubitul Corinei a devenit astfel pestele Corinei.De cele mai multe ori,astepta„dupa colt”.Uneori,s-a batut.Mihai uraste însa termenul de„peste”si spune ca între ei„e altfel”.„Eu merg cu ea ca sa am grija. Daca ea vrea sa iasa,iese. Daca nu,nu”,creioneaza el libertatile de care se bucura Corina.
MOMENTE GRELE
Cum sa-ti rascumperi iubireaCumva,prin povestea lui Mihai si a Corinei nu se întrevede înca un happy-end.„Peste câtiva ani ne vad exact ca acuma”,zice Mihai. Daca raportul Comisiei Prezidentiale ce propune,printre altele si legalizarea prostitutiei,ar deveni realitate,n-ar face o mare diferenta,spun ei.Corina continua sa se prostitueze chiar si acum.Mai rar,e drept,dar tot cu Mihai alaturi.Legalizarea prostitutiei ar trimite-o,crede ea,sa lucreze„la patron,cum ar fi la saormarie”si banii n-ar mai fi aceiasi.„Oricum,eu simt ca asta nu mai pot s-o fac,ca nici nu mai arat cum aratam altadata”,spune Corina.Mihai spera ca în curând sa renunte totusi amândoi la viata asta.De heroina nu mai au chef,sunt pe tratament cu metadona de ceva vreme si se tem ca,daca ar mai„gusta”o data,ar face supradoza.Acum urmaresc sa închirieze o camera undeva,poate sa gaseasca si ceva de munca,nu stiu ce anume,unde anume.Un oarecare plan exista.„Dar eu întotdeauna am avut ghinion în viata.Mihai este singurul lucru bun din viata mea.Ma întreb uneori pe cine am omorât de viata mea e asa?”,filosofeaza Corina. Au fost totusi câteva momente care,desi sunt povestite cu un aer firesc,ar fi de-ajuns cât sa faca orice om sa se poata gândi ca traieste sub o stea cu ghinion.
Când Mihai si Corina vorbesc despre un astfel de„impas”,zici ca e vorba de o cearta în familie peste care au trecut.Însa în urma cu patru ani,Corina a disparut efectiv timp de trei zile de acasa.A fost rapita,urcata cu forta într-o masina,vânduta altui proxenet,unde a stat,cu alte fete într-o casa.Corina nu-l uraste pe cumparator.Din câte spune ea,s-a dovedit a fi„un om întelegator”: a rugamintile ei l-a sunat pe Mihai ca sa negocieze întoarcerea acasa.
Astfel a ajuns baiatul sa-si rascumpere iubita cu nu mai mult de sapte milioane de lei vechi. „Am înnebunit! Daca eram cununati legal, veneam cu mascatii peste ei, dar asa, suntem în concubinaj... Trebuia sa le dau vreo zece milioane de lei vechi pe ea. Le-am dat vreo sapte. Atâta au vrut, ca era si drogata”, încheie, plin de calm, Mihai
Un plan, o camera, un câine
Mihai si Corina spun ca înca se iubesc. Se privesc gales, îsi ating uneori atent mâinile tatuate strâmb, se mai ironizeaza cu mici rautati în familie, de genul „mai, martafoiule”. Au acea liniste care te cuprinde dupa ani de relatie si se completeaza când vorbesc, îsi termina unul altuia frazele. Mai au un fel de foame sa povesteasca prin câte au trecut, vorbesc repede si agitat, spun „Si câte nu s-au întâmplat!” atunci când finalul se apropie.
Ramâne, dincolo de zâmbet, câte o remarca a baiatului: „Daca nu ar fi fost drogurile astea, noua ne era bine...”. Spune ca a preferat sa faca ea strada decât sa dea el în cap pentru doza. „Dar de furat, nu puteam. De la mine din casa nu prea aveam ce sa iau!”, gaseste loc de gluma.
Se felicita ca macar nu are în el instinctul asta, al hotului, cum a vazut ca au multi din jurul lor. „Tremur tot! Si când mint tremur. Când ma drogam, nu puteam sa ma gândesc la nimic din ce as putea face ca sa ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri... Acuma as vrea sa fac ceva, sa lucrez, ca ma simt în stare. Dar nu stiu ce... Si la munca, daca merg, trebuie sa mergi aranjat, nu poti daca nu ai un loc al tau”, zice Mihai
Apoi se aprinde dintr-odata: „N-o sa mai dureze mult viata asta. Asculta-ma pe mine! Ne ducem iar si ne luam o camera, ne facem curat în ea, ne luam si câinele... Ca avem câine!”, spune Mihai. „Avem o catea crescuta de mica”, adauga Corina. „Am cheltuit multi bani cu ea la veterinar, am vândut pentru ea ce cercei mai aveam în casa”.
Spun ca iubesc mult animalul. Au observat ei, când erau mai lucizi în momentele grele, ca le manânca delicat din palma.
NEVOIA DE DROGURI
Cuplul dependent, controlat de sevraj
Specialistii în tratarea dependentei spun ca astfel de cazuri, cum este cel al lui Mihai si al Corinei, sunt extreme. Deciziile de a încalca legea sunt însa dictate de presiunea sevrajului. „Pentru o doza, un dependent de heroina e în stare sa faca lucruri pe care în mod normal nu le-ar face.
E vorba despre nevoia imperioasa de droguri. Pentru ca ei simt un rau fizic fantastic. Dar e vorba si despre o parte psihologica. Pentru ca, în astfel de cupluri, primul gând nu e, de exemplu, «Hai sa mai stam în pat putin!», ci «Cum sa facem rost de droguri?»”, explica psihoterapeutul Eugen Hriscu.
Problema în cuplurile de toxicomani se perpetueaza si dupa ce renunta la heroina. „Ei se drogheaza ani în sir. Si dupa ce renunta, exista un gol, nu stiu sa faca altceva. De asta este nevoie si de servicii sociale pentru ei. Pentru ca, le dam metadona, dar ei nu stiu unde si cum sa lucreze”, conchide Hriscu.
MARTURII
„Nu ieseam nicaieri. Ne gândeam ca o sa cheltuim la discoteca atâtia bani, când puteam sa luam atâta heroina cu ei. Oamenii ca noi nu stiu sa faca alte lucruri decât sa se drogheze, în momentele alea. De asta multi nici nu renunta. (...) Eu întotdeauna am avut ghinion în viata. Mihai este singurul lucru bun din viata mea. Ma întreb uneori pe cine am omorât de viata mea e asa.”
Corina, fosta dependenta de heroina si prostituata
„Ajunsesem amândoi atât de dependenti de heroina, încât nu mai puteam sa ne procuram doza daca nu se prostitua ea. Eu am vazut ca se fac usor banii si am zis: «Bine!». Îmi venea sa mor, la început nici nu-mi venea sa o las sa plece de lânga mine. Dar aveam nevoie de droguri.Te obisnuiesti, cu timpul.(...)Când ma drogam, nu puteam sa ma gândesc la nimic din ce as putea face ca sa ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri. Daca nu ar fi fost drogurile astea, noua ne era bine.”
Mihai,fost dependent de heroina,iubitul Corinei„În astfel de cupluri,primul gând nu e,de exemplu,«Hai sa mai stam putin în pat!»,ci «Cum sa facem rost de droguri?».Si dupa ce renunta se creeaza un gol, pentru ca nu stiu sa faca altceva.De asta e nevoie si de servicii sociale pentru ei.
ANII DE DEPENDENTA- Viata de cuplu, vazuta prin seringa
Putini ar gasi urme de romantism în locul în care Mihai si Corina s-au îndragostit.Ce erau ei altceva decât doi tineri dintr-un cartier bucurestean,plin de droguri si de povesti despre ratare,femei usoare si despre alcoolism?Se întâmpla acum zece ani în lumea„subterana”a orasului,unde drogurile circulau ca sângele prin venele unui organism.Când Mihai a cunoscut-o,Corina nu iesea din tiparele cartierului unde se nascuse.Avea putin peste 16 ani si era proaspat iesita din penitenciar,unde fusese închisa pentru prostitutie.Locuia cu mama sa,o femeie care,dupa fiecare repros ca„face strada”,întreba,cu subînteles,daca nu îi da si ei o parte din bani.Era deja„pâna peste cap”bagata în heroina.Începuse însa timid viata asta,lucrând la o saormarie.Apoi a dansat la night-club,apoi a iesit în strada,unde si-a vândut trupul.Drogurile au venit firesc,ca si dependenta de ele.Avea nevoie de bani,este tot ce poate explica.Pe atunci,Mihai nu„baga heroina”.Decât rar,recunoaste el totusi.Era deja tata dar,pentru standardele mediului în care crescuse,era un baiat„cuminte,ca o fata”.Prin casa lui,unde toata lumea„baga în vena”,sa nu fii zilnic terminat era ceva de retinut.„Toti,de la mic la mare din familia mea,au picat în patima asta.Un nepot chiar a murit de supradoza.Si când vezi ca toti fac,nu stii daca sa nu te apuci si tu. Asa a fost sa fie”, spune baiatul.
Când povestesc cum s-au cunoscut,Mihai si Corina zâmbesc complice,ca de o boacana simpatica.Astfel,în primele zile dupa ce a iesit prima oara din penitenciar,Corinei i s-au întâmplat trei evenimente memorabile.Primul,la poarta penitenciarului,gardianul i-a întins doua prezervative„ca asa e procedura”pe care ea le-a aruncat,într-un soi de protest.Al doilea,odata iesita a bagat din nou heroina în vena,pentru prima data,dupa detentie.Iar al treilea,a primit pe telefonul maica-sii un bip de la o persoana necunoscuta.Apoi s-a petrecut ceea ce ea numeste„cel mai bun lucru din viata ei”.Din curiozitate,a sunat pe numarul respectiv înapoi.Era Mihai.„Am zis sa n-o scap iar”,spune baiatul.Cuminte,a invitat-o„la o plimbare”.S-au plimbat mult,atât de mult ca pe ea au început s-o doara picioarele Apoi l-a invitat la ea acasa.Unde am ramas pâna în ziua de azi,spune Mihai.
