Din lumea celor care nu cuvanta

Se intampla intr-o zi rece a lui decembrie, undeva intr-un oras nins, ca eroul nostru sa isi sarbatoresca asteptata aniversare. Era nerabdator fara un motiv anume, insa contrar varstei inaintate ce o implinea, astepta demult aceasta zi. Tragand cu dispret draperia, privi cu ochii de smarald ferestrele ce incrustau ale frigului albe flori. Privi in gol, mai intai catre cer iar apoi catre mainile groase sustinute de calorifer, in care apa calda platita in avans la intretinere , circula zgomotos. Isi aprinse lumina si deschizand dulapul bine ferecat, adulmeca cu scarba mirosul pregnant de naftalina ieftina. Scoase rapid o tinuta de soi, purtata rar, doar la ocazii ce singur le considera speciale. Isi masura din priviri sacoul, iar dupa un semn aprobator al capului il aseza cu grija pe asternutul nefacut. Se deplasa in pasi de vals catre baie unde urma sa aibe loc schimbarea la fata a unui june prim. Dupa ritualul indelungat al dichisului, trantise cu eleganta usa si o incuie de doua ori. Era un domn respectabil, proaspat barbierit, parul inca prezent piepatanat corespunztor, iar tinuta impecabila contura un individ aspru de ordonat. Isi facuse loc rapid in isteria cetatenilor ce roiau din magazin in magazin cu un aer arogant si plin de el. Privea cu dispret tot ce misuna in jurul lui si savura cu deosebita placere privirile atintite de pe bulevard. Se simtea bine, in centrul atentiei, asa cum fusese obisnuit de o viata, in lumina reflectoarelor nu in spatele lor. Azi isi implinea varsta pe care nu credea ca o va petrece asa. Indreptat de spate cu o privire agera si cu ambele maini incaltate in manusi de piele, isi continua mersul apasat parca contempland dimineata. Isi continua plimbarea pana in parc, unde fulgii imbracasera peisajul intr-un pur alb. Cu grimasa caracteristica alungita pe chip, gandea ceva, parca cu acesi siguranta dar totusi bajbaind in anii ce au trecut.Mergea amestecandu-si clipe din prezent cu ganduri ce rasareau odinioara. La un moment dat isi opri din defilat picioarele imbalsamate de alifie vietnameza, si se aseza pe o banca aleator aleasa. Obosise, iar plamanii nechezau aburi plini pe narile mari. Privea fix, undeva in gol, dar strigatul unor plozi isterici ii demontasera linistea. Revenind brusc la realitate infipse mana in buzunarul de la piept al paltonului si scoase o plosca cu tarie. Sorbise cu nesat din ea iar apoi scrasnind din dinti inghiti brusc licoarea ce il incalzi instant. Parcul era gol, precum casuta sa postala, precum era si casa sa in care se considera strain. Puse plosca la loc si brusc isi schimbase starea, dezgolindu-si mainile intr-un gest brusc, si pocnindu-si fiecare deget in parte. Starea de calm era istorie iar framantarile dadusera buzna in starea incordata prezentata anterior. Nervozitatea atinse cote maxime, iar lacrimile ii irigau obrajii zbarciti de timp. Isi plangea singuratatea si orgoliul datorita caruia suferea.. scos din cutie in acea antepenultima zi a anului. Avea mustrari ce nu le putea ascunde sub omat si ganduri ce ii faramitau orice respect de sine. Isi blestemase neputinta inghitindu-si injuraturile pe rand iar vantul intetea frigul ce ii amplifica senzatia de gol. Isi amintea cu drag duminicile cu supa de pui aburinda in serviciul chinezesc cel mare.... copii cum zburdau voiosi in in jurul bradului inganand colindele plictisitoare, cum mirosea a cozonac facut de doamna lui cea draga. Ii era greu sa stearga acest peisaj ce se pierduse inghitit de timp. Pozitia lui de mandru cetatean cu datoriile la zi se strese, iar singuratatea il mustrase grav. Ramase singur intr-o lume in care rostul lui devenise nul. Scormonind nebun in buzunare se ridica in postura zvelta si injurand sporadic, gasi cateva fise in portofelul burdujit al pensionarului cumsecade. In pas alert, aproape galop tasni spre o cabina telefonica rugandu-se sa nu regrete ce avea de gand sa faca. Daduse buzna in prima cabina ce o intalni si cu privirea unui soim forma pe din cap un numar lung. Rasuflarea il chinuia iar eventualul raspuns, al unei voci blande cu numele unei luni de vara il nenoroceau odata cu tonul apelului. Nu stia ce urma sa zica, oricum erau prea multe de zis si totusi prea putine. Isi cronometra amagirea muscandu-si repetat buzele. Deodata cu un ton cald si departat o auzi.... inmarmurise...nu stia cu care anume forma sa inceapa o conversatie,... cu cineva odinioara atat de apropiat. Se balbaise , el in splendoarea lui se impiedicase de un salut banal, ....il recunoscuse, nu mai avea nici o scapare....iar in tandemul respiratiilor din receptor se strecura un scancet parca plans spunand: "Mult ti-a mai luat!"