Doza de dragoste
Nici unul dintre ei nu mai stie exact când au început sa se drogheze împreuna.Seringa s-a insinuat însa rapid în viata lor de cuplu.Traiau un ritual în jurul ei.Se„rezolvau”unul pe altul:el îi baga ei acul în vena,ea lui.„La un moment dat nici nu mai aveam loc pe mâna unde sa facem.Aveam fiecare doza noastra,din care nu lua celalalt”,spune Corina. eseau în lume rar.„Ne gândeam ca o sa cheltuim la discoteca atâtia bani când pot sa-mi iau heroina cu ei.Oamenii ca noi nu stiu sa faca alte lucruri, decât sa se drogheze.De asta multi nici nu renunta”.Gesturile de afectiune în perioada de dependenta se reduc la aspecte care pot parea suprarealiste:„Stiam ca ei îi e mai rau decât mie,de-aia îi mai dadeam de la mine”,povesteste Mihai momentele când renunta,din dragoste,la doza.Viata de cuplu era o cursa dupa bani,pentru droguri.Si ca sa faca rost de ele,Corina a iesit iar în strada sa se prostitueze.`Ajunsesem amândoi atât de dependenti de heroina,ca nu mai puteam sa ne procuram doza daca nu ne bagam pe asta.Eu am vazut ca se fac usor banii,si pentru ca eram drogat am zis«Bine!».Uneori îmi venea sa mor!La început nici nu-mi mai venea sa o las sa plece de lânga mine.Dar aveam nevoie de droguri”,încearca Mihai o explicatie. De fapt, oricât de greu pare de crezut,explicatia acceptarii unei astfel de situatii e mult mai simpla,zice el.„Te obisnuiesti,cu timpul”. Ea iesea în fiecare seara,el o însotea.Fara sa vrea,iubitul Corinei a devenit astfel pestele Corinei.De cele mai multe ori,astepta„dupa colt”.Uneori,s-a batut.Mihai uraste însa termenul de„peste”si spune ca între ei„e altfel”.„Eu merg cu ea ca sa am grija. Daca ea vrea sa iasa,iese. Daca nu,nu”,creioneaza el libertatile de care se bucura Corina.
MOMENTE GRELE
Cum sa-ti rascumperi iubireaCumva,prin povestea lui Mihai si a Corinei nu se întrevede înca un happy-end.„Peste câtiva ani ne vad exact ca acuma”,zice Mihai. Daca raportul Comisiei Prezidentiale ce propune,printre altele si legalizarea prostitutiei,ar deveni realitate,n-ar face o mare diferenta,spun ei.Corina continua sa se prostitueze chiar si acum.Mai rar,e drept,dar tot cu Mihai alaturi.Legalizarea prostitutiei ar trimite-o,crede ea,sa lucreze„la patron,cum ar fi la saormarie”si banii n-ar mai fi aceiasi.„Oricum,eu simt ca asta nu mai pot s-o fac,ca nici nu mai arat cum aratam altadata”,spune Corina.Mihai spera ca în curând sa renunte totusi amândoi la viata asta.De heroina nu mai au chef,sunt pe tratament cu metadona de ceva vreme si se tem ca,daca ar mai„gusta”o data,ar face supradoza.Acum urmaresc sa închirieze o camera undeva,poate sa gaseasca si ceva de munca,nu stiu ce anume,unde anume.Un oarecare plan exista.„Dar eu întotdeauna am avut ghinion în viata.Mihai este singurul lucru bun din viata mea.Ma întreb uneori pe cine am omorât de viata mea e asa?”,filosofeaza Corina. Au fost totusi câteva momente care,desi sunt povestite cu un aer firesc,ar fi de-ajuns cât sa faca orice om sa se poata gândi ca traieste sub o stea cu ghinion.
Când Mihai si Corina vorbesc despre un astfel de„impas”,zici ca e vorba de o cearta în familie peste care au trecut.Însa în urma cu patru ani,Corina a disparut efectiv timp de trei zile de acasa.A fost rapita,urcata cu forta într-o masina,vânduta altui proxenet,unde a stat,cu alte fete într-o casa.Corina nu-l uraste pe cumparator.Din câte spune ea,s-a dovedit a fi„un om întelegator”: a rugamintile ei l-a sunat pe Mihai ca sa negocieze întoarcerea acasa.
Astfel a ajuns baiatul sa-si rascumpere iubita cu nu mai mult de sapte milioane de lei vechi. „Am înnebunit! Daca eram cununati legal, veneam cu mascatii peste ei, dar asa, suntem în concubinaj... Trebuia sa le dau vreo zece milioane de lei vechi pe ea. Le-am dat vreo sapte. Atâta au vrut, ca era si drogata”, încheie, plin de calm, Mihai
Un plan, o camera, un câine
Mihai si Corina spun ca înca se iubesc. Se privesc gales, îsi ating uneori atent mâinile tatuate strâmb, se mai ironizeaza cu mici rautati în familie, de genul „mai, martafoiule”. Au acea liniste care te cuprinde dupa ani de relatie si se completeaza când vorbesc, îsi termina unul altuia frazele. Mai au un fel de foame sa povesteasca prin câte au trecut, vorbesc repede si agitat, spun „Si câte nu s-au întâmplat!” atunci când finalul se apropie.
Ramâne, dincolo de zâmbet, câte o remarca a baiatului: „Daca nu ar fi fost drogurile astea, noua ne era bine...”. Spune ca a preferat sa faca ea strada decât sa dea el în cap pentru doza. „Dar de furat, nu puteam. De la mine din casa nu prea aveam ce sa iau!”, gaseste loc de gluma.
Se felicita ca macar nu are în el instinctul asta, al hotului, cum a vazut ca au multi din jurul lor. „Tremur tot! Si când mint tremur. Când ma drogam, nu puteam sa ma gândesc la nimic din ce as putea face ca sa ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri... Acuma as vrea sa fac ceva, sa lucrez, ca ma simt în stare. Dar nu stiu ce... Si la munca, daca merg, trebuie sa mergi aranjat, nu poti daca nu ai un loc al tau”, zice Mihai
Apoi se aprinde dintr-odata: „N-o sa mai dureze mult viata asta. Asculta-ma pe mine! Ne ducem iar si ne luam o camera, ne facem curat în ea, ne luam si câinele... Ca avem câine!”, spune Mihai. „Avem o catea crescuta de mica”, adauga Corina. „Am cheltuit multi bani cu ea la veterinar, am vândut pentru ea ce cercei mai aveam în casa”.
Spun ca iubesc mult animalul. Au observat ei, când erau mai lucizi în momentele grele, ca le manânca delicat din palma.
NEVOIA DE DROGURI
Cuplul dependent, controlat de sevraj
Specialistii în tratarea dependentei spun ca astfel de cazuri, cum este cel al lui Mihai si al Corinei, sunt extreme. Deciziile de a încalca legea sunt însa dictate de presiunea sevrajului. „Pentru o doza, un dependent de heroina e în stare sa faca lucruri pe care în mod normal nu le-ar face.
E vorba despre nevoia imperioasa de droguri. Pentru ca ei simt un rau fizic fantastic. Dar e vorba si despre o parte psihologica. Pentru ca, în astfel de cupluri, primul gând nu e, de exemplu, «Hai sa mai stam în pat putin!», ci «Cum sa facem rost de droguri?»”, explica psihoterapeutul Eugen Hriscu.
Problema în cuplurile de toxicomani se perpetueaza si dupa ce renunta la heroina. „Ei se drogheaza ani în sir. Si dupa ce renunta, exista un gol, nu stiu sa faca altceva. De asta este nevoie si de servicii sociale pentru ei. Pentru ca, le dam metadona, dar ei nu stiu unde si cum sa lucreze”, conchide Hriscu.
MARTURII
„Nu ieseam nicaieri. Ne gândeam ca o sa cheltuim la discoteca atâtia bani, când puteam sa luam atâta heroina cu ei. Oamenii ca noi nu stiu sa faca alte lucruri decât sa se drogheze, în momentele alea. De asta multi nici nu renunta. (...) Eu întotdeauna am avut ghinion în viata. Mihai este singurul lucru bun din viata mea. Ma întreb uneori pe cine am omorât de viata mea e asa.”
Corina, fosta dependenta de heroina si prostituata
„Ajunsesem amândoi atât de dependenti de heroina, încât nu mai puteam sa ne procuram doza daca nu se prostitua ea. Eu am vazut ca se fac usor banii si am zis: «Bine!». Îmi venea sa mor, la început nici nu-mi venea sa o las sa plece de lânga mine. Dar aveam nevoie de droguri.Te obisnuiesti, cu timpul.(...)Când ma drogam, nu puteam sa ma gândesc la nimic din ce as putea face ca sa ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri. Daca nu ar fi fost drogurile astea, noua ne era bine.”
Mihai,fost dependent de heroina,iubitul Corinei„În astfel de cupluri,primul gând nu e,de exemplu,«Hai sa mai stam putin în pat!»,ci «Cum sa facem rost de droguri?».Si dupa ce renunta se creeaza un gol, pentru ca nu stiu sa faca altceva.De asta e nevoie si de servicii sociale pentru ei.
vineri, 24 septembrie 2010
Asta e pentru noi
Asta scriu pentru cei care chiar conteaza pentru mine. Nu le spun numele , ei se stiu , si asta e cel mai important lucru.
Pentru cei care impart cu mine anii de liceu , orele , pauzele , inainte si dupa ore , pentru sticlele golite , pentru zilele pierdute inutil , pentru certurile , impacarile , despartiri , revederi.
Sunt mandra de ei . In gasca noastra defectele , toanele , comentariile sunt acceptate , fitele si figurile nu . Imi plac oamenii astia.... N-am uitat datorita cui inca mai scriu , n-am uitat de zilele pe care le-am irosit la scara injurand-o pe tanti de la 5 ca arunca cu apa in noi , intre blocuri , in OZN.
Vreau ca mai tarziu sa imi aduc aminte de vorbele noastre , salutul nostru , perlele , caracterele noastre total diferite , dar care se completeaza reciproc , iluziile , visele , relatiile , intamplarile noastre.
Nu vrem lucruri marete , n-avem asteptari prea mari de la noi m de la restul , nu vrem decat esentialul. Restul nu ne intereseaza. Vrem ca unele lucruri sa le putem avea si muncim pentru ele . Dar nu facem imposibilul .
Si ne iubim asa dementi cum suntem...
Pentru cei care impart cu mine anii de liceu , orele , pauzele , inainte si dupa ore , pentru sticlele golite , pentru zilele pierdute inutil , pentru certurile , impacarile , despartiri , revederi.
Sunt mandra de ei . In gasca noastra defectele , toanele , comentariile sunt acceptate , fitele si figurile nu . Imi plac oamenii astia.... N-am uitat datorita cui inca mai scriu , n-am uitat de zilele pe care le-am irosit la scara injurand-o pe tanti de la 5 ca arunca cu apa in noi , intre blocuri , in OZN.
Vreau ca mai tarziu sa imi aduc aminte de vorbele noastre , salutul nostru , perlele , caracterele noastre total diferite , dar care se completeaza reciproc , iluziile , visele , relatiile , intamplarile noastre.
Nu vrem lucruri marete , n-avem asteptari prea mari de la noi m de la restul , nu vrem decat esentialul. Restul nu ne intereseaza. Vrem ca unele lucruri sa le putem avea si muncim pentru ele . Dar nu facem imposibilul .
Si ne iubim asa dementi cum suntem...
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Stupid love letter
Draga tu ,
Ma mai tii minte ? Sunt tot eu , idioata care s-a indragostit nebuneste de tine si pe care si tu o iubesti , ai iubit-o. Iti scriu pentru ca iti simt lipsa rau de tot , mult mai rau decat ai crede tu .
Abea acum imi incep scrisoarea stupida catre tine. Tu.... Te vei inabusi in viata orasului mort , prea pustiu de suflete , de culori . Vei uita de carti cu adevarat frumoase ...vei lacrima sau vei plange vara , si poate ca si toamna.Toamna cheama atat de multe amintiri...E stupid... A inceput sa ploua greu , rece , monoton.E toamna afara , sau doar in camera mea ? Si intodeauna din camera mea am iubit toamna . Te-am iubit si te-am urat o zi intreaga , o dupa amiaza intreaga. Te-am urat pentru imi pareai perfect , ai tot ce am eu nevoie , ce imi place mie . Si te-am iubit pentru ca erai langa mine si nu suportai ca am inceput sa plang . M-ai schimbat mult acum.. Am inteles ca nu trebuie sa duc o viata dubla . Dar tot sunt altfel fata de prieteni si altfel fata de mine insumi . In ziua in care mi-am dat seama ca da , te iubesc , am fost cumplit de trista. Si asta o sa intelegi pe parcursul scrisorii de ce . Stiu ca amintirile sunt icoanele timpului pierdut , dar amintirile cu tine vreau sa le pastrez , restul pot sa dispara.
Stii care a fost cea dintai porunca pe care mi-am impus sa o respect? Nu stii... A fost : nu voi iubi ! Si logic ca nu am facut asa.
N-am crezut niciodata in fericire , cum nu cred nici in Dumnezei. Nici acum nu cred in ea , chiar daca in anumite momente o simt , o am . Mi-e teama chiar si de fericire. Dar cand sunt cu tine , cand sunt la tine in brate sunt fericita... Mi-e sufletul schimbat iar eu schimb bateriile de la camera si visez in continuare. De multe ori m-am intrebat ce am eu in serile tarzii de vara. Dar n-am gasit niciun raspuns. Sunt cea mai imbecila dintre toti , orisicat m-as ascunde. Sunt atat de imbecila incat nici nu ma revolta noaptea asta pierduta si slabiciunea sufletului meu , si ruina vointei mele sau pustiul mintii mele . Si scriu aici... Si sunt dezgustata de tot , chiar si de durere. Si nici nu pot dormi. Si nici nu pot citi. Deci sunt o imbecila . Dar stiu ce se petrece cu mine . Sunt sentimentala.Degeaba ma tot ascund . Daca nu as fi sentimentala nu as fi intrista. Nu am de ce sa fiu intristata.
Privesc in gol pe fereastra... Ma gandesc : poate ca toamna viitoare nu voi mai privi singura luna , poate ca nu voi mai asculta singura vantul . Apoi rad si imi spun :de cate toamne nu zic acelasi lucru ?
Mi-e dor sa ma simt atat de confortabil stiind ca ma iubesti ......
Prietenul meu s-a schimbat . De fapt , iubind , tanarul brunet a devenit prietenul meu . Nu-l mai recunosc. E atat de inalt , de nelinistit , de iubitor.. Ne intelegeam atat de bine : eu care nu voiam sa il iubesc , sa iubesc.
Daca ar fi sa pleci , ai pleca pur si simplu , sau nu ? Vezi tu , viata nu e un joc de adevar sau provocare , viata chiar e pe bune . Poate ca va fi mai usor , sau mult mai greu decat crezi tu sa iubesti din nou , sa iubesc din nou .
Omul cauta iubirea toata viata lui.... dar cred ca eu am gasit-o.
Cu drag , a ta ,
Angy.
Ma mai tii minte ? Sunt tot eu , idioata care s-a indragostit nebuneste de tine si pe care si tu o iubesti , ai iubit-o. Iti scriu pentru ca iti simt lipsa rau de tot , mult mai rau decat ai crede tu .
Abea acum imi incep scrisoarea stupida catre tine. Tu.... Te vei inabusi in viata orasului mort , prea pustiu de suflete , de culori . Vei uita de carti cu adevarat frumoase ...vei lacrima sau vei plange vara , si poate ca si toamna.Toamna cheama atat de multe amintiri...E stupid... A inceput sa ploua greu , rece , monoton.E toamna afara , sau doar in camera mea ? Si intodeauna din camera mea am iubit toamna . Te-am iubit si te-am urat o zi intreaga , o dupa amiaza intreaga. Te-am urat pentru imi pareai perfect , ai tot ce am eu nevoie , ce imi place mie . Si te-am iubit pentru ca erai langa mine si nu suportai ca am inceput sa plang . M-ai schimbat mult acum.. Am inteles ca nu trebuie sa duc o viata dubla . Dar tot sunt altfel fata de prieteni si altfel fata de mine insumi . In ziua in care mi-am dat seama ca da , te iubesc , am fost cumplit de trista. Si asta o sa intelegi pe parcursul scrisorii de ce . Stiu ca amintirile sunt icoanele timpului pierdut , dar amintirile cu tine vreau sa le pastrez , restul pot sa dispara.
Stii care a fost cea dintai porunca pe care mi-am impus sa o respect? Nu stii... A fost : nu voi iubi ! Si logic ca nu am facut asa.
N-am crezut niciodata in fericire , cum nu cred nici in Dumnezei. Nici acum nu cred in ea , chiar daca in anumite momente o simt , o am . Mi-e teama chiar si de fericire. Dar cand sunt cu tine , cand sunt la tine in brate sunt fericita... Mi-e sufletul schimbat iar eu schimb bateriile de la camera si visez in continuare. De multe ori m-am intrebat ce am eu in serile tarzii de vara. Dar n-am gasit niciun raspuns. Sunt cea mai imbecila dintre toti , orisicat m-as ascunde. Sunt atat de imbecila incat nici nu ma revolta noaptea asta pierduta si slabiciunea sufletului meu , si ruina vointei mele sau pustiul mintii mele . Si scriu aici... Si sunt dezgustata de tot , chiar si de durere. Si nici nu pot dormi. Si nici nu pot citi. Deci sunt o imbecila . Dar stiu ce se petrece cu mine . Sunt sentimentala.Degeaba ma tot ascund . Daca nu as fi sentimentala nu as fi intrista. Nu am de ce sa fiu intristata.
Privesc in gol pe fereastra... Ma gandesc : poate ca toamna viitoare nu voi mai privi singura luna , poate ca nu voi mai asculta singura vantul . Apoi rad si imi spun :de cate toamne nu zic acelasi lucru ?
Mi-e dor sa ma simt atat de confortabil stiind ca ma iubesti ......
Prietenul meu s-a schimbat . De fapt , iubind , tanarul brunet a devenit prietenul meu . Nu-l mai recunosc. E atat de inalt , de nelinistit , de iubitor.. Ne intelegeam atat de bine : eu care nu voiam sa il iubesc , sa iubesc.
Daca ar fi sa pleci , ai pleca pur si simplu , sau nu ? Vezi tu , viata nu e un joc de adevar sau provocare , viata chiar e pe bune . Poate ca va fi mai usor , sau mult mai greu decat crezi tu sa iubesti din nou , sa iubesc din nou .
Omul cauta iubirea toata viata lui.... dar cred ca eu am gasit-o.
Cu drag , a ta ,
Angy.
miercuri, 1 septembrie 2010
M-ai stai
vara asta am trecut prin multe...am ras , am plans , am luat parte la povestile de iubire ale prietenilor mei si ale mele , am visat mai mult ca niciodata . nu am plecat nicaieri , insa am fost acolo unde mi-am dorit, si asta gratie oamenilor dragi mie...am fost cu ei chiar si atunci cand mintea imi era ocupata cu altceva .
as vrea sa pot opri timpul in loc...sa fie vara mereu , dar nu pot...privesc neputincioasa cum alearga grabita in intampinarea toamnei ce deja face sa imi fie frig . nu sunt pregatita sa ma despart de ea , nu acum...simt ca odata cu plecarea ei sperantele pe care le-am sadit se vor ofili , promisiunile pe care mi le-am facut se vor narui precum cenusa lasata in bataia vantului .
imi va fi dor de ea...de luna plina pe care mi-o aseza in fereastra atunci cand singuratatea punea stapanire pe mine...de ploile caldute ce imi trezeau simturile inmuiate in amorteala...noptile tarzii in care adormeam cu gandul la El , la strainul meu .
te rog sa mai stai...de dragul meu...mai lasa-ma sa visez putin...
:((
Mi-e dor de vara
Imi e dor de tot ce a fost vara asta , care a trecut , dar care m-a facut sa regret ca nu a tinut mai mult . Mai ales cele doua luni care nu stiu cand se vor mai repeta cu Mada , Fatza si Catalin.
2 luni de:
da muzica mai incet,
pasta da-o mai tare ca-mi place,
nu fi prost vezi ca eu plec,
stai acasa nu pleca,
unde-i geamu,
unde-i gutuia
da-mi tigari
n-am tigari
ia tigari
vrei tigari
baaa dorm cu tine, da ?
mie foame,
da si mie.
mancam ?! brb 2 min :))
niiii. ala-i al meu. ca tu te plimbi cu scaunu si eu sar coarda.
ca vroiai tu sa am iubit patiser :))
pasta o ciordisei pentru mine :X (piersici de 1 plus 1 gratis)
ca plecai mereu cand trebuia sa ma acoperi
ca veneai exact la fix.
ca... mi-a placut. 2 luni asa.
Pentru ca stiu ca daca ar fi sa o luam de la capat , tot asa ar fi , nimic nu s-ar schimba si poate ca totusi..tot cu inima franta as iesi din vara. Dar normal , vorba ta Mada, de cate ori s-a intamplat , parca nici nu mai conteaza inca o data in plus sau in minus. Si asa , iar ai tu dreptate , indiferent de cat de mult ma impotrivesc eu.
Vreau sa ramanem iar in gara de N de la Bucuresti ca am uitat sa plecam si s-a inchis gara cu noi in ea , sa stam pe peronul A1 si sa plangem eu cu EL ca ne despartim iarasi chiar daca intre noi nu mai e nimic , sa mergem cu 182 si pe urma sa ne dam seama ca nu am ajuns bine , si sa cautam Arcul de Triumf ca niste disperati cand el era chiar la 200 de m de noi.
O sa imi fie dor de tot , mai ales de vara asta . Pentru ca am terminat-o cu amintiri placute si nu prea , cu muzica si tigari.. cu ketamina si extasy la greu , cu bere cava d'oro si coniac in biberon.. cu piersici inca necoapte dar bune , cu mere padurete ,cu cirese de import , cu ananas si mai ales rodii si nuca de cocos. Ca incercam sa spargem nuca in capul lui Catalin si el ne injura printre dinti dar ne zambea cald , ca doar nu suntem altceva decat niste copii tembeli . Ca mi s-a zis de mii de ori ca o sa duc o viata de artist in timp ce fumam si ma lasam cuprinsa de melancolia unor clipe de muuult timp trecute..