Lectia...

Cu retinerile de rigoare ma gandeam in ultimele zile la un aspect groaznic de frumos al singuratatii.
Singurateatea nu creste in vaza, sau in albume de fotografii in care toate fetele bronzate zambesc la indemnul cretin al fotografului.
Nu e singuratatea ciumatilor din vechile scripturi si nici izolarea pusnicilor in munti pentru cautarea credintei absolute. E singuratatea mea, singuratea fiecaruia care se spovedeste in oglinda aburinda cu prilejul ritualului de barbierire al obrazului, ce va fi prezentat in aburi de colonie, luni la birou.
Un ritual bizar al tabieturilor absolut inutile intr-o imagine de duzina a unui functionar.
Singuratatea se inavata greu si se invata neaparat inconjurat de ceilalti, inconjurat de reclame care te invata sa zambesti iar pozitivismul societatii capitaliste de consum iti armonizau traiul chiar in timp ce tu dormeai. E crud sentimentul de autocunoastere si probabil varsta isi inpune anumite intrebari demult uitate. Multe sentimente si detalii sunt simtitor evidentiate in solitudine. Detaliile unei zile deloc obisnuite lasa loc de intrebari si elimina sporadic variantele aberante de raspuns.
Singuratatea iti schimba felul in care priveai stamb prin prisma celor drepti, iti lasa loc de interpretare si in acelasi timp se confrunta cu tine. Te lupti cu un curent turbat de identificare a propriului "eu" intr-o lume a trendurilor de tot soiul. Singurul si-a dat libertatea de a gandi, sau se amageste in iluzia unei idei obiective. Absenta care iti aduce privilegiul de a te simti singur este acea "binecuvantare" pe care o punem pe seama unor chipuri dragi din care asteptam natang cuvintele care intaresc ideea de bunastare. Recurgem la hilare forme de a ne zugravi singuratatea.... ne tundem, cioplim in ulite acelasi numar par de pasi, decupam fluturi din priviri pe pajistile verzi, clatim cu roua ochii in tinere dimineti si ne cufundam profund in acorduri ce parca ne intregesc.
Sadim cu truda sperante in viitor si ne lasam dusi de val, trezindu-ne cu cearcane ce parca iti aduc aminte ca timpul nu te va ierta. Singuratea e libera de timp si patiu, e partenerul ideal de trai in conformitate cu spiritul modern. Ea iti acorda timpul aferent, te surprinde in stadiul de reflectare aspura aberatiilor de zi cu zi, iti lungeste orele in agonia plictiselilor cotidiene. Iti ascute spiritul critic insa folosita necorespunzator si in doze mari, poate alcatui structuri solide de paranoia si anxietate.
Ma amuza la maxim tipul publicatiilor de genul: "cum sa depasesti situatia prin 10 pasi simpli"
Imi imaginam brainstorming-ul programat de catre un redactor intr-o zi de luni. Si sa imi fie cu iertare, dar sfaturile unei gospodine optimiste trecute de menopauza, ma ajuta la fel de mult precum ma intereseaza produsul intern brut al Republicii Democrate Congo. Revenind la subiectul initial si fara concluzii pripite sau cliseice ma rezum prin a va aduce aminte ca singuratatea nu e boala sau (faptul de a fi singur ; starea celui care trăieşte singuratic ; izolare morală,loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale); pustietate; izolare), poate insemna si faptul ca esti atat de sufocat de toate antonimele celor enumerate mai sus incat iti preferi eticheta de singur.