Va iubesc muult de tot , si ma pierd in voi mereu...
<3
Sper sa cititi asta cu sufletul nu cu ochii doar.
luni, 30 august 2010
Cauta-ma ca sa ma gasesc.
Si aici nu glumesc. Nu-mi pasa cum intelegi tu asta , stiu foarte bine cum percep eu . Cauta-ma. Fatzo , tu stii , sau macar iti dai seama , ce fel de persoana sunt , ce mentalitate am si tot restul . Eu nu . Recunosc ca nu ma cunosc. Poate ca nici macar nu am incercat atat de mult ca sa ma cunosc. Dar stiu anumite lucruri la mine , care ma enerveaza.
Traiesc in fiecare zi cu toate umbrele stravezii langa mine , iar eu merg inainte si umbrele raman in aceleasi locuri , cand ochii imi sunt scaldati in asa numiti prieteni care s-au abonat la viata mea , neconditionat. Sunt ca toti adolescentii. Sentimentala si visatoare. Degeaba tot incerc sa ma ascund. Sunt ridicola. M-am chinuit sa imi scot din suflet aceasta stare , slabiciune , care se numeste melancolie. Sunt melancolica. Deci sunt ridicola.Sunt lipsita de vointa , incredere , personalitate.Dovada faptului ca duc lipsa de vointa o am chiar in clipa asta . In loc sa lupt impotriva imbecilitatii nostalgice de august , eu scriu totul pe un caiet pe care nimeni nu il va citi niciodata.
Dar nu trebuie sa gandesc. Nu trebuie sa gandesc. Trebuie sa scriu.
Cred ca niciodata nu m-am impacat cu ideea ca nu am reusit sa fac un anumit lucru . Niciodata nu mi-a placut sa am prieteni.Nu am vrut sa imi pun sufletul pe tava in fata unor oameni livizi si melancolici. Mandria ca port in mine o taina pe care nu o cunoaste nimeni , imi era de ajuns.Dar nu a fost asa. Mi-am cautat si eu , ca toti oamenii slabi , prieteni. Mi-am descoperit sufletul ,cersind mangaiere si consolare.
Ce tot aberez aici ??????
Ce caut eu ? Sufletul. Unde ? Si cum as putea sa imi recunosc adevaratul suflet , intre miile de suflete pe care le port in mine ? Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu o data cine sunt si ce vreau .Am amanat mereu lucrul asta . Pentru ca mi-e teama.Mi-e teama ca nu voi reusi sa-mi luminez sufletul . Si am incercat de multe ori sa ma analizez pana la capat, sa patrund cat mai adanc si calm in suflet. Dar nu am reusit. Niciodata nu m-am putut concentra atat de tare. Daca m-as cunoaste......
Atunci as fi atat de sigura de mine si de viata mea...
As vrea sa stiu cine sunt. Si nu stiu. Am scris nenumarate caiete ca sa ma pot descoperi. Inutil.
Ma privesc in oglinda. Privesc in mine . Atatea trasaturi straine , contradictorii....
Eu pe unde m-am ratacit??
Traiesc in fiecare zi cu toate umbrele stravezii langa mine , iar eu merg inainte si umbrele raman in aceleasi locuri , cand ochii imi sunt scaldati in asa numiti prieteni care s-au abonat la viata mea , neconditionat. Sunt ca toti adolescentii. Sentimentala si visatoare. Degeaba tot incerc sa ma ascund. Sunt ridicola. M-am chinuit sa imi scot din suflet aceasta stare , slabiciune , care se numeste melancolie. Sunt melancolica. Deci sunt ridicola.Sunt lipsita de vointa , incredere , personalitate.Dovada faptului ca duc lipsa de vointa o am chiar in clipa asta . In loc sa lupt impotriva imbecilitatii nostalgice de august , eu scriu totul pe un caiet pe care nimeni nu il va citi niciodata.
Dar nu trebuie sa gandesc. Nu trebuie sa gandesc. Trebuie sa scriu.
Cred ca niciodata nu m-am impacat cu ideea ca nu am reusit sa fac un anumit lucru . Niciodata nu mi-a placut sa am prieteni.Nu am vrut sa imi pun sufletul pe tava in fata unor oameni livizi si melancolici. Mandria ca port in mine o taina pe care nu o cunoaste nimeni , imi era de ajuns.Dar nu a fost asa. Mi-am cautat si eu , ca toti oamenii slabi , prieteni. Mi-am descoperit sufletul ,cersind mangaiere si consolare.
Ce tot aberez aici ??????
Ce caut eu ? Sufletul. Unde ? Si cum as putea sa imi recunosc adevaratul suflet , intre miile de suflete pe care le port in mine ? Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu o data cine sunt si ce vreau .Am amanat mereu lucrul asta . Pentru ca mi-e teama.Mi-e teama ca nu voi reusi sa-mi luminez sufletul . Si am incercat de multe ori sa ma analizez pana la capat, sa patrund cat mai adanc si calm in suflet. Dar nu am reusit. Niciodata nu m-am putut concentra atat de tare. Daca m-as cunoaste......
Atunci as fi atat de sigura de mine si de viata mea...
As vrea sa stiu cine sunt. Si nu stiu. Am scris nenumarate caiete ca sa ma pot descoperi. Inutil.
Ma privesc in oglinda. Privesc in mine . Atatea trasaturi straine , contradictorii....
Eu pe unde m-am ratacit??
:(
De ce nimeni nu imi da MIE a doua sansa , atunci cand merit ,cand am nevoie ? Nu am voie sa gresesc , niciodata nu am avut , si nici nu o sa am .
Dar totusi....
Stiu ca dezamagesc lumea fara sa imi dau seama macar , sau fara sa fac nimic , stiu ca ii enervez pe toti , prin simplul fapt ca exist , da' sa imi bag pula daca ma mai intereseaza de altcineva !!
NU E TOTUL OK LA MINE , CUM E MEREU LA VOI !!!! Nu o sa mai ajut pe toata lumea , nu o sa mai ascult , nu o sa mai inteleg , pentru ca eu fac asta pentru voi , si pe voi va doare in cur de mine , daca am si eu probleme mele , daca am nevoie sa vorbesc cu cineva , sau de un oarecare ajutor. Unde dracu sunteti voi , atatia pe care ii tot ajut mereu , pentru mine ??
Mi-a spus cineva ieri :"Zambeste , inca mai exista miracole! " ...
PE DRACU !!! Exista miracolul in care iti bagi picioarele , pentru ca nu are nicio legatura cu tine , si nu poti sa ai ce vrei . Ala da.
Duceti-va dracu... nu mai ma bag in viata voastra....
Dar totusi....
Stiu ca dezamagesc lumea fara sa imi dau seama macar , sau fara sa fac nimic , stiu ca ii enervez pe toti , prin simplul fapt ca exist , da' sa imi bag pula daca ma mai intereseaza de altcineva !!
NU E TOTUL OK LA MINE , CUM E MEREU LA VOI !!!! Nu o sa mai ajut pe toata lumea , nu o sa mai ascult , nu o sa mai inteleg , pentru ca eu fac asta pentru voi , si pe voi va doare in cur de mine , daca am si eu probleme mele , daca am nevoie sa vorbesc cu cineva , sau de un oarecare ajutor. Unde dracu sunteti voi , atatia pe care ii tot ajut mereu , pentru mine ??
Mi-a spus cineva ieri :"Zambeste , inca mai exista miracole! " ...
PE DRACU !!! Exista miracolul in care iti bagi picioarele , pentru ca nu are nicio legatura cu tine , si nu poti sa ai ce vrei . Ala da.
Duceti-va dracu... nu mai ma bag in viata voastra....
duminică, 29 august 2010
Dansand in ritm de ploaie....
Am ajuns acasa... in sfarsit. Cateodata, nici eu nu mai stiu exact ce inseamna acasa pentru mine. Evident, ca de obicei, nimeni. Doar zecile de orhidee inflorite. Cand am plecat, doar cateva aveau boboci, acum au si inflorit. Noroc ca totusi le uda cineva. Le intreb ironic „v-a fost dor de mine nu ?!”.
Zambesc si ma indrept spre frigider. Sper sa gasesc lapte. Mi-e pofta de lapte. De obicei nu beau lapte rece, dar am momente cand mi-e pofta de anumite lucruri, care in mod normal imi displac. Cum ar fi sa imi fie pofta de o cearta lacrimogena, cu farfurii sparte si urlete de reprosuri dupa dezvaluirea unei tradari. Nu imi place deloc scena asta, dar am momente cand mi-e pofta sa o joc. Asa si acum: as fi baut un pahar de lapte rece.
Cum ma asteptam, cum nimeni nu ma astepta, nimeni n-a luat nici lapte. Asa ca bem o cana din Jack & Jonnie si speram ca nu imi va fi letala combinatia. Sorb cate un pic din licoarea magica si privesc peisajul din jurul meu. Blocurile ude si gri, noaptea apasatoare si ploaia... o... ploaia e atat de frumoasa!!! Canta zeci de melodii, se loveste de copaci, de geamuri, de masini si compune o muzica in care imi placea sa dansez desculta. Inchid ochii si imi aduc aminte... era o vreme cand n-aveam nici griji, n-aveam nici inima franta... si dansam in ploaie! Atunci nu mi se udau hainele, nu mi se stricau pantofii, nu mi se intindea rimelul si parul meu arata chiar mai bine ud...
Mirosul asfaltului incins ud... parfumul meu preferat... asta dupa parfumul tau, bineinteles!
Zambesc si ma indrept spre frigider. Sper sa gasesc lapte. Mi-e pofta de lapte. De obicei nu beau lapte rece, dar am momente cand mi-e pofta de anumite lucruri, care in mod normal imi displac. Cum ar fi sa imi fie pofta de o cearta lacrimogena, cu farfurii sparte si urlete de reprosuri dupa dezvaluirea unei tradari. Nu imi place deloc scena asta, dar am momente cand mi-e pofta sa o joc. Asa si acum: as fi baut un pahar de lapte rece.
Cum ma asteptam, cum nimeni nu ma astepta, nimeni n-a luat nici lapte. Asa ca bem o cana din Jack & Jonnie si speram ca nu imi va fi letala combinatia. Sorb cate un pic din licoarea magica si privesc peisajul din jurul meu. Blocurile ude si gri, noaptea apasatoare si ploaia... o... ploaia e atat de frumoasa!!! Canta zeci de melodii, se loveste de copaci, de geamuri, de masini si compune o muzica in care imi placea sa dansez desculta. Inchid ochii si imi aduc aminte... era o vreme cand n-aveam nici griji, n-aveam nici inima franta... si dansam in ploaie! Atunci nu mi se udau hainele, nu mi se stricau pantofii, nu mi se intindea rimelul si parul meu arata chiar mai bine ud...
Mirosul asfaltului incins ud... parfumul meu preferat... asta dupa parfumul tau, bineinteles!
duminică, 22 august 2010
Fin ...
-Nu m-as desparti niciodata de tine!
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriat, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie... Eu cu el ....
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele, Angy...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand ma plimb in parc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?
Am redus-o la tacere.
Mi-a zis asta tot timpul. Acum, e doar o epava. Privesc incet, spre cer, ridicandu-mi ochii speriat, sa nu cumva sa deranjez linistea noptii. Singurele care petrec pana la ivirea zorilor, sunt stelele. Mi-e greu, dar trebuie sa trec peste aceasta despartire. Vorbele lui mi-au secat gandurile, sunt invidioasa pe el ca renunta asa usor la ce am cladit amandoi, atat de greu. Eu nu pot trece asa usor. Mi-a furat visele, odata cu despartirea asta. A plecat, s-a intors cu spatele, cortina a coborat, ultimul act al piesei a luat sfarsit. Dintr-o data, cortina se ridica iar cei 2 protagonisti, se prezinta in fata publicului cu zambetul pe fata, luandu-se de mana amandoi, si privind mai ales, spre balconul rezervat spectatorilor cu o conditie financiara mai buna.
...se privesc in ochi apoi se imbratiseaza, razand. Lumea arunca cu flori asupra lor. Dragostea lor nu a fost adevarata. Dragostea lor a fost doar o piesa de teatru...
Cativa spectatori din primu rand, plang. Protagonistul, se duce spre ei si ii bate usor pe umar:
-Stiu, uneori teatru e mai putin dramatic decat viata. A fost doar o piesa. Realitatea e ca noi nu ne iubim...
Actorii protagonisti a unei piese de dragoste nu se pot iubi niciodata. Ei nu vad decat luminile, regizorul si scenetele ce trebuiesc invatate pe de rost. Ei trebuie doar sa joace o gluma, numai sa amuze lumea. Ei sunt oamenii tristi.
Oare cei 2 actori nu s-au iubit niciodata? Oare dragostea din piesa, nu s-a infiripat deloc in realitate?
Adevarul este ca nu...Trist. Al dracu de trist..
Asta a fost intre mine si el. Am gresit amandoi, insa eroi suntem si vom fi mereu. Amintirile se vor pierde in ceata grea a timpului, frunzele moarte de pe pamantul rece, se vor pierde pe nicaieri, facandu-le loc boboceilor ce rasar primavara, voiosi.
Ne-am saturat unul de celalalt. Ne uram..Ne iubim...Ne-am distrus unul pe celalalt. El nu mai suporta aceasta relatie, si de aceea a preferat sa inchida prea devreme cartea.
Pagina a fost pierduta, asa ca noi, actorii, nu vom mai putea niciodata sa reluam cartea de unde a ramas. Nu are de unde sa stie... Eu cu el ....
-Nu mai suport! Intelege ca nu mai suport!
Vorbe grele, Angy...
S-au intamplat prea multe intre noi, fosta glorie, ce te-am cocotat atat de sus. Ma minti, imi inchizi telefoanele in nas...si imi spui des ca nu ma mai suporti. Am ales amandoi despartirea. Casa, aceasta, uite, apartamentul asta al meu, aduce parfumul tau, pielea ta. Ti-ai lasat in toata casa, in tot orasul ceva. Nu ma pot aseza pe o banca, pentru ca imediat te vad. Esti prezent peste tot. Langa mine nu esti. Nu esti in pat cu mine, nu esti langa mine in banca, la cursuri, nu esti cu mine cand ma plimb in parc, sau, cand ma plimb cu metroul. Nu esti cu mine absolut nicaieri. Nici cand te iubesc. Dar existi in mine.
-Zi nenorocitule...Spune-mi in fata!!! Ti-ai da viata pentru mine, ticalosule? ti-ai da viata pentru mine?
-Niciodata nu as putea sa fac lucru acesta. Cum as putea sa-mi dau viata, cand tu esti viata mea?
Am redus-o la tacere.
5.33 am
La limita dintre ratiune si sentiment exista un prag al neputintei.
Mintea iti este bombardata cu un miliard de ganduri, sugestii, ipoteze, solutii si concluzii...iar tot ce poti sa faci este sa stai.
Corpul iti este imobilizat.
Astepti.
Speri ca altcineva sa gaseasca rezolvarea pentru problemele tale. Sa te trezesti intr-o dimineata, sa ai capul limpede si sa stii exact ce ai de facut.
Vrei sa treaca timpul mai repede, sa acopere ranile, ideile, cicatricile si amintirile.
Esti in punctul in care te cuibaresti frumos in palmele altei persoane si astepti ca ea sa stie ce-i mai bine pentru tine.
Totul sa intampla in capul tau. Aparent esti ok: respiri, zambesti, mergi, fumezi.
Dar in capul tau se da o revolutie: fiecare emisfera este guvernata de un juriu care-si prezinta opiniile. La mijloc e constiinta pe post de judecator.
Trebuie sa iei atitudine!
Te ridici frumos din locul in care te-ai cuibarit, iti lipesti fericirea de piept, in cele din urma va fi absorbita iar de organism, si lasi in urma un pic de incredere.
Cine stie? Poate isi va face efectul.
Daca nu, scrii o scrisoare lui Cronos si-l rogi frumos sa-ti prescrie o reteta in regim de urgenta, pentru ca vrei sa te faci bine mai repede.
Apoi te rogi sa-l gasesti pe zeu intr-o pasa buna si tu sa fii exceptia care confirma regula.
Nu-i asa ca ar fi marfa?
Mintea iti este bombardata cu un miliard de ganduri, sugestii, ipoteze, solutii si concluzii...iar tot ce poti sa faci este sa stai.
Corpul iti este imobilizat.
Astepti.
Speri ca altcineva sa gaseasca rezolvarea pentru problemele tale. Sa te trezesti intr-o dimineata, sa ai capul limpede si sa stii exact ce ai de facut.
Vrei sa treaca timpul mai repede, sa acopere ranile, ideile, cicatricile si amintirile.
Esti in punctul in care te cuibaresti frumos in palmele altei persoane si astepti ca ea sa stie ce-i mai bine pentru tine.
Totul sa intampla in capul tau. Aparent esti ok: respiri, zambesti, mergi, fumezi.
Dar in capul tau se da o revolutie: fiecare emisfera este guvernata de un juriu care-si prezinta opiniile. La mijloc e constiinta pe post de judecator.
Trebuie sa iei atitudine!
Te ridici frumos din locul in care te-ai cuibarit, iti lipesti fericirea de piept, in cele din urma va fi absorbita iar de organism, si lasi in urma un pic de incredere.
Cine stie? Poate isi va face efectul.
Daca nu, scrii o scrisoare lui Cronos si-l rogi frumos sa-ti prescrie o reteta in regim de urgenta, pentru ca vrei sa te faci bine mai repede.
Apoi te rogi sa-l gasesti pe zeu intr-o pasa buna si tu sa fii exceptia care confirma regula.
Nu-i asa ca ar fi marfa?
luni, 9 august 2010
Nefiresc ...
stii?e nefiresc.
totul.
felul in care bate vantul,
in care ploua,
cum imi vorbesc unii,
cum le vorbesc eu lor,
cum se uita lumea la mine.
sau poate doar felul in care eu o privesc.
e nefiresc sa stiu ca el e acolo,
desi nu vreau sa fie.
e nefiresc sa stiu ca eu voi fi aici,
mult timp de acum incolo,
desi nu vreau sa fiu.
as vrea sa pot pleca si sa il las in urma.
sau sa poata pleca el si sa ma lase in urma.
ah,cat de mult doare sa stiu ca il iubesc si nu pot sa fac nimic.
si cat de mult doare sa stiu ca ma iubeste,ca vrea sa faca ceva,iar eu nu il las.
sunt ticaloasa.nenorocita.criminala.
am ajuns sa omor suflete.pana si pe al meu.
si mi`e rusine de mine.
mi`e rusine.
si ma doare.
totul doare.
pana si zambetul celorlati ma doare,mai ales cand realizez ca eu nu mai pot zambi ca ei.
desi,poate ei zambesc asa de suprafata.
e nefiresc,pentru ca eu nu sunt asa.
eu rad,glumesc,ii iubesc pe ceilalti,iubesc viata si eu nu omor suflete.
niciodata.
[nu stiu ce ai facut din mine!]
e nefiresc sa stii ca doi oameni se iubesc si ca nu pot fi impreuna...
[nu intreba de ce!]
totul.
felul in care bate vantul,
in care ploua,
cum imi vorbesc unii,
cum le vorbesc eu lor,
cum se uita lumea la mine.
sau poate doar felul in care eu o privesc.
e nefiresc sa stiu ca el e acolo,
desi nu vreau sa fie.
e nefiresc sa stiu ca eu voi fi aici,
mult timp de acum incolo,
desi nu vreau sa fiu.
as vrea sa pot pleca si sa il las in urma.
sau sa poata pleca el si sa ma lase in urma.
ah,cat de mult doare sa stiu ca il iubesc si nu pot sa fac nimic.
si cat de mult doare sa stiu ca ma iubeste,ca vrea sa faca ceva,iar eu nu il las.
sunt ticaloasa.nenorocita.criminala.
am ajuns sa omor suflete.pana si pe al meu.
si mi`e rusine de mine.
mi`e rusine.
si ma doare.
totul doare.
pana si zambetul celorlati ma doare,mai ales cand realizez ca eu nu mai pot zambi ca ei.
desi,poate ei zambesc asa de suprafata.
e nefiresc,pentru ca eu nu sunt asa.
eu rad,glumesc,ii iubesc pe ceilalti,iubesc viata si eu nu omor suflete.
niciodata.
[nu stiu ce ai facut din mine!]
e nefiresc sa stii ca doi oameni se iubesc si ca nu pot fi impreuna...
[nu intreba de ce!]
Nu mi-e frica
Nu mi-e frica sa merg singura pe drumul pe care l-am ales, oricare ar fi ala.Nu mi-e frica sa fiu ranita , doar stiu ca asa o sa ajung intr-un final . Nu mi-e frica sa dezamagesc oamenii , dar mi-e tarsa. Nu mi-e frica de sentimente , am nevoie de ele ca sa traiesc. Nu mi-e frica sa iubesc , mi-e frica de cel pe care o sa il iubesc.Nu mi-e frica sa mor , doar am privit moartea in ochi de 8 ori.Nu mi-e frica sa pierd anumite persoane , doar ca nu vreau .Nu mi-e frica de adevar. Nu mi-e frica sa il spun , desi , da , in anumite situatii il ascund.Nu mi-e frica sa pierd prieteni.Nu mi-e frica de lumea din jur si nici de criticile ei .Nu mi-e frica de vorbe reci , dure , de multe ori am dat de ele.Nu mi-e frica de sfarsit , legat de orice ar fi el. Nu mi-e frica si nici rusine de faptul ca plang mult prea usor , din motive care nu au ABSOLUT niciun sens , sau rost.Nu mi-e frica de provocari , desi stiu ca nu o sa le pot face fata.Nu mi-e frica decat de mine... Niciodata nu m-am placut , nu am avut incredere in mine , m-am temut eu singura de situatia in care m-am bagat . Mi-e frica de faptul ca niciodata nu i sa ii rasplatesc pe cei care chiar (!!!) conteaza pentru mine , ca ii dezamagesc atunci cand nu vreau , ca nu o sa le pot multumi niciodata pentru cate au facut pentru mine. Mi-e frica de momentele in care sunt prea sincera si ii ranesc fix pe oamenii pe care nu vreau , momentele in care nu mai fac niciun pic de sens , si ma pierd complet...
miercuri, 28 iulie 2010
Cugetare
Cineva a spus:
-Nu contează.Este în trecut.