Cu fericire despre nefericire

Ciudat sentiment m-a incercat azi, cand, in pofida faptului ca toate mergeau pe dos, mi-am pastrat cu demnitate zambetul si increderea. Am aplicat varianta naiva de a accepta toate inconvenientele cu un zambet. E o lume stramba, cu oameni impinsi de nevoi spre o prapastie a desconsiderarii aproapelui. Fiecare nod din gat l-am inghitit cu aceeasi seninatate, si cu aceeasi dezinvoltura. Dimineata mi-a alcatuit un portret sinistru al unei zile insorite de luni. Oamenii purtau aceleasi fete posomorate, aceleasi haine ponosite, aceleasi gazete de 2 bani citite pe furis. Totusi asta ma facut sa privesc totul cu detasare, sa nu se imprime radacinile rutinei si in psihicul meu. O stare de plutire si visare imi faceau curaj si avant in ceva ce nu avea sa fie deloc spectaculos , dar parca totusi intr-o lumina noua. O zi banala ca oricare alta, o zi in care poate nimeni nu ma va suna, o zi in care pot sa nu exist, sa fiu nimeniul absolut, dar totusi cineva.

Am admirat cum oameni nervosi suduiau alti oameni, mai nervosi. Am asistat cum fundul secretarei, astazi, era lat. Cu staruinta ,un amalgam de numere am adunat. Am fost strain de restul...... totul in jurul meu era fad, gol, nu reactionam la nimic, si nimic nu reactiona la mine. Sunt indispensabil de inexistent,..si totusi ma simt bine in pielea mea. Eram implinit, gol intr-un fel, dar linistit. Ceva imi dadea forta de a fi senin. De a fi impacat cu mine, de a nu dispune oamenii in categorii, de a nu vedea totul doar prin prisma mea. Cred ca am invatat sa pierd, tocmai pentru a invata sa imi castig increderea. O introspectie intr-un furnicar de vise, si totusi o concluzie pertinenta in urma atator framantari. Mi-am cizelat cu tact pacatele ce mi-au condimentat trecutul, si am rabufnit intr-un zambet naiv dar implinit. Am privit la timpul ce a trecut, cu o oarecare liniste si impacare. Si nu am avut nevoie de laude sa imi altoiasca starea. Cu un talent fantastic am reusit sa ma bucur de un lucru simplu , fara a fi umbrit de orgoliu si ranchiuna. Maine va fi o alta zi, cu alti oameni plictisiti, cu alte fete cu cizme, mai stralucitoare, cu prunci care se bucura de o noua zi cu soare, ......pentru umila mea prezenta intre ei, voi incerca ca din marunte fapte delicate ,sa imi cladesc un chip mai fericit.