-Da,dar încă doare.
-Oh,da, trecutul poate să doară.Dar felul în care îl văd...poţi fugi de el sau poţi învăţa ceva din el.
Totul depinde de noi.
Ajungi la un moment din viaţa ta să realizezi cine contează ,cine nu a contat niciodată,cine nu va conta şi cine va conta întotdeauna.Dacă cineva nu mai face parte din viaţa ta,înseamnă ca a trecut vremea lui şi eşti supus/ă unei noi etape din viaţa ta.Nu trebuie să te doară întotdeauna,pentru că ai un orizont înainte bine definit şi nu numai.
-Nu contează.Este în trecut.
-Da,dar încă doare.
-Oh,da, trecutul poate să doară.Dar felul în care îl văd...poţi fugi de el sau poţi învăţa ceva din el.
Totul depinde de noi.
Ajungi la un moment din viaţa ta să realizezi cine contează ,cine nu a contat niciodată,cine nu va conta şi cine va conta întotdeauna.Dacă cineva nu mai face parte din viaţa ta,înseamnă ca a trecut vremea lui şi eşti supus/ă unei noi etape din viaţa ta.Nu trebuie să te doară întotdeauna,pentru că ai un orizont înainte bine definit şi nu numai.
Niciodata
Ati putea sa incepeti toti prin a nu va mai minti . Cei pe care ii tineti aproape si pe care vreti sa ii schimbati , nu o sa se schimbe niciodata , poate daca vor ei , desi nu cred.
Un om nu trebuie iubit pentru ceea ce e cand e cu tine , ci trebuie iubit asa cum e el oricand , in orice moment al zilei , fara nimic in jur care sa il poata schimba . Am invatat cum e sa tii la cineva pentru ce e atunci cand e cu tine si stie cum ai vrea sa fie ..... Si nu rezolvi nimic , te revolta total atitudinea lui in prezenta altora ...
M-am saturat de oamneni prefacuti !!!!! Incetati cu chestia asta si va asigur ca o sa aveti in orice moment pe cineva aproape cand aveti nevoie .
Un om nu trebuie iubit pentru ceea ce e cand e cu tine , ci trebuie iubit asa cum e el oricand , in orice moment al zilei , fara nimic in jur care sa il poata schimba . Am invatat cum e sa tii la cineva pentru ce e atunci cand e cu tine si stie cum ai vrea sa fie ..... Si nu rezolvi nimic , te revolta total atitudinea lui in prezenta altora ...
M-am saturat de oamneni prefacuti !!!!! Incetati cu chestia asta si va asigur ca o sa aveti in orice moment pe cineva aproape cand aveti nevoie .
Cursul vietii
Nu e vorba ca am un aer pesimist.
Nu. Aici nu e vorba de pesimism.E vorba ca atunci cand ne nastem incepem sa murim pe zi ce trece.Nu iti dai seama cand inca esti un copil si ai tot felul de fluturasi in cap.
Iti dai seama abia cand iti apare primul rid.Te gandesti ca e o drama si iti dai cu o tona de crema cu Q10.Apoi te grabesti sa cresti .Iti pui pierce.Te vopsesti.Te tatuezi.Vrei sa fii ca toti din turma.Iti pierzi unicitatea. Vrei sa pari ceea ce nu esti.Ce castigi? Te alegi cu o gaura in limba, buza , nas sau spranceana.Te grabesti sa ai mai repede fire albe.Ai acolo un desen frumos pe spate sau pe brat si constati la 65 de ani ca iti atarna pielea si nu mai are niciun farmec moftul ala de moment.
Trece timpul si te gandesti la copilaria ta.Te gandesti ca puteai sa ai timp mai mult sa te joci.Ai avut 15 ani, abia ce ai devenit si tu floricica si ti-ai pierdut virginitatea pentru ca aveai incredere in el. Ea te-a inselat si tu te-ai apucat de droguri.
Asta e cursul vietii si nu faci nimic sa-l schimbi in bine.Atunci cand va fi prea tarziu o sa vezi cat de fraier ai fost.
Nu. Aici nu e vorba de pesimism.E vorba ca atunci cand ne nastem incepem sa murim pe zi ce trece.Nu iti dai seama cand inca esti un copil si ai tot felul de fluturasi in cap.
Iti dai seama abia cand iti apare primul rid.Te gandesti ca e o drama si iti dai cu o tona de crema cu Q10.Apoi te grabesti sa cresti .Iti pui pierce.Te vopsesti.Te tatuezi.Vrei sa fii ca toti din turma.Iti pierzi unicitatea. Vrei sa pari ceea ce nu esti.Ce castigi? Te alegi cu o gaura in limba, buza , nas sau spranceana.Te grabesti sa ai mai repede fire albe.Ai acolo un desen frumos pe spate sau pe brat si constati la 65 de ani ca iti atarna pielea si nu mai are niciun farmec moftul ala de moment.
Trece timpul si te gandesti la copilaria ta.Te gandesti ca puteai sa ai timp mai mult sa te joci.Ai avut 15 ani, abia ce ai devenit si tu floricica si ti-ai pierdut virginitatea pentru ca aveai incredere in el. Ea te-a inselat si tu te-ai apucat de droguri.
Asta e cursul vietii si nu faci nimic sa-l schimbi in bine.Atunci cand va fi prea tarziu o sa vezi cat de fraier ai fost.
Sensul meu unde e?:))
Stii....[sti , cum dracu sa nu sti ?] , nu am nevoie de nimic altceva decat simpla ta prezenta , si sa stai langa mine...LASA OUL CA NU E SPART !!!
"ia intreaba-l pe...sa inteleg ca acum suntem impreuna?"
"asa crede"
Sunt chestii care nu sunt atat de usor de uitat , culmea , chiar daca tu sau eu , sau oricine vrea sa le uite cat mai repede posibil .Si oricat de mult m-as minti eu , stiu preabine ca o sa ajung si eu in momentul ala..Dar momentan sunt fericita pentru simplul fapt ca stau in bratele unui panda in fiecare zi.Asta ma bucura , habar n-am daca si pe tine , dar sincer .......vreau sa stiu.
In niciun alt loc nu vreau , vreau acolo unde esti tu . Cu multe tigari , bere , corida , ce vrei tu , mie mi-e indiferent , Cezar sa stea cu Miruna , chiar daca nu prea mai vorbesc unul cu altul
A DAAA !!!! NU MAI SUNT SINGURA CARE ATUNCI CAND E PRAF BAZAIE !!! SI MIRUNA A FACUT LA FEL ! revenim....
Stiu ca nu mai fac niciun pic de logica in ce scriu , nici in ce spun , dar nu am in niciun caz starea necesara pentru a face ceva ........ ne mai citim si sa speram ca data viitoare scriu ceva care sa aiba si sens.
"ia intreaba-l pe...sa inteleg ca acum suntem impreuna?"
"asa crede"
Sunt chestii care nu sunt atat de usor de uitat , culmea , chiar daca tu sau eu , sau oricine vrea sa le uite cat mai repede posibil .Si oricat de mult m-as minti eu , stiu preabine ca o sa ajung si eu in momentul ala..Dar momentan sunt fericita pentru simplul fapt ca stau in bratele unui panda in fiecare zi.Asta ma bucura , habar n-am daca si pe tine , dar sincer .......vreau sa stiu.
In niciun alt loc nu vreau , vreau acolo unde esti tu . Cu multe tigari , bere , corida , ce vrei tu , mie mi-e indiferent , Cezar sa stea cu Miruna , chiar daca nu prea mai vorbesc unul cu altul
A DAAA !!!! NU MAI SUNT SINGURA CARE ATUNCI CAND E PRAF BAZAIE !!! SI MIRUNA A FACUT LA FEL ! revenim....
Stiu ca nu mai fac niciun pic de logica in ce scriu , nici in ce spun , dar nu am in niciun caz starea necesara pentru a face ceva ........ ne mai citim si sa speram ca data viitoare scriu ceva care sa aiba si sens.
duminică, 11 iulie 2010
O ne/sansa la viata...
Ploua. Nimic nou... oricum plouase toata saptamana.
Andrei statea pe scara blocului cu cativa prieteni. Aia erau mai mari ca el, cu vreo 4 ani, dar pentru el... asta era ceva bun. Un pusti de 14 ani sta cu aia mari, fumeaza si bea pana cade la pamant. Pentru el, asta insemna viata. Sa simta drogu' cum i se scurge prin sange, cum cade pe scari cu spume la gura si cu fiecare vena injectata, ca e "smecher". Macar face asta in glorie, nu?
Cand s-a apucat nu credea ca dependenta isi va spune cuvantul. Nici in prezent nu crede asta...
Ai lui stiu. Nu au ce sa-i faca.
Dupa doi ani, sub acelasi decor, alaturi de ploaia care se aude afara, cu seringa in vena de la mana stanga si zambetul pe buze, inchide ochii.
definitv
Andrei statea pe scara blocului cu cativa prieteni. Aia erau mai mari ca el, cu vreo 4 ani, dar pentru el... asta era ceva bun. Un pusti de 14 ani sta cu aia mari, fumeaza si bea pana cade la pamant. Pentru el, asta insemna viata. Sa simta drogu' cum i se scurge prin sange, cum cade pe scari cu spume la gura si cu fiecare vena injectata, ca e "smecher". Macar face asta in glorie, nu?
Cand s-a apucat nu credea ca dependenta isi va spune cuvantul. Nici in prezent nu crede asta...
Ai lui stiu. Nu au ce sa-i faca.
Dupa doi ani, sub acelasi decor, alaturi de ploaia care se aude afara, cu seringa in vena de la mana stanga si zambetul pe buze, inchide ochii.
definitv
Sfarsit!
-De ce...
-Nu spune nimic. Cuvintele nu fac decat sa strice momentu' asta...
Si nu ai mai spus nimic. O priveai in ochi si parea fericita. Se putea observa lucrul asta, chiar daca nu zicea nimic. Nu era nevoie...
Tigara aia a fost cea mai buna din viata ta, parca avea gustul ei de care nu te mai saturai.
Dupa cateva minute te-a intrebat daca te asteptai la asta.
- Sincer, nu. Nici nu mai vorbisem. Credeam ca... nu contez pentru tine, sau... nu stiu. In nici un caz nu ma asteptam la asa ceva. Ma gandeam ca e mama cand ai batut in usa. Mai vine pe aici sa vada ce fac si daca ma descurc.
- Va intelegeti bine?
- Da... nu ii pot spune chiar orice, dar in unele chestii pot avea incredere.
- Eu nu mai vorbesc cu ai mei. Acum un an m-am indragostit de cineva, o fata din alt oras, pe care o intalnisem pe net. A aflat mama de "povestea noastra" si am avut atunci o discutie urata, de fapt... ultima discutie. A spus ca nu mai sunt copilul ei, ca avea alte ganduri pentru mine si ca am dezamagit-o cu adevarat. Si am plecat de acasa. Nici nu m-a interesat daca ma descurc sau nu, ideea era ca nu mai puteam sta cu ea... nimic nu mai era la fel. Se purta urat cu mine, nu mai rezistam...
- Si de atunci n-ai mai vorbit cu ea?
- Nu. Am stat la o matusa care m-a inteles. Pentru mine, ea e mama.
Ai luat-o in brate.
- Eu zic sa te duci sa vorbesti cu ea. Pana la urma...
- Nu! te intrerupe ea. Nu ma duc. Nu ma iubeste, nu m-a iubit niciodata.
Cateva momente de tacere. Nu aveai ce sa spui. Era o situatie dificila...
- Spune-mi despre tine, cum de te-ai gandit sa vii aici.
- Pai, te-am urmarit. Nu stiam cum sa fac si de aia nici nu m-am gandit prea mult. Daca faceam asta probabil nu aflai niciodata ca...
- Multumesc..
- Pentru ce?
- Ca ai facut asta.
...Stiu ca e cam devreme sa spun asta, dar te iubesc.
- Nu e devreme. A trecut ceva timp de cand ne-am cunoscut.
- Cum adica?
- Gandeste-te bine... Tu inca nu stii cine sunt eu de fapt.
- Te stiu de o luna... si stiu destule despre tine...
- Nu chiar...
-Nu spune nimic. Cuvintele nu fac decat sa strice momentu' asta...
Si nu ai mai spus nimic. O priveai in ochi si parea fericita. Se putea observa lucrul asta, chiar daca nu zicea nimic. Nu era nevoie...
Tigara aia a fost cea mai buna din viata ta, parca avea gustul ei de care nu te mai saturai.
Dupa cateva minute te-a intrebat daca te asteptai la asta.
- Sincer, nu. Nici nu mai vorbisem. Credeam ca... nu contez pentru tine, sau... nu stiu. In nici un caz nu ma asteptam la asa ceva. Ma gandeam ca e mama cand ai batut in usa. Mai vine pe aici sa vada ce fac si daca ma descurc.
- Va intelegeti bine?
- Da... nu ii pot spune chiar orice, dar in unele chestii pot avea incredere.
- Eu nu mai vorbesc cu ai mei. Acum un an m-am indragostit de cineva, o fata din alt oras, pe care o intalnisem pe net. A aflat mama de "povestea noastra" si am avut atunci o discutie urata, de fapt... ultima discutie. A spus ca nu mai sunt copilul ei, ca avea alte ganduri pentru mine si ca am dezamagit-o cu adevarat. Si am plecat de acasa. Nici nu m-a interesat daca ma descurc sau nu, ideea era ca nu mai puteam sta cu ea... nimic nu mai era la fel. Se purta urat cu mine, nu mai rezistam...
- Si de atunci n-ai mai vorbit cu ea?
- Nu. Am stat la o matusa care m-a inteles. Pentru mine, ea e mama.
Ai luat-o in brate.
- Eu zic sa te duci sa vorbesti cu ea. Pana la urma...
- Nu! te intrerupe ea. Nu ma duc. Nu ma iubeste, nu m-a iubit niciodata.
Cateva momente de tacere. Nu aveai ce sa spui. Era o situatie dificila...
- Spune-mi despre tine, cum de te-ai gandit sa vii aici.
- Pai, te-am urmarit. Nu stiam cum sa fac si de aia nici nu m-am gandit prea mult. Daca faceam asta probabil nu aflai niciodata ca...
- Multumesc..
- Pentru ce?
- Ca ai facut asta.
...Stiu ca e cam devreme sa spun asta, dar te iubesc.
- Nu e devreme. A trecut ceva timp de cand ne-am cunoscut.
- Cum adica?
- Gandeste-te bine... Tu inca nu stii cine sunt eu de fapt.
- Te stiu de o luna... si stiu destule despre tine...
- Nu chiar...
Azi nu...maine poate facem ce vrei tu...dar azi nu
Este atat de ciudat sa te trezesti dimineata si sa te intrebi ce ai de facut. Te simti dezorientat si brusc in capul tau incepe sa se deruleze filmul cu tot ceea ce iti doresti sa faci. Asa ajungi in ipostaza in care stai pe marginea patului si te intrebi: oare ce este bine?ce trebuie sa fac?Ce trebuie sa evit? Te complici in mii de intrebari si nu reusesti sa dai nici macar un raspuns.
De unde a pornit totul?Ce se intampla cu tine?Iti spui: vreau sa fac x si y. Ba nu. TREBUIE sa le fac. Nu sunt doar niste placeri.
Te ridici din pat si iti faci micile tabieturi matinale. Parca nu esti tu. In exterior esti timid, dezorientat iar in interior explodezi de furia data de nestiinta ta. Incepi sa te miri cum de te abtii atat de tare? Cum reusesti sa tii in frau sentimentele interioare?
Tu stii ca poti. Tu stii ca vrei. Tu stii ca meriti dar drumul pana la a avea toate acele lucruri este atat de mare. Nu ii vezi capatul. Oare, faptul ca te complaci in situatia in care nu iei nici o masura, ar fi motivul?
Ai vrea sa vorbesti cu cineva despre asta dar nu ai cu cine. Toti cei din jur incep sa iti dea sfaturi peste sfaturi de "intelepti". Toti vorbesc generalist: "trebuie sa faci x si trebuie sa spui y si sa gandesti z" dar, daca ii intrebi: de ce sa faci acele lucruri?Cu ce te ajuta pe tine? Nu o sa primesti un raspuns clar. In plus, te-ai saturat de sfaturile idealiste. Asa se face ca preferi sa inchizi ochii si sa incerci sa te concentrezi singur asupra problemelor.
Iti bei cafeaua tulburat de gandurile triste, iti iei laptopu-ul si scrii pe blog ceea ce simti. Iti place sa scrii la nebunie, dar cand vine vorba de propria ta persoana, ai o retinere. Postezi articolul pe blog, inchizi ochii, oftezi de cateva ori si iti spui:trebuie sa ies cumva din cercul vicios in care ma aflu. Trebuieeeee. Sorbi ultima picatura din cafeaua care s-a racit si te lasi iar prada gandurilor care te macina. Parca nu ai chef de nimic si totusi ai chef sa faci ceva, doar sa rezolvi problemele care s-au adunat.
Cei din jurul tau te stiu ca o persoana puternica...si asa trebuie sa te stie si pe viitor.
De unde a pornit totul?Ce se intampla cu tine?Iti spui: vreau sa fac x si y. Ba nu. TREBUIE sa le fac. Nu sunt doar niste placeri.
Te ridici din pat si iti faci micile tabieturi matinale. Parca nu esti tu. In exterior esti timid, dezorientat iar in interior explodezi de furia data de nestiinta ta. Incepi sa te miri cum de te abtii atat de tare? Cum reusesti sa tii in frau sentimentele interioare?
Tu stii ca poti. Tu stii ca vrei. Tu stii ca meriti dar drumul pana la a avea toate acele lucruri este atat de mare. Nu ii vezi capatul. Oare, faptul ca te complaci in situatia in care nu iei nici o masura, ar fi motivul?
Ai vrea sa vorbesti cu cineva despre asta dar nu ai cu cine. Toti cei din jur incep sa iti dea sfaturi peste sfaturi de "intelepti". Toti vorbesc generalist: "trebuie sa faci x si trebuie sa spui y si sa gandesti z" dar, daca ii intrebi: de ce sa faci acele lucruri?Cu ce te ajuta pe tine? Nu o sa primesti un raspuns clar. In plus, te-ai saturat de sfaturile idealiste. Asa se face ca preferi sa inchizi ochii si sa incerci sa te concentrezi singur asupra problemelor.
Iti bei cafeaua tulburat de gandurile triste, iti iei laptopu-ul si scrii pe blog ceea ce simti. Iti place sa scrii la nebunie, dar cand vine vorba de propria ta persoana, ai o retinere. Postezi articolul pe blog, inchizi ochii, oftezi de cateva ori si iti spui:trebuie sa ies cumva din cercul vicios in care ma aflu. Trebuieeeee. Sorbi ultima picatura din cafeaua care s-a racit si te lasi iar prada gandurilor care te macina. Parca nu ai chef de nimic si totusi ai chef sa faci ceva, doar sa rezolvi problemele care s-au adunat.
Cei din jurul tau te stiu ca o persoana puternica...si asa trebuie sa te stie si pe viitor.
luni, 28 iunie 2010
O nebunie ...
-Imi place!
-Ce iti place? :|
-Ce imi place.
-...?
-De exemplu imi place sa ma intrebi ce imi place.
-De ce iti place sa te intreb ce iti place?
-Fiindca...imi place...
-Esti nebuna. Asta iti place?
-...place...
[ :"> ]
..si imi aduc aminte de o vorba: 'suntem toti nebuni'. ca altfel nu am fi oameni.'
traim intr-un cerc in care fiecare e pentru fiecare nebun. mai mult sau mai putin.
nu concepem o gandire diferita de a noastra. sau poate 'a concepe' nu e cuvantul potrivit.
de conceput o facem, insa nu intelegem. da. asta e cuvantul. nu INTELEGEM.
sau poate ca si de inteles o intelegem...dar atat timp cat suntem pe dinafara suntem cat mai indiferenti cu putiinta.
[refuz sa ies din casa]
[nu ca as avea o ocupatie care imi mananca tot timpul]
[mi-e doar lene][...]
[dau peste aceleasi persoane intr-un 'acelasi oras']
[si nu ca asta m-ar impiedica]
[tu nu ai nebunia mea] [:)]
[tu nu ma intelegi]
[eu am nevoie de un suflet ca mine]
[am nevoie sa tac..]
[am nevoie sa simt]
[...sa te simt]
[sa te venerez]
[sa ma venerezi]
[sa ne iubim][ca doua suflete. nu mai mult]
[sa ma intelegi]
[sa te inteleg]
[sa ne contopim in visare]
[sa fim nebuni in somn]
[sa fim oameni in realitate]
[sa nu ne bage nimeni in seama][sa fim doar noi]
[unul pentru altu, niciunul pentru lume]
[nu e greu..]