Zbor deasupra unui cuib de cruci

Era o seara calduta de mai, iar el masura parcul cu acelasi mers sec si sacadat, in lung si in lat. Era singur si avea o figura grava. Parcul era gol, iar aleea de langa rau era complet goala. Era un tablou inviat de verdele primaverii, de gingasia florilor si a razelor de soare. Sumbru si cu seriozitatea unui ins ce isi tradeaza varsta , el gandea undeva departe, prea departe pentru a admira toata vietatea din jurul lui. Gazele jucau prinsa in jurul gulerului sau, iar miresmele florilor ameteau apusul. In ochii lui ,peisajul era zugravit in gri, in putreziciunea lipsei de cromatica a individului nervii clocoteau intr-un urlet mut si prea banal pentru integritatea sa. Se asezase molcom pe o banca , si privi cu dispret raul. In apa licareau jucaus razele de soare ce odata ii limpezeau ochii plini de verdele sperantei....acum ii provocau doar disconfort si repulsie. Se lasa pe spate si pleopele obosite ii pansara ochii tristi. Visa...era undeva departe...undeva unde timpul era un fleac iar neplacerile erau maruntisuri nesemnificative. Era zburdalnic in vis, plin de viata si voiosie , plin de elan si de altruism..un contrast ce deranjeaza in extreme...asta era el...nimeniul celebru.. Visul ii framanta clipe demult trecute ce i-au bucurat sufletul. Traia visul intens desi ....piscaturile de tantari , si ghetele cu un numar mai mic, ii aduceau aminte de mizerabila-i prezenta. Continua cu stoicism sa fie sedat de bucuria trecutului, de chipul ei si de ce viziune optimista avea asupra viitorului. Aburii de alcool ingurgitat de el cu cateva minute inainte ii alinau visarea, iar intr-o stupida incercare de meditatie asupra eului, reusi sa nu mai viseze deloc. Nu regreta nimic din trecut, iar mimica fetei nu trada un caracter slab. In sedinta ad-hoc de autocunoastere, rumegase cu spor aspectele persoanei si caracterul sinelui. Rasuflase usurat , fara sa ajunga la o concluzie pertinenta. In apropiere auzise slab sunetul unor tocuri, nu prea inalte, de dama. Refuzase sa ii acorde atentie desi sunetul se apropia de el. Era un zgomot sacadat, intepat, dar totusi fin. Refuza total sa acorde atentie acestui aspect. Dama trecu rapid pe langa individ aruncand o privire scarbita prin ochii incarcati de rimel si creion dermatograf. In acelasi timp...el se trezi brusc, ca dintr-un cosmar de veci..deschise ochii, iar privirea lui fixa adulmeca izul de parfum fin... il stia pe de rost, ii aducea aminte precis de...ceva drag.. ...ea.... nu isi putea explica de ce un parfum asa de uzual si de comun sa ii aduca aminte de ceva considerat de el atat de frumos si unic. Isi facuse procese de constiinta ca e gresit sa asociezi anumite stari si sentimente cu un banal parfum purtat de o oarecare,.... de persoana careia (in frustrarea lui)....era aproape sigur ca a intalnit acea mireasma printr-o simpla intamplare banala de bazar. Ii rascolise strafundul acea doamna plimbareata. Ea nu si-ar fi putut inchipui niciodata ca ar putea intrerupe un dialog interior de o asemenea intensitate cu vaporii unui parfum de duzina. Realizase cu rusine cum aceste sentimente pot fi resuscitate de catre orice fleac. Isi netezi privirea cu mainile reci iar apoi ridicandu-se... plesni intr-un ras stupid de copil..dupa ce supraveghease rapid de jur inprejur absenta oricarui individ. Era distrat de baletul si naivitatea simturilor sale intr-o zi in care rutina ia carat in dric clipele desarte. Zambi larg privind spre cerul crepuscular...isi infipse pumnii in jacheta cu gulerul ridicat, si lovind cu bombeul ghetelor o piatra isi spuse: " e pur..si muove!"

Pentru tine..

Erai atata de suparata cand ai iesit din casa
Vad din ochii tai o lacrima avea sa cada
M’am asezat pe scara si lung te priveam
Ai disparut in ceata usor te pierdeam
Alergand spre tine am indraznit sa te opresc
Nu ma bagai in seama dar ti’am spus k te iubesc
N’o sa mai gresesc niciodata iti promit
Am promis de multe ori dar iti jur ca ma schimb
Te rog sa ma ierti pentru tot ce am facut
Si te rog sa ma privesti cum o faceai la inceput
Strange’ma in brate caci inima imi plange
Sufletul mi’e trist dar gata imi ajunge
Dak vrei lasam timpul sa decida pentru noi
Pana si soarele apare dupa multe ploi
Dak ai putea sa intelegi ce se petrece
Ai putea iubita mea sa ma poti intelege

Tot ce pot sa spun trebuie sa’ti vezi de drum acum
De ce oare te’ai schimbat atat de mult pe tine nu te’a durut
Incep sa’mi amintesc cum era la inceput
Cand eram langa tine nu traiam in trecut
Nu ma gandeam nicio clipa la viitor
Dar mi’e frica de prezentul care acum imi da fiori
De atunci in mare parte aproape in fiecare seara
Adorm cu tine’n gand si gandul asta ma omoara
Vreau sa incetez sa ma gandesc la tine
Incep sa fac orice dar tu stii mai bine
K n’am cum sa uit intre noi e sa intamplat
Eu n’am cum sa uit chiar dak tu m’ai uitat
Recunosc k’am stricat tot ce a fost frumos
Acum insa regret dar stiu k n’are rost
Spune’mi ce sa fac sa fie totul ca’nainte
Orice mi’ai cere as face’o pentru tine
Am suferit dar parka tie nu iti pasa
Viata fara tine e ca ploaia fara apa

Tot ce pot sa spun trebuie sa’ti vezi de drum acum
De ce oare te’ai schimbat atat de mult pe tine nu te’a durut
Sa stii k aceasta piesa este pentru tine
Caci tu esti singura care inca mai crede in mine
Datorita tie acum stiu ca traiesc
Si tot pentru tine o sa lupt sa reusesc
Sa ma pun pe picioare sa fiu ca inainte
Sa’ti fiu mereu aproape
Cand langa tine nu e nimeni
Audu’ti te rog aminte de clipele in care spuneam
K dumnezeu ma tot pune la’ncercare
Stiu k doare dar ce’as putea acum sa mai fac
Oricat de mult as vrea trebuie sa ma impac
K n’am cum sa dau timpul inapoi
Dar pot sa trag de timp atata timp cat suntem amndoi
Am incercat sa fac orice sa uit de durere
Dar tot ceea ce fac imi aduce doar belele
Lacrimile mele sunt din ce in ce mai reci
Iar tu le faci mai rau sa curga decat sa le stergi
Vreau sa stiu ce sa intamplat intre noi 2 oare
Hai spune’mi te rog pentru ultima data
Vreau sa stiu ce sa intamplat intre noi 2 oare
Hai spune’mi te rog pentru ultima data
Vrei sa ne mpacam sau ma lasi balta
Tot ce pot sa spun trebuie sa’ti vezi de drum acum
De ce oare te’ai schimbat atat de mult pe tïne nu te’a durut

Inca o poveste trista ...