[e imposibil][:)]
[.]
framantari de sine: ura pentru tot ce ne obliga sa nu fim noi, dati de la Dumnezeu.
limite omenesti: gena din care ne tragem spune STOP! pana aici mi-am platit biletul. restul depinde de tine. :) [intelegi][?]
inconstienta puerila: e doar UN timp. il numeri de la inceput [1] si ai ajuns deja la sfarsit [1].
ce folos?
faci ce vrei.
e timpul tau.
eu imi fac datoria si iti spun, iti repet daca e nevoie: foloseste-l cu cap copile. [:)]
[ce-a fost s-a dus][in veci n-o sa mai fie]
*pacat.
[totu-i vast][totu-i plin de cuvinte care fara voia lor vor purta pe umeri povara gandirii noastre]
+cu un timp ce nu-i de partea noastra, ajungem inevitabil la regrete.
in concluzie :
[vorbe fara sens]
[subiecte nedefinite]
[puncte nepuse]
[unghii roase]
[muzica neadecvata]
[...]
{abureala 'nebunilor'} [:X]
[:">]
.
-uite punctu' :|
:))
-Ce iti place? :|
-Ce imi place.
-...?
-De exemplu imi place sa ma intrebi ce imi place.
-De ce iti place sa te intreb ce iti place?
-Fiindca...imi place...
-Esti nebuna. Asta iti place?
-...place...
[ :"> ]
..si imi aduc aminte de o vorba: 'suntem toti nebuni'. ca altfel nu am fi oameni.'
traim intr-un cerc in care fiecare e pentru fiecare nebun. mai mult sau mai putin.
nu concepem o gandire diferita de a noastra. sau poate 'a concepe' nu e cuvantul potrivit.
de conceput o facem, insa nu intelegem. da. asta e cuvantul. nu INTELEGEM.
sau poate ca si de inteles o intelegem...dar atat timp cat suntem pe dinafara suntem cat mai indiferenti cu putiinta.
[refuz sa ies din casa]
[nu ca as avea o ocupatie care imi mananca tot timpul]
[mi-e doar lene][...]
[dau peste aceleasi persoane intr-un 'acelasi oras']
[si nu ca asta m-ar impiedica]
[tu nu ai nebunia mea] [:)]
[tu nu ma intelegi]
[eu am nevoie de un suflet ca mine]
[am nevoie sa tac..]
[am nevoie sa simt]
[...sa te simt]
[sa te venerez]
[sa ma venerezi]
[sa ne iubim][ca doua suflete. nu mai mult]
[sa ma intelegi]
[sa te inteleg]
[sa ne contopim in visare]
[sa fim nebuni in somn]
[sa fim oameni in realitate]
[sa nu ne bage nimeni in seama][sa fim doar noi]
[unul pentru altu, niciunul pentru lume]
[nu e greu..]
[e imposibil][:)]
[.]
framantari de sine: ura pentru tot ce ne obliga sa nu fim noi, dati de la Dumnezeu.
limite omenesti: gena din care ne tragem spune STOP! pana aici mi-am platit biletul. restul depinde de tine. :) [intelegi][?]
inconstienta puerila: e doar UN timp. il numeri de la inceput [1] si ai ajuns deja la sfarsit [1].
ce folos?
faci ce vrei.
e timpul tau.
eu imi fac datoria si iti spun, iti repet daca e nevoie: foloseste-l cu cap copile. [:)]
[ce-a fost s-a dus][in veci n-o sa mai fie]
*pacat.
[totu-i vast][totu-i plin de cuvinte care fara voia lor vor purta pe umeri povara gandirii noastre]
+cu un timp ce nu-i de partea noastra, ajungem inevitabil la regrete.
in concluzie :
[vorbe fara sens]
[subiecte nedefinite]
[puncte nepuse]
[unghii roase]
[muzica neadecvata]
[...]
{abureala 'nebunilor'} [:X]
[:">]
.
-uite punctu' :|
:))
Telefonul suna iar ...
Sunt nopti in care orele mari devin mici si apoi cresc din nou dar somnul nu vine. Si sunt seri cand imi pica cornul in perna la ora 11 si atunci mobilul suna parca in ciuda.
Aseara.
Intind mana buimacita dupa telefon bosumflata ca ma trezeste. Vad numarul ...hmmm era numarul lui sters din telefon si totusi il recunosc pentru ca memoria mea nu e precum agenda telefonica sa fie stersa din 2 apasari de taste. Nu! Nu raspund! Hmmm nici nu stiam ca mobilul meu are asa o melodie lunga la apelare.
Nu conteaza ce vrea...si-a facut alegerea...nu mai avem ce discuta! Dar daca s-a intamplat ceva?
Si uite asa somnul ala dulce la care am luptat atata sa-l obtin se duce pe apa sambetei si grijile incep sa ma patrunda.
Trimit mesaj.
"S-a intamplat ceva?"
Telefonul suna iar....
Poate chiar s-a intamplat ceva....
Raspund.
nM- Servus! Te-am trezit?
Eu- S-a intamplat ceva?
nM-(cu veselie in glas) vroiam sa vad daca esti suparata...daca ti-a mai trecut...
Eu-Deci nu s-a intamplat nimic?
nM-Nu
Eu - Ok. Noapte buna!
nM-(cu o voce rece) Noapte buna!
Ce te asteptai? Sa-mi sara inima in sus ca tu suni? zilele alea sau dus odata cu alegerea ta.
Si iau din nou cartea sa nu mai aiba loc gandurile si citesc pana adorm.
Aseara.
Intind mana buimacita dupa telefon bosumflata ca ma trezeste. Vad numarul ...hmmm era numarul lui sters din telefon si totusi il recunosc pentru ca memoria mea nu e precum agenda telefonica sa fie stersa din 2 apasari de taste. Nu! Nu raspund! Hmmm nici nu stiam ca mobilul meu are asa o melodie lunga la apelare.
Nu conteaza ce vrea...si-a facut alegerea...nu mai avem ce discuta! Dar daca s-a intamplat ceva?
Si uite asa somnul ala dulce la care am luptat atata sa-l obtin se duce pe apa sambetei si grijile incep sa ma patrunda.
Trimit mesaj.
"S-a intamplat ceva?"
Telefonul suna iar....
Poate chiar s-a intamplat ceva....
Raspund.
nM- Servus! Te-am trezit?
Eu- S-a intamplat ceva?
nM-(cu veselie in glas) vroiam sa vad daca esti suparata...daca ti-a mai trecut...
Eu-Deci nu s-a intamplat nimic?
nM-Nu
Eu - Ok. Noapte buna!
nM-(cu o voce rece) Noapte buna!
Ce te asteptai? Sa-mi sara inima in sus ca tu suni? zilele alea sau dus odata cu alegerea ta.
Si iau din nou cartea sa nu mai aiba loc gandurile si citesc pana adorm.
marți, 22 iunie 2010
...
Simt nevoia să fac ceva nebunesc, ceva care să mă scoată din starea asta plictisitoare, enervantă, care mă face să îmi ies din minţi, să mă simt tristă, dezamăgită şi plină de dezgust. Vreau să evadez, să plec departe de toate astea, departe de oameni nehotărâţi, enervanţi, de oamenii pe care îi urăsc din tot sufletul, de oamenii care îmi fac rău, departe de oamenii care nu ştiu să îşi ţină promisiunile, care nu ştiu să facă nici măcar un bine, de oamenii ipocriţi, mincinoşi, falşi, departe de cei care nu ştiu ce vor, departe de cei care nu au în suflet nici măcar un strop de recunoştinţă, departe de cei care m-au adus aici, acum, de cei care m-au adus în stare să fac rău, chiar dacă am făcut rău şi cu voinţa mea; departe de mama şi de tata, departe de prietenii mei, de oamenii pe care îi iubesc şi care mă iubesc, departe de dorinţele unora de "a-mi face un bine", departe de cei care îmi cer iertare şi de cei cărora le-am cerut şi nu le-am cerut iertare; departe de depresiile lor, şi de crizele lor isterice, departe de cei care spun că le pasă, de cei cărora cred că le pasă, de cei care se amestecă unde nu trebuie, care se cred importanţi, şi care cred că au dreptul să facă ce vor cu viaţa mea; departe de cei care dau vina pe mine pentru greşelile lor şi de cei care îmi spun să las de la mine pentru ca sunt mai mică [şi proastă, se subînţelege] şi pentru că alţii nu sunt în stare să lase de la ei. Vreau să plec departe de ăştia care aveţi orgolii mari, că eu întotdeauna vă lezez orgoliile, eu întotdeauna înţeleg greşit ceea ce spuneţi sau faceţi şi mă cert cu voi aşa pe nedrept. Eu întotdeauna sunt umărul pe care plângeţi, dar voi niciodată nu sunteţi umărul de care am nevoie să plâng. Vreau să plec departe de oamenii nervoşi, pentru că nu mai vreau să vă permit să mă faceţi să fiu aceea pe care vă vărsaţi nervii, în capul careia vă spargeţi oalele. Nu mai vreau să fiu aceea care trebuie să tacă, să asculte şi să înghită porcăriile voastre. Nu mai vreau să ascult de mama şi de tata, m-am săturat să fiu cuminte, m-am săturat să cer voie pentru ce vreau să fac, m-am săturat să depind de alţii, m-am săturat să aştept, să mi se spună ce să fac, sau să nu fac aia pentru că se supără nu ştiu cine. Vreau să mă duc departe de cei care aveţi pretenţii de la mine, care aşteptaţi să fiu aşa cum vreţi voi, să fac ceea ce vreţi voi, să spun ceea ce vreţi voi; departe de cei care sunt deranjaţi de faptul că am şi eu visele mele, că ei nu sunt incluşi în ele, şi vor să mi le strice, sau vor să îmi interzică să mai visez; vreau să plec departe de cei care credeţi că vă aparţin, pentru că eu nu aparţin nimănui; departe de cei care vor să facă parte din viaţa mea şi de cei care vor sa fac parte din viaţa lor. Eu nu vreau să fac parte din viaţa voastră, pentru că aveţi vieţile murdare şi mie nu îmi place aşa, şi nu vreau să faceţi parte din viaţa mea, pentru că voi intraţi în ea cu picioarele pline de noroi, iar eu încerc să o curăţ în fiecare zi.
...Am nevoie ca voi să mă acceptaţi aşa cum sunt, ca să vă pot accepta în continuare la fel ca până acum.
Dacă nu... până plec eu, vă duceţi dracu. ;)
...Am nevoie ca voi să mă acceptaţi aşa cum sunt, ca să vă pot accepta în continuare la fel ca până acum.
Dacă nu... până plec eu, vă duceţi dracu. ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)