- Te urasc, gata, nu mai vreau sa te mai vad niciodata! am tinut prea mult la tine, iar tu ai dat cu piciorul la tot! Adio! …si dintr-o data un fior rece o strabate din calcai pana in crestet,facand-o sa isi aminteasca toate clipele frumoase petrecute alaturi de el, iar sunetul facut de caderea receptorului in furca ii frange inima. Tremurul o cuprinde si o imobilizeaza in scaunul de lemn din coltul camerei.
De parca suferinta nu i-ar fi indeajuns, in aparatamentul modest isi face aparitia tatal, ametit acum de sufeltul lui Bachus acesta tranteste puternic usa de la intrare.
Ana isi inchide ochii, da capul pe spate stie ce va urma, si isi doreste ca in astfel de momente sa nu realizeze nimic, sa nu simta nimic, gandul mortii o framanta inca de la terminarea convorbirii cu Vlad… Dar el deschide usa, intra in camera o apuca pe fata de mana stanga si spune:
- Tu… ar trebui sa fii la munca acum! nu sa stai aici sa imi mananci mie banii.
Aburii alcoolului il fac sa uite ca ea are doar 17 ani, iar gandul ca nu are bani suficienti pentru inca un pahar ii tulbura mintea si il face sa recurga la violenta in fiecare seara.
Cu mana stanga o ridica putin pe fata, iar cu dosul palmei drepte o loveste violent peste fata
- Dar tata?? am incercat sa …
- Taci! nu esti buna de nimic, semeni cu mama ta, si stii si tu ca nu imi pare rau ca a murit.
Pe obrazul ei rosu, tumefiat de loviturile primite se scurge incet o lacrima ce arata durerea simtita de spusele acestuia si nu de lovituri.
- Si acum lasa-ma, pleaca !
Slabita de toate cele, isi sterge repede lacrima, si se grabeste sa iasa din camera
- Sa nu te mai vad! spune el uitandu-se la ea cu dispret
Ana inchide usor usa de la camera, se duce in bucatarie. Isi ia cheile de pe masuta, deschide sertarul unde isi tine banii si ia o bancnota de 10, se repede spre usa o deschide usor si iese din apartament fara niciun gand despre ce va face, sau unde se va duce in noptea asta.
La iesirea din bloc se intalneste cu doamna Maria, colega si prietena buna cu mama ei. Aceasta o saluta, si vrea sa ii spuna ceva, dar Ana e prea distrasa de cele intamplate si nici nu o observa, continuandusi drumul ei spre nicaieri.
In urmatoarea clipa ii vine in minte un singur gand, Vlad, baiatul ce o ajutase pana acum sa treaca peste toate, cel ce ii umplea mica imparatie cu speranta si dorinta arzatoare ca intr-o zi va fi mai bine. Dar ea, acum il priveste cu alti ochi, il priveste cu ochii care l-au vazut acum 4 zile la cafeneaua de langa bibilioteca, alaturi de fata aceea cu ochi negri, si il gandeste cu sufletul ei , acum sfaramat de toate cele, ce o face sa nu si-l mai doreasca niciodata, dar in acelasi timp sa il iubeasca mai presus de tot.
Gandul ce ii intuneca acum toata mintea o face sa se urce in primul tramvai, care parca nu vrea sa plece din statie fara ea.
Este deja 23 si 17 minute, tramvaiul e pustiu, Ana respira adanc si se gandeste la ce ar putea sa ii spuna lui Vlad daca s-ar mai intalni vreodata cu el. Isi face o lista in minte cu tot ce nu ii spusese pana acum si pentru un moment se simte sigura pe ea.
Dar tramvaiul, se opreste dintr-o data, ca prin absurd el are capat de linie in cartierul in care locuieste Vlad. Ana coboara, face doi pasi, si brusc este curpinsa de acelasi fior simtit cu cateva ore in urma, ce o face sa tremure. Vlad, sta sprijnit de marginea unei banci si priveste in gol.
Ea se opreste, cuprinsa de fiorul nebun, ramane inmarmurita pentru cateva clipe, dupa care se trezeste brusc, dar deja uitase tot ce vroia sa ii spuna.
Isi arunca privirea in pamant, si cauta rapid in minte ceva ce ar putea motiva prezenta ei acolo. Ana isi aduce aminte ca o matusa locuieste pe aceeasi scara cu Vlad, si pune prezenta ei acolo pe seama matusii.
Isi ridica privirea din pamant si il vede pe el sarutand pe obraz aceeasi fata pe care o vazuse si la cafenea.
Ana ramane muta, sufletul ii e acum calcat in picioare de un anume cineva pretuit de ea mai mult decat propria viata, de parca totul s-ar fi sfarsit, face un pas marunt in spate. Lacrimile incep sa curga necontenit, se intoarce si fuge orbita de toate cele intamplate. Traverseaza statia metroului, face un pas spre strada, si aude un sunet puternic, tresarind intoarce capul si vede o lumina orbitoare. Prea tarziu sa reactioneze intr-un fel, fata este secerata de masina si cade la pamant izbinduse violent de bordura trotuarului.
Vlad vazand toata scena, ramas fara rasuflare alearga spre ea se aseaza in genunchi si striga:
- Ana, ce ai facut?
Ea il priveste in ochi, si cu un zambet intors incearca sa ii spuna ceva
- Ana, ea era colega mea de care ti-am povestit la inceput, i-am dat fisele de la cursuri…
- Ana te rog!
Sangele ii pateaza tricoul lui Vlad, primit cadou chiar de la ea. Vlad o strange puternic in brate si se roaga ca totul sa fie un vis, un vis mult prea prost, un vis in care Dumnezeu sau inconstientul se joaca cu destinul fiecaruia. Dar nu este…
Ana, isi lasa usor capul peste bratele lui, si moare fix la ora 12. Aceeasi ora in care cei se cunoscusera